Declaraţie de renunţare la moştenire dată la notar din Canada

Obligativitatea întocmirii declarației de renunțare la moștenire în forma autentică (art.1120 din Noul Cod Civil)

Potrivit dreptului român, renunţarea la moştenire trebuie să fie, pur abdicativă; dacă renunţarea este făcută în favoarea altor moştenitori (in favorem) atunci aceasta va produce efect contrar, de acceptare a moştenirii.

Renunţarea la moştenire reprezintă un act juridic solemn, care trebuie să cuprindă o manifestare de voinţă expresă, în formă autentică, aşa cum dispune art.1120 alin.2 Cod civil: declaraţia de renunţare se face în formă autentică la orice notar public sau, după caz, la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, în condiţiile şi limitele prevăzute de lege.

Prin urmare, întrucât în speţă succesibilul doreşte să renunţe la moştenirile părinţilor săi dar nu se poate prezenta la Ambasada sau Consulatul României din ţara în care şi-a stabilit domiciliul, pentru a i se autentifica declaraţiile de renunţare la succesiune este posibil ca actele să fie îndeplinite de un notar din Canada. în această situaţie, este obligatoriu ca înscrisurile să îmbrace forma autentică,

necesară ad validitatem iar apoi, pentru a-şi produce efecte în România, să fie supuse procedurii de supralegalizare; or, din informaţiile pe care le deţinem, numai notarii din provincia Quebec pot întocmi acte sub formă autentică. In celelalte provincii, în care este aplicabil dreptul anglo-saxon, nu este reglementată această procedură, iar actele întocmite sub forma atestării (legalizării) semnăturii nu îndeplinesc cerinţa de valabilitate impusă de legea română.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Declaraţie de renunţare la moştenire dată la notar din Canada




ADRIANA 22.04.2025
Ce acte trebuie prezentate pentru declaratia de renuntare a mostenirii ?.Dupa terminarea termenului de un an de la deschiderea testamenului pierd automat dreptul la mostenire?
Răspunde