Titlu executoriu notarial. Jurisprudență Executarea silită
| Comentarii |
|
Tribunalul ARAD Decizie nr. 300 din data de 09.03.2015
Interes determinat, condiție esențială a interesului procesual. Lipsa interesului în cazul deținerii unui titlu executoriu notarial.
Condiția interesului determinat este de esența interesului, întrucât vizează folosul concret urmărit de parte prin demersul judiciar. Mai precis condiția răspunde la întrebarea ce a urmărit partea din punct de vedere practic prin solicitarea concursului instanței. Lipsa acestei condiții a interesului face inutilă analiza celorlalte și ea se traduce prin exemplul în care reclamantul este în posesia unui titlu executoriu, cum ar fi un act autentic notarial ce constată o creanță certă lichidă și exigibilă. În această situație reclamantul nu are interes să solicite concursul instanței de judecată pentru ocrotirea dreptului său, legea îndrituindu-l să procedeze direct la executarea silită.
(Tribunalul Arad, Secția I civilă, Dosar nr..9075/55/2014, Decizia civilă nr.300/09.03.2015)
Prin, sentința civilă nr. 4498din 09.10.2014 pronunțată în dosarul nr. 9075/55/2014, Judecătoria Arad a admis excepția lipsei de interes a reclamantului invocată de către pârâți; a respins cererea având ca obiect pretenții formulată de către reclamantul G.G. în contradictoriu cu pârâții V.N.T.A. și V.A. ambii prin curator, av. P.M.E., ca lipsită de interes și a respins cererea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță analizând cu precădere excepția lipsei de interes al reclamantului invocată de către pârâți, astfel cum a fost recalificată de instanță, conform art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, a reținut că prin prezenta cauză reclamantul solicită plata sumei de 2.000 euro acordată pârâților cu titlu de împrumut. Acest contract este materializat prin actul autentificat la notar sub nr. 145/22.01.2011, care precizează părțile contractante, suma acordată, titlul cu care se acordă aceasta și termenul de restituire.
Prin urmare, acest înscris, chiar dacă poartă denumirea de "declarație împrumut";, constituie un veritabil contract de împrumut autentificat la notar.
Conform art. 100 din Legea nr. 36/1995, "Înscrisul autentificat de notarul public care constată o creanță certă și lichidă are putere de titlu executoriu la data exigibilității acesteia. În lipsa înscrisului original poate constitui titlu executoriu duplicatul sau copia legalizată de pe exemplarul din arhiva notarului public";. În același sens este și art. 639 alin. 1 Cod procedură civilă, care are exact același conținut.
Contractul care stă la baza pretențiilor și constituie cauza juridică a prezentei acțiuni este un astfel de act, având în baza legii putere de titlu executoriu.
În ce privește alegațiile reclamantului cu privire la diferența dintre titlul executoriu și înscrisul cu putere de titlu executoriu, prima instanța a arătat că este superfluă din moment ce art. 97 alin. 1 din Legea nr. 36/1995 prevede că "Actele autentice notariale se întocmesc într-un singur exemplar original, care se păstrează în arhiva notarului public";, iar alin. 4 specifică că "Părțile vor primi un duplicat de pe actul original. Duplicatul actului notarial are forța probantă prevăzută de lege ca și originalul actului."; Prin urmare, înscrisul depus la dosar are forța probantă a actului originalului, astfel că are și putere executorie.
Creditorul a cărei creanță este constată printr-un astfel de înscris are posibilitatea de a demara executarea silită împotriva debitorului, fără a mai avea nevoie de o hotărâre judecătorească care să confirme același lucru. Cu alte cuvinte, prin promovarea unei acțiuni în justiție, o persoană tinde la recunoașterea unui drept, în speță a dreptului de creanță, pentru ca ulterior să poată obține concursul forței coercitive a statului pentru executarea silită. Prin urmare, scopul unei acțiuni precum cea de față este în principal obținerea unui titlu executoriu.
Cum reclamantul deține un astfel de titlu executoriu, demersul juridic pentru obținerea aceluiași lucru pe care însăși legea îl conferă, apare ca lipsit de interes, astfel cum această condiție generală pentru orice acțiune (art. 32-33 Cod procedură civilă) a fost definită constat în doctrină ca reprezentând folosul practic urmărit de reclamant la introducerea acțiunii.
Având deja un astfel de titlu, în baza legii, reclamantul nu mai are nevoie de intervenția instanței și ar fi putut să treacă direct la următoarea etapă procesuală presupusă de realizarea efectivă dreptului, anume executarea silită. În această fază procesuală, pârâtul poate să invoce apărările de fond pe care le consideră necesare. De asemenea, art. 628 Cod procedură civilă specifică procedura de executare a titlurilor executorii care obligă la plata unor sume de bani, inclusiv posibilitatea și modalitatea de actualizare a sumei datorate sau stabilirea unor dobânzi sau penalități.
Față de toate acestea, prima instanță a admis excepția invocată în cauză și, în baza art. 40 alin. 1 Cod procedură civilă, a respins cererea ca lipsită de interes.
În baza art. 453 Cod procedură civilă, a reținut o culpă procedurală a reclamantului și a respins cererea de față, cheltuielile suportate de acesta rămân în sarcina sa.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel G.G. solicitând admiterea apelului, acordarea cheltuielilor de judecată în fond și apel, compuse din taxă judiciară de timbru, onorariu de curator și taxe de citare prin publicitate a pârâților.
În motivarea apelului critică hotărârea primei instanțe pe excepție și pe fond cu privire la clarificarea raportului juridic dintre părți și însușirea acestuia de către instanță sub formula "Prin urmare, acel înscris, chiar dacă poartă denumirea de declarație împrumut, constituie un veritabil contract de împrumut autentificat la notar";, este o veritabilă judecată pe fond și nu pe excepție procesuală, la cererea părții interesată, conform art. 245 Cod procedură civilă și în consecință, prima instanță a greșit dând prioritate excepției lipsei de interes în procedura de soluționare a acțiunii după ce a analizat în lumina probelor administrate cauza drepturilor și obligațiilor invocate între reclamant și pârâți și a reținut că suntem în fața unui contract de împrumut.
Apelantul arată că se impunea ca prima instanță să unească excepția lipsei de interes cu raportul juridic exprimat prin acțiunea civilă așa cum este ea reglementată de art. 29 Cod procedură civilă și să facă analiza protecției dreptului subiectiv pretins de către el, în calitate de reclamant, deopotrivă cu apărarea pârâților în proces.
Ca atare, prima instanță admițând apelul și unind excepția cu fondul, acțiunea sa trebuia admisă, cu cheltuieli de judecată.
Cu privire la faptul că pârâții-intimați V.N.T.A. și V.A. s-au apărat pe fond pentru că au luat cunoștință de proces și astfel, numirea curatorului special ar fi trebuit să înceteze, pentru că aceștia exercitându-și capacitatea procesuală pasivă, nu au contestat raportul juridic, dimpotrivă, au tăcut plăți diminuând corespunzător pretenția reclamantului și au susținut apărări pe fond.
Prima instanță a luat act de poziția pârâților-intimați atât prin curatorul special desemnat dintre avocați, cât și pe fondul dreptului litigios, moment de la care nu putea reveni pe excepție, ci ar fi trebuit să o unească cu fondul, conform art. 248 alin 4 Cod procedură civilă, întrucât pârâții nu au făcut o recunoaștere fără echivoc a sumelor pretinse de reclamant cu titlu cert, lichid și exigibil.
Drept dovadă a acestei poziții este declarația cu dată certă dată de pârâtul V. N.T.A., ce a contestat valabilitatea contractului de împrumut fără să invoce un temei formal legal, dar care nu putea fi ignorată prin revenirea sancționatorie la rezolvarea cererii reclamantului pe justificarea lipsei folosului practic urmărit de reclamantul apelant.
Judecătorul fondului a soluționat excepția lipsei de interes socotind că executarea silită, fiind alternativă, conform art. 372 Vechiul Cod de procedură civilă și anume în temeiul unei hotărâri judecătorești, ori a unui alt înscris, care potrivit legii, constituie titlu executoriu, în mod imperativ părții interesate îi este închisă calea obținerii unei hotărâri judecătorești pe raportul juridic consfințit prin act autentic, act autentic ce constatând o creanță certă, lichidă și exigibilă, trebuie supus numai încuviințării executării silite, raportat la art. 97 alin. 1 și art. 100 din Legea 36/1995.
O astfel de distincție, chiar judiciară, este împotriva legii, pentru că legalitatea procesului civil nu exclude mai multe căi pentru ca partea interesată să-și atingă scopul, conform art. 7 Cod procedură civilă, judecătorul neputând să refuze să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă, respectiv per a contrario, să stabilească dispoziții general obligatorii prin hotărârile pe care le pronunță în cauzele ce îi sunt supuse judecății, indicând imperativ o cale de urmat și prin aceasta, să încalce dreptul de dispoziție al părții reglementat de art. 9 alin. 2 Cod procedură civilă.
Apelantul consideră că pe aceste temeiuri se impune admiterea apelului și admiterea acțiunii sale pe fond, pentru că este inadmisibil ca instanța să aleagă ea procedura de urmat pentru realizarea unei creanțe.
De asemenea solicită instanței să rețină că numai reclamantul, prin acțiunea civilă, poate pretinde pârâtului un comportament, stabilind el obiectul și limitele procesului anticipând corespunzător apărarea pârâților chiar prin curator judiciar, dă instanței competența cercetării raportului juridic, exprimând astfel nemulțumirea față de comportamentul pârâtului, ce și-a ignorat obligațiile sale, în speță restituirea unei sume de bani devenită certă, lichidă și exigibilă, chiar dacă dovada raportului juridic îmbracă forma autentică apreciată ca suficientă pentru trecerea la executare silită, ori valorificarea înscrisului autentic este doar atributul instanței și există riscul ca încuviințarea executării silite a titlului executoriu să fie respinsă în temeiul unui probatoriu administrat în scopul de a determina voința părților cu privire la creanța în litigiu închide calea judiciară a valorificării caracterului executoriu al actului autentic instrumentat de notarul public într-o nouă procedură, dacă hotărârea judecătorească clarifică drepturile și obligațiile anticipativ îndoielnice chiar din partea creditorului.
Că este așa, rezultă și din împrejurarea că "declarația de împrumut"; despre care vorbim în speță nu este același lucru cu contractul de împrumut, pe care notarul îl instrumentează atunci când după verificarea identității părților a dat citire actului în prezența lor și a luat consimțământul acestora cu privire la încheierea lui.
Este evidentă forma juridică a declarației de împrumut dată de notarul public I.Ș. cu încheierea de autentificare nr. 145/22.01.2011, că prin aceasta nu se stabilesc prestațiile împrumutaților pârâți V.N.T.A. și V.A., deopotrivă cu obligațiile și drepturile împrumutătorului G.G., ci se recunoaște sinalagmatic existența unui drept de creanță supus restituirii, ceea ce contravine art. 1071 Vechiul Cod de procedură civilă.
Ca atare, orice instanță în procedura de învestire cu formulă executorie sau de încuviințare a executării silite, analizând raportul juridic cu dată certă dedus judecății, nu ar fi putut răspunde în modalitatea rezolvării cererii pe excepția lipsei de interes, decât dacă ar fi statornicit anticipat că reclamantului îi este recunoscută creanța în forma sa perfectă, ori aceasta este o problemă de fond și nu de procedură, cum din stabilirea oricărui folos personal s-a tras greșit concluzia lipsei de interes.
În drept invocă art. 476 și art. 480 Cod procedură civilă.
Intimații V.N.T.A. și V.A. prin curator desemnat avocat P.M.E. au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului și să menținerea soluției primei instanțe ca temeinică și legală.
În motivarea întâmpinării arată că în mod corect instanța de fond a respins acțiunea reclamantului ca lipsită de interes.
Potrivit prevederilor art. 66 din Legea 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale sub forma la care era în vigoare la data încheierii contractului de împrumut: "Actul autentificat de notarul public care constată o creanță certă și lichidă are putere de titlu executoriu la data exigibilității acesteia";.
Actul autentic, în condițiile art. 66 din Legea nr. 36/1995 constituie titlu executoriu și se execută asemenea unei hotărâri judecătorești. Faptul că actul învestit de drept, cu putere executorie permite creditorului să beneficieze de forța publică, în mod direct, fără intervenția judecătorului, îl diferențiază fundamental de un act sub semnătură privată. Înscrisurile cărora legea le recunoaște caracterul de titlu executoriu sunt puse în executare fără învestirea cu formulă executorie, întrucât legea le recunoaște direct, fără nicio altă formalitate acest caracter (art. 3741 din Legea nr. 459/2006 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă intrat în vigoare pe 12.01.2007.)
Pe cale de consecință, atâta timp, cât obiectul dedus judecății îl reprezintă practic punerea în executare a unui act autentic notarial care constată efectiv existența unei creanțe certe lichide și exigibile (suma de 2.000 de euro), prezentul demers judiciar al reclamantului-apelant nu este justificat.
În altă ordine de idei intimații solicită instanței să constate faptul că până în prezent (05.01.2014), au achitat deja 4 tranșe din datoria de 2.000 euro, rămânând de achitat suma de 700 de euro până la stingerea totală a debitului consfințit în contractul de împrumut nr. 145/22.01.2011.
În drept invocă art. 148 alin. 2 Cod procedură civilă, art. 205 și urm. Cod procedură civilă și art.66 din Legea 36/1995.
Apelantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea poziției intimaților V.N.T.A. și V.A., ca nefondată în drept.
În motivarea răspunsului la întâmpinare apelantul confirmă împrejurarea că până în prezent, intimații au achitat suma de 1.600 euro.
Acesta se coroborează cu înscrisurile anexate în întâmpinare și în consecință, își micșorează câtimea pretențiilor sale la 400 euro, cu dobânda legală cuvenită raporturilor juridice civile corespunzătoare dobânzii de referință a BNR de la 01.03.2013 până la încasarea sumei.
Relevanța juridică a acestei împrejurări este dată de evidenta recunoaștere a raportului juridic din partea pârâților și începerea executării obligației de restituire numai după chemarea lor în judecată.
Cu privire la starea de drept apelantul a anexat în copie un model de contract de împrumut în formă autentică ce menționează că actul declarat autentic constituie titlu executor în baza Legii 36/1995 și solicită instanței să observe diferența substanțială între declarația de împrumut autentificată prin încheierea 145 la 22.01.2011 între părți, ce nu cuprinde o astfel de clauză și cuprinsul unui înscris ce reprezintă acordul de voință ca fond și formă autentică drept un contract de împrumut ce cuprinde mențiunea expresă "în caz de neplată prezentul act care constituie titlu executoriu în baza Legii 36/1995"; alături de toate celelalte obligații ale părților, ce rezultă din dispozițiile legale și anume Vechiul cod civil în art. 1171 și art. 1576 și următoarele, instanța de fond trebuia să stabilească că declarația de împrumut este susceptibilă de interpretare și ca atare, nu poate fi presupusă ca sigură investirea cu formulă executorie și astfel, motivată lipsa de interes din partea sa.
Este o ipoteză legală aceea că înscrisurile cărora legea le recunoaște caracterul de titlu executoriu sunt recunoscute direct, dar judiciar, când forma actului autentic nu este perfectă și ca atare, susceptibilă de interpretare judiciară, nimic nu garantează că cererea de investire cu formulă executorie sau punerea în executare rară investire cu formulă executorie, pe care art. 3471 din Legea 459/2006 pentru modificarea și completarea Codului de Procedură Civilă este cu putință atunci când debitorul nu își execută obligația.
În drept invocă art. 480 alin 2 Cod procedură civilă și art. 3 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii 287/2009 privind Codul Civil.
În ședința publică din 09.02.2015 avocat P.M.E. a depus la dosar împuternicire avocațială și a învederat instanței că nu mai este curatorul intimaților, intimații l-au angajat ca avocat.
Analizând apelul de față, prin prisma motivelor formulate și a probelor administrate, tribunalul reține următoarele:
Prin apelul de față, se tinde la anularea hotărârii primei instanțe și la evocarea fondului, ca urmare a faptului că prima instanță s-a pronunțat în temeiul unei excepții de fond, vizând lipsa de interes în promovarea cererii de chemare în judecată, excepție criticată de apelant.
În consecință, tribunalul va analiza legalitatea soluției de respingere a cererii de chemare în judecată pe excepția lipsei de interes.
În acest sens, tribunalul reține că interesul procesual este una din condițiile de fond pentru exercitarea acțiunii civile, alături de capacitate procesuală, calitate procesuală și de afirmarea unui drept subiectiv. La rândul său, interesul procesual presupune anumite condiții pentru existența sa valabilă:
- să fie determinat,
- să fie legitim,
- să fie personal,
- să fie născut și actual.
În ce privește condiția interesului determinat, tribunalul reține că aceasta este de esența interesului, întrucât vizează folosul concret urmărit de parte prin demersul judiciar. Mai precis condiția răspunde la întrebarea ce a urmărit partea din punct de vedere practic prin solicitarea concursului instanței. Lipsa acestei condiții a interesului face inutilă analiza celorlalte și ea se traduce prin exemplul clasic oferit de doctrina și practica judiciară, în care reclamantul este în posesia unui titlu executoriu, cum ar fi un act autentic notarial ce constată o creanță certă lichidă și exigibilă. În această situație reclamantul nu are interes să solicite concursul instanței de judecată pentru ocrotirea dreptului său, legea îndrituindu-l să procedeze direct la executarea silită. Numai în situația în care reclamantul nu ar deține un titlu executoriu ar avea interes să solicite instanței protecția judiciară a dreptului său și obținerea unui titlu executoriu, constând în hotărârea judecătorească.
Or, reclamantul-apelant din prezenta cauză deține un astfel de titlu executoriu, mai precis, un contract de împrumut, autentificat notar sub nr. 145/22.01.2011, care consemnează părțile contractante, suma acordată, titlul cu care se acordă aceasta și termenul de restituire. În acest sens sunt și dispozițiile art. 100 din Legea nr. 36/1995, potrivit cărora: "Înscrisul autentificat de notarul public care constată o creanță certă și lichidă are putere de titlu executoriu la data exigibilității acesteia. În lipsa înscrisului original poate constitui titlu executoriu duplicatul sau copia legalizată de pe exemplarul din arhiva notarului public";. Aceste prevederi se regăsesc și în art. 639 alin. 1 Cod procedură civilă.
Așa fiind, rezultă că reclamantul-apelant a cărui creanță este constată printr-un act autentic are posibilitatea de a demara executarea silită împotriva debitorului, fără a mai fi nevoit să obțină o hotărâre judecătorească pentru declanșarea executării silite. În consecință, este evident că reclamantul-apelant nu are interes procesual în a formula o cerere de chemare în judecată, acesta sesizând inutil instanța.
Din aceste considerente, tribunalul, apreciază că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, în baza art.480 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge apelul formulat.
| ← Pretentii. Jurisprudență | Apel. Procedura insolventei. Confirmare plan de reorganizare.... → |
|---|
