Nulitatea parţială a procesului verbal de punere în posesie şi a contractului de vânzare cumpărare subsecvent Condiţii

C.A. Piteşti, decizia nr. 751 din 16 aprilie 2003

Reclamanţii au solicitat, în contradictoriu cu cei doi pârâţi persoane fizice şi cele două comisii de fond funciar, locală şi judeţeană, constatarea nulităţii absolute parţiale a procesului-verbal de punere în posesie pentru terenul de 0,27 ha din pct. „S”, nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare-cumpărare şi obligarea comisiei de a-i pune în posesie pe această suprafaţă. În motivarea acţiunii, se arată că reclamanţii sunt îndreptăţiţi să li se reconstituie dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 0,27 ha, în calitate de moştenitori ai autorului lor, cu privire la care însă în mod abuziv a fost pusă în posesie pârâta T.C., eliberându-i-se procesul-verbal atacat, teren pe care l-a înstrăinat celuilalt pârât persoană fizică. Prin sentinţă, Judecătoria a respins acţiunea, constatând ca întemeiată excepţia lipsei de interes a reclamanţilor în promovarea acţiunii, invocată de pârâţi prin întâmpinare, întrucât reclamanţilor nu li s-a reconstituit dreptul de proprietate şi nu au fost puşi în posesie pe terenul în litigiu, astfel că apar ca terţe persoane în raport de actele de reconstituire a proprietăţii pârâtei. Sentinţa a fost apelată pentru nelegalitate şi netemeinicie de către reclamanţi, iar tribunalul a admis apelul, a schimbat sentinţa, în sensul că a respins excepţia şi a admis acţiunea în parte, constatând nulitatea absolută parţială a procesului-verbal de punere în posesie pentru suprafaţa de 1.800 mp, situată în pct. ”S”, cu dimensiunile şi vecinătăţile din schiţa anexă a raportului de expertiză, precum şi nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare-cumpărare cu privire la acest teren. Prin aceeaşi decizie a fost respins capătul de cerere privitor la punerea în posesie, ca prematur introdus. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamanţii justifică un interes în promovarea acţiunii, din moment ce au solicitat în calitate de moştenitori ai autorului lor reconstituirea dreptului de proprietate, eliberându-li-se adeverinţă provizorie pentru o suprafaţă mai mare de teren, în care este inclusă şi suprafaţa în litigiu.

Pe fond, acţiunea a fost privită ca întemeiată pentru 1.800 mp, reţinându-se că în mod greşit a fost eliberat procesul-verbal de punere în posesie în favoarea pârâtei T.C. A fost privită ca întemeiată şi cererea referitoare la constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între cei doi pârâţi, întrucât procesul-verbal de punere în posesie al vânzătoarei este nul absolut, terenul ce formează obiectului acestui act neaparţinându-i vânzătoarei, ci apelanţilor. Pârâţii au formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 Cod procedură civilă, susţinând în esenţă interpretarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 18/1991, întrucât reclamanţii nu au urmat procedura specială instituită de această lege pentru a fi validaţi cu suprafaţa în litigiu, instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare şi au fost încălcate prevederile art. 1898 Cod civil. Curtea a admis recursul, a modificat decizia şi pe fond a menţinut sentinţa pronunţată de Judecătorie.

Instanţa de recurs a constatat că reclamanţii sunt terţi faţă de titlul de proprietate al pârâtei T.C. şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 60 din Legea nr. 18/1991 republicată, dacă se consideră vătămaţi prin eliberarea procesului-verbal de punere în posesie sau a titlului de proprietate pentru terenul în litigiu, nu pot folosi decât acţiunea de drept comun, petitorie sau posesorie, pentru apărarea drepturilor pretinse. În această împrejurare, în mod nelegal a procedat tribunalul la schimbarea soluţiei date de prima instanţă şi la constatarea nulităţii absolute atât a procesului-verbal de punere în posesie, cât şi a contractului de vânzare-cumpărare. Cum reclamanţii nu au fost validaţi cu suprafaţa în litigiu, aşa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, nu sunt incidente prevederile art. III din Legea nr. 169/1997. S-a mai reţinut că, în mod nelegal s-a constatat nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare-cumpărare, în condiţiile în care terenul a aparţinut vânzătoarei la data întocmirii actului şi nu reclamanţilor. În speţă nu s-a dovedit că acest act a fost întocmit în frauda legii, cum s-a susţinut în acţiune, vânzarea lucrului altuia fiind sancţionată cu nulitatea relativă şi nu cu nulitatea absolută. În raport de considerentele expuse, instanţa de apel a pronunţat o soluţie nelegală, cu consecinţa admiterii recursului în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, aşa cum deja s-a prezentat.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Nulitatea parţială a procesului verbal de punere în posesie şi a contractului de vânzare cumpărare subsecvent Condiţii