Poliţa de asigurare facultativă de bunuri. Grad ridicat de uzură a structurii de rezistenţă a bunului preexistent încheierii contractului de asigurare.
| Comentarii |
|
Degradare totală a bunului. Culpa asiguratului. Consecinţe
Legea nr. 136/1995, art. 2, art. 26 alin. (1) C.civ., art. 969 şi urm.
Prin contractul de asigurare facultativă având ca obiect sera persoanei asigurate, au fost stabilite riscurile pentru care asigurătorul urmează
a despăgubi pe asigurat. întrucât în cuprinsul poliţei de asigurare au fost stabilite riscurile pe care asigurătorul şi le asumă (în care nu erau însă cuprinse şi riscuri cauzate de vechimea imobilului), societatea de asigurări nu va acorda despăgubiri în ipoteza în care prăbuşirea serei este consecinţa gradului ridicat de uzură a structurii de rezistenţă, precum şi a lipsei diligenţelor asiguratului concretizate în omisiunea luării măsurilor necesare remedierii defecţiunilor apărute.
Astfel, asigurătorul nu poate fi obligat la plata indemnizaţiei, întrucât gradul de uzură este o cauză „sine qua non ” a prăbuşirii şi preexistentă încheierii contractului, pieirea bunului în aceste condiţii nefiind un eveniment care să depindă exclusiv de intemperii, chiar dacă acestea constituiau riscuri asigurabile potrivit poliţei de asigurare invocate.
C.A. Timişoara, Secţia civilă, decizia civilă nr. 697 din 27 iunie 2007 (C.A. Timişoara, Buletinul jurisprudenţei)
Nota 1. în speţă, instanţa a admis recursul declarat de pârâta-socie-tatea de asigurări împotriva hotărârii prin care a fost obligată la plata despăgubirilor către asigurat ca urmare a producerii riscului asigurat constând în prăbuşirea serei. în motivarea hotărârii, instanţa de recurs a reţinut că în contractul de asigurare au fost prevăzute expres riscurile pentru care asigurătorul urmează să acorde despăgubiri şi, pe cale de consecinţă, prăbuşirea serei din cauze preexistente încheierii contractului, dublate de culpa asiguratului care nu a întreţinut bunul asigurat în vederea împiedicării producerii riscului, determină exonerarea societăţii de asigurare de la plata despăgubirilor. Aceasta, întrucât prăbuşirea serei în circumstanţele date (intemperii) nu poate constitui un eveniment asigurat câtă vreme în antecedenţa cauzală se află stabilită, urmare expertizei tehnice de specialitate, culpa asiguratului în producerea evenimentului, ceea ce determină exonerarea asigurătorului potrivit dispoziţiilor generale în materie.
Nota 2. Prin decizia de casare nr. 1576 din 15 aprilie 2003, C.S.J. a reţinut că: „din examinarea reglementărilor cuprinse în Legea nr. 136/1995 privind sistemul asigurărilor şi reasigurărilor în România, rezultă că indemnizaţia de asigurare (despăgubirea) este datorată de asigurător numai în situaţia producerii cazului asigurat, respectiv, numai dacă paguba a cărei indemnizare se cere este consecinţa producerii riscurilor (pericolelor) garantate de asigurător, adică a unor evenimente care depind exclusiv de hazard, precizate cu exactitate, în poliţă, în termeni determinaţi limitativ, care nu lasă loc interpretărilor arbitrare”. Menţionăm că instanţele învestite cu soluţionarea cauzei nu sunt obligate a ţine cont de această apreciere a C.S.J., întrucât prezenta decizie nu fost pronunţată într-un recurs în interesul legii care ar fi avut putere de lege pentru viitor, ci într-un recurs promovat în conformitate cu dispoziţiile art. 304 şi urm. C.proc.civ.
| ← Testament. Actiune in anulare. Interes legal | Accident de circulaţie. Avarierea autoturismelor asigurate.... → |
|---|
