CONTESTAŢIE LA ACTUL DE IMPUNERE. TARDIVITATE.
| Comentarii |
|
CONTESTAŢIE LA ACTUL DE IMPUNERE.TARDIVITATE.Art.44 Cod procedură fiscală
Faptul că nu a fost comunicat actul fiscal la sediulcontestatoarei nu echivalează cu lipsa comunicării, întrucât,potrivit regulilor speciale ale Codului de procedură fiscală,comunicarea se poate face şi prin publicitate.(Decizia nr.490/R-C din 04 mai 2007)
Prin sentinţa nr.68 din 16.01.2007 a Tribunalului Vâlcea afost admisă acţiunea formulată de S.C.M"S.R.L., a fost anulată decizianr.52 din 06.10.2006 şi a fost trimisă contestaţia la D.G.F.P. Vâlceapentru soluţionarea pe fond.
Pentru a decide astfel, tribunalul a constatat că S.C.M"S.R.L.a solicitat anularea deciziei nr.52 din 06.10.2006 ca nelegală şinetemeinică sub motiv că D.G.F.P. Vâlcea a respins greşit ca tardivintrodusă contestaţia formulată de petentă împotriva procesului-verbalde sechestru; că actul administrativ fiscal nu a fost comunicatcontribuabilului sau reprezentanţilor acestuia şi în consecinţă esteintrodusă în termen.
Analizând acţiunea, tribunalul a constatat că la 23.08.2006 afost înregistrată contestaţia formulată de S.C.M"S.R.L. Rm.Vâlceaîmpotriva deciziei de impunere nr.399/17.06.2005, întocmită de organelefinanciar fiscale; că la 20.06.2005 Administraţia Fiscală a transmis prinpoştă decizia de impunere nr.399/17.06.2005, returnată la 04.07.2005 cumenţiunea înapoiat, expirat termenul de păstrare"; că la 06.07.2005 afost expediat din nou actul de impunere care a fost, de asemenea,returnat la 18.07.2005, cu aceeaşi menţiune, după care AdministraţiaFiscală a publicat la 20.07.2005 pe internet, pagina ANAF - portalulDGFP Vâlcea - anunţul privind comunicarea actului administrativ fiscalcătre S.C.M"S.R.L. Rm.Vâlcea.
În concluzie, tribunalul a constatat că greşit a fost respinsă catardiv depusă contestaţia împotriva deciziei de impunere căciAdministraţia Fiscală nu a comunicat actul administrativ fiscal.
La 23.02.2007 S.C.M"S.R.L. Rm.Vâlcea a declarat recurs,criticând soluţia primei instanţe ca nelegală, deoarece tribunalul a făcutaplicarea greşită a art.87 Cod procedură civilă, în realitate textul incidentfiind art.44 Cod procedură fiscală.
S-a mai susţinut că Administraţia Fiscală a comunicat actul deimpunere la adresa declarată la Oficiul Registrului Comerţului, respectivla nr.164 şi că în procedura de soluţionare a contestaţiei a fost trimisăcorespondenţa la adresa indicată de contestatoare, respectiv 165.
Recursul a fost apreciat de Curte ca fondat.
Critica recurentei, încadrată corect de aceasta în motivulprevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă, a fost privită ca fondată.
Curtea a constatat că Administraţia Fiscală a respectat regulilede comunicare prevăzute de art.44 Cod pr.fiscală. Astfel, aşa cum rezultăşi din contestaţia formulată de contestatoarea S.C.M"S.R.L, aceasta areadresa sediului în Calea lui Traian, nr.164, bl.27, sc.B, ap.3, judeţulVâlcea. Din actele dosarului a rezultat că, într-adevăr, AdministraţiaFiscală a comunicat contestatorului adresa de impunere la adresa arătatămai sus, în data de 21.06.2005 şi în data de 06.07.2005, cu confirmare deprimire şi de fiecare dată corespondenţa a fost returnată de poştă (f.17-20).
În aceste condiţii, corect Administraţia Fiscală a aplicatregulile de procedură privind comunicarea prin publicitate, reguliprevăzute în art.44 pct.3 Cod pr.civilă. Astfel, la 21.07.2005 a fost afişatanunţul privind actul de impunere pe site-ul ANAF, portalul D.G.F.P.Vâlcea şi la 26.07.2005 a fost afişat anunţul şi la sediul D.G.F.P. Vâlcea(f.22-26).
În consecinţă, a fost îndeplinită procedura legală decomunicare a deciziei de impunere.
Faptul că nu a fost comunicat actul fiscal la sediulcontestatorului, nu echivalează cu lipsa comunicării, aşa cum a reţinutprima instanţă, întrucât, potrivit regulilor speciale ale Codului deprocedură fiscală, comunicarea se poate face şi prin publicitate, regulăignorată de prima instanţă.
Curtea a constatat că şi după regulile Codului de procedurăcivilă, într-o astfel de ipoteză, s-ar fi făcut comunicarea prin publicitatepotrivit art.95 din acest act normativ, astfel că textul art.44 din Codulfiscal nu este o noutate.
În fine, Curtea a constatat că efectuarea procedurii decomunicare privind publicitatea a fost utilizată în ultimă instanţă deAdministraţia Fiscală. Ea a încercat de două ori să comunice actulrespectiv prin poştă la adresa contestatorului, însă din motivenecunoscute ea nu a fost îndeplinită pentru că documentele au fostrestituite. Legiuitorul a ales calea excepţională a comunicării prinpublicitate pentru a nu da loc la abuzuri sau la tergiversări în soluţionarealitigiilor, provocate prin refuzul de primire a corespondenţei de cătredestinatari, sub motiv că ei nu ar fi destinatari ori din alte motiveimputabile lor. În speţă, nu este imputabilă Administraţiei Fiscalecomunicarea prin publicitate întrucât ea a încercat comunicarea prinpoştă, la sediul contribuabilului, de două ori.
Prin întâmpinare contestatoarea a solicitat respingerearecursului, susţinând că a primit alte documente, pe aceeaşi adresă, de laAdministraţia Financiară şi nu înţelege de ce nu a primit şi comunicareaactului de impunere. Curtea a constatat că la dosar există dovezi că aufost comunicate prin poştă, de două ori, actele în litigiu şi că au fostreturnate actele transmise, astfel că nu poate fi pusă la îndoială încercareade comunicare.
În concluzie, Curtea a constatat că recursul este fondat şi înconsecinţă a fost admis.
Cu privire la tardivitatea contestaţiei, Curtea a constatat că,într-adevăr, contestaţia este tardivă, deoarece publicarea actului s-aefectuat la 26.07.2005 şi este considerată îndeplinită comunicarea la 15zile de la această dată, potrivit art.44 alin.3 din Codul fiscal. Înconsecinţă, contestaţia trebuia să fie depusă în 30 de zile de la datacomunicării, adică în luna septembrie 2005. Cum depunerea acesteia afost făcută în 23.08.2006, adică cu o întârziere de aproximativ un an dezile, a rezultat că într-adevăr contestaţia este depusă tardiv şi deci decizianr.52 din 6.10.22006 a D.G.F.P. Vâlcea este corectă.
Văzând şi dispoziţiile art.312 alin.2 Cod pr.civilă, a fost admisrecursul, modificată în tot sentinţa primei instanţe în sensul respingeriicontestaţiei ca nefondată.
| ← CONTESTAŢIE ÎN ANULARE. COMPETENŢĂ DE ORDINE PUBLICĂ. | OBIECŢIUNI LA PLANUL DE DISTRIBUIRE. CALITATE PROCESUALĂ ACTIVĂ. → |
|---|
