Testament. Actiune in anulare. Interes legal

Acţiunea prin care s-a solicitat anularea unui testament şi, pe cale de consecinţă, predarea în favoarea statului a tuturor bunurilor care au făcut obiectul testării este privită ca fiind lipsită de interes legal, personal şi direct, urmărit de reclamanţi prin finalitatea litigiului.

(Decizia nr. 1163 din 7 mai 2003 - Secţia a III-a civilă)

Prin cererea înregistrată sub nr. 587 din 18.11.2001 pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, reclamanţii S.N. şi S.l. au chemat-o în judecată pe pârâta R.S., solicitând constatarea nulităţii absolute a testamentului autentificat sub nr. 208 din 13.12.1996 la BNP E.L.; să se constate că actul nu are nici valoarea unui testament olograf şi să se dispună obligarea pârâtei la predarea bunurilor mobile şi imobile către stat, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

Prin Sentinţa civilă nr. 1705 din 4.03.2002, judecătoria a admis excepţia lipsei de interes invocată de pârâtă şi a respins, în consecinţă, acţiunea formulată, obligând reclamanţii la 4.500.000 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.

Impotriva sentinţei civile, reclamanţii au declarat apel, criticând-o ca netemeinică şi nelegală, în sensul că excepţia lipsei de interes a fost admisă în mod greşit de către instanţă, din moment ce la dosar au fost depuse înscrisuri care probează existenţa interesului în promovarea cererii şi există motive de nulitate a testamentului, respectiv faptul că defunctul era în vârstă de peste 86 ani şi avea o serie de afecţiuni care au fost de natură să-l împiedice să-şi exprime valabil consimţământul.

Apelul a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 2007/A din 3.10.2002, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 4078/2002.

Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că orice persoană poate să dispună de bunurile sale pentru timpul când nu va mai fi în viaţă, acest drept garantat de legea civilă nefiind îngrădit de existenţa unor moştenitori rezervatari. In cauză, a apreciat tribunalul, reclamanţii nu au dovedit vocaţia lor la succesiunea defunctului H.H., aşa încât în mod corect s-a reţinut lipsa lor de interes personal şi direct, din moment ce finalitatea acestui litigiu ar fi aceea ca patrimoniul succesoral să fie cules de stat, în lipsa moştenitorilor.

Impotriva deciziei sus-menţionate, reclamanţii au declarat recurs, arătând că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii, că în mod eronat s-a reţinut ca reclamanţii intenţionează să renunţe la succesiunea defunctului în favoarea statului, din moment ce defunctul a avut mai multe proprietăţi naţionalizate cu titlu legal; în acest sens, interesul apare fiind nu numai personal al recurenţilor, ci şi unul de ordine publică, în sensul că instanţele trebuiau să constate din oficiu nerespectarea condiţiilor impuse de lege la întocmirea actului a cărui nulitate se solicită a fi constatată.

Recurenţii au probat şi împrejurarea formulării unei acţiuni în petiţie de ereditate.

Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat, ca nefondat, cu atât mai mult cu cât soluţia a vizat exclusiv excepţia lipsei de interes, iar în cuprinsul cererii de recurs se fac referiri la chestiuni de fond, ce exced cadrul procesual în temeiul prevederilor art. 304 din Codul de procedură civilă.

Recursul este nefondat. Curtea a constatat că, prin cererea introductivă, reclamanţii au solicitat constatarea nulităţii absolute a unui testament, constatarea că actul nu prezintă valoarea unui testament olograf şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâtei la predarea tuturor mobilelor şi imobilelor succesiunii către stat, respectiv Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Prin finalitatea litigiului dedus judecăţii, atacarea legatului universal instituit în favoarea intimatei-pârâte de către reclamanţi este lipsită de interes legal în persoana acestora, astfel că nu s-a putut reţine că primele instanţe au făcut o aplicare greşită a legii, urmând ca, potrivit art. 312 din Codul de procedură civilă, recursul să fie respins ca nefondat.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Testament. Actiune in anulare. Interes legal




popescu alexandru 23.04.2015
Buna ziua.am avut o matusa care pe data de 26.03.2015 afacut testament unei stranepoate fara ca celelalte rude sa stie.pe 27.03.2015 sa internat in spital,pe 30.03.2015 sa operat de colon.pe 16.03.2015 a murit..mentionez ca matusa nu avea sot,nu avea copii,avea frati,nepoti si stranepoti si era in virsta de 84 ani.Intrebarea ese daca poate cineva din rudele mai sus mentionate poat ataca acest testament autentic in cat timp de la deces si daca sranepoata caruia ia facut testament isi poate trece bunurile din testsment in proprietatea ei si in cat timp.Va multumesc.
Răspunde
dan dondoti 4.12.2014
as avea si eu o intrebare bunica mea a decedat si a lasat prin testament casa surori mele care este plecata in strainatate ar dori sa vanda apartamentul.As dori sa stiu ce acte trebuiesc si pretul actelor.Mentionez ca eu nu am nici o pretentie.Iar sora mea vrea ca eu sa ma ocup de acte
Răspunde
balan 4.12.2014
mai intai trebuie ca sora dvs sa va faca procura ca sa va puteti ocupa de afacerile ei in numele si in contul ei. Dansa va merge la consulat pentru aceasta procura. apoi veti merge la notariatul din raza localitatii unde si-a avut ultimul domiciliu bunica dvs. Veti face cerere de deschidere a succesiunii. Rezultatul va fi un titlu de proprietate al apartamentului pe numele surorii dvs. In acest moment puteti sa va ocupati de vanzarea apartamentului. Atentie - sa fie mentionat acest fapt si in procura, ca aveti voie sa-l vindeti in numele si in contul surorii dvs.
Răspunde
izabella 4.12.2014
bun ziua!intrebrea me este: tatal meu a lasat prin testament concubinei apartmentul.a murit tatal meu si dupoa 8 luni si concubina.mosteneste fratele concubinei? va multumesc
Răspunde
Avocat Aurina Apostol 4.12.2014
Dacă concubina nu are copii sau părinţi în viaţă şi nu a făcut testament, da.
Răspunde
gologanaurica 4.12.2014
sunt vaduva de 4 luni,nu avem copii.am facut un testament unul catre celalalt acum 3 ani.mai trebuie sa dezbat mostenire?
Răspunde
Avocat Aurina Apostol 4.12.2014
Da, trebuie să solicitați dezbaterea moștenirii la notariat pentru a obține certificatul de moștenitor. care va reprezenta titlul dvs. de proprietate.
Testamentul nu reprezintă prin el însuși titlu de proprietate, ci doar vă atribuie vocație succesorală la dezbaterea moștenirii.
Răspunde