Coachiziţie de bunuri Regimul juridic al bunurilor dobândite de concubini

C.A. Piteşti, decizia nr. 1072 din 3 iunie 2002

Judecătoria Piteşti a admis acţiunea formulată de reclamanta L.I. şi a dispus sistarea coproprietăţii bunurilor dobândite de părţi în perioada concubinajului acestora la care au avut o contribuţie de 1/2 fiecare, concluzie dedusă din faptul că nici una dintre acestea nu a dovedit participarea financiară la îmbunătăţirile aduse apartamentului pârâtului. Instanţa de apel a menţinut această soluţie, respingând ca nefondat apelul declarat de pârât. Curtea de apel a admis recursul pârâtului, a modificat decizia atacată, în sensul că a admis apelul şi a schimbat în tot sentinţa, iar pe fond a respins acţiunea ca neîntemeiată. S-a reţinut că regimul comunităţii de bunuri nu foloseşte concubinilor, în raporturile patrimoniale dintre aceştia fiind aplicabile dispoziţiile din dreptul comun, care reglementează proprietatea pe cote-părţi, în măsura în care este dovedită existenţa unei asemenea proprietăţi. Dovada proprietăţii indivize trebuie făcută în raport de fiecare bun pretins, nu în raport de totalitatea bunurilor, cum greşit a reţinut instanţa de apel.

Contribuţia concubinilor la dobândirea bunurilor în timpul convieţuirii lor este o chestiune de fapt şi poate fi lămurită pe baza probelor administrate. Instanţa de recurs a mai reţinut că din actele şi lucrările dosarului nu rezultă contribuţia efectivă a reclamantei la efectuarea îmbunătăţirilor la apartamentul proprietate personală a pârâtului, care nu contestă aceste lucrări, ci doar contribuţia reclamantei la realizarea lor. Instanţa a constatat că din preţul obţinut de intimata-reclamantă din vânzarea unui imobil şi a terenului aferent, aceasta a cumpărat o garsonieră şi un autoturism, iar în perioada celor 4 luni de concubinaj cu recurentul, societatea comercială pe care o deţinea şi-a încetat activitatea, nemairealizând alte venituri. De altfel, recurentul a dispus de mijloacele materiale necesare îmbunătăţirilor făcute apartamentului său constituite din: salariul realizat, vânzarea unor piese de mobilier şi a unui autoturism, precum şi împrumutul ridicat de la CAR - depoul CFR Piteşti.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Coachiziţie de bunuri Regimul juridic al bunurilor dobândite de concubini