PARTAJ. ATRIBUIREA BUNURILOR SUCCESORALE
| Comentarii |
|
PARTAJ. ATRIBUIREA BUNURILOR SUCCESORALE
Tribunalul nu a ţinut cont de criteriile legal instituite dedispoziţiile art.6739 Cod procedură civilă, în ceea ce priveşteatribuirea bunurilor.
Unul din aceste criterii îl constituie domiciliul, or, încauză, chiar reclamantul prin cererea introductivă a arătat că ceidoi pârâţi locuiesc în acest apartament şi nu a pretins că aceştiaar avea o altă posibilitate locativă sau că lui i-ar fi imperiosnecesar bunul în natură, chiar instanţa arătând că atribuirea s-afăcut doar în scopul vânzării, operaţiune care nu ar sta laîndemâna pârâţilor.
(Decizia civilă nr.224/R din 24 septembrie2004 a Curţii de Apel Piteşti).
Judecătoria Râmnicu Vâlcea a admis acţiunea reclamantului C.L.şi a dispus ieşirea părţilor din indiviziunea în care se constatase prinîncheierea de admitere în principiu că se află în calitate de descendenţi, cucote egale, de pe urma autoarei C.E., şi a atribuit bunurile potrivit variantei Ipropusă de expertiză, în care unicul bun a revenit reclamantului, constândîntr-un apartament, cu obligarea acestuia la plata sultei către ceilalţi doi pârâţi,ţinându-se cont şi de cuantumul cheltuielilor de înmormântare suportate depârâtul C.E.
In motivarea hotărârii, s-a reţinut că moştenitorii au solicitatscoaterea la vânzare a bunului, întrucât nici unul nu avea suma necesarăachitării sultei către ceilalţi, alegerea reclamantului ca beneficiar al atribuiriibunului în natură, având drept criteriu starea de sănătate a celor treimoştenitori.
Apelul pârâţilor ce viza subevaluarea apartamentului, nereţinereaîmbunătăţirilor efectuate şi greşita lotizare şi faptul că au domiciliul în bunulsupus împărţelii împreună cu familiile lor, a fost respins prin decizia civilănr.892 din 19 septembrie 2003 a Tribunalului Vâlcea, care şi-a însuşitconsiderentele instanţei de fond şi a reţinut că starea materială a celor treimoştenitori nu le permite să-şi plătească reciproc sultele, împărţireaneputându-se face decât prin vânzare, şi singurul care ar putea efectua aceastăoperaţiune fiind reclamantul.
Formulând recurs, pârâţii au criticat această hotărâre pentrugreşita aplicare a legii, cu motivarea că din probele administrate rezultă căapartamentul constituie unica locuinţă a celor doi pârâţi şi al familiilor lor,care au investit venituri proprii în acest bun pentru a-l îmbunătăţi, avândastfel o cotă superioară reclamantului, fiind lipsită de fundament afirmaţia căsingurul care ar putea înstrăina bunul este acesta.
Recursul a fost admis prin decizia civilă nr.224/R din 24septembrie 2004, în temeiul art.312 Cod procedură civilă şi modificatădecizia, în sensul admiterii apelului declarat de cei doi pârâţi, cu consecinţaschimbării sentinţei prin inversarea lotizării şi atribuirea lotului nr.1 compusdin apartamentul individualizat prin dispozitivul deciziei, în natură, inindiviziune recurenţilor pârâţi C.E. şi C.S., cu obligarea acestora la plata sulteicătre reclamant.
Celelalte dispoziţii ale sentinţei au fost menţinute, iar intimatul afost obligat şi la plata cheltuielilor de judecată.
In recurs, a fost suplimentat probatoriul cu: actele de stare civilăale pârâţilor şi ale familiilor acestora, actul medical din care rezultă handicapulpermanent al recurentului-pârât C.S. şi adeverinţele emise de asociaţia delocatari ce demonstrează că cei doi pârâţi locuiesc în apartament şi suportăcheltuielile aferente întreţinerii.
Curtea a constatat că tribunalul nu a ţinut cont de criteriile legalinstituite de dispoziţiile art.6739 Cod procedură civilă, în ceea ce priveşteatribuirea bunurilor.
Unul din aceste criterii îl constituie domiciliul, or, în cauză,reclamantul, prin cererea introductivă, a arătat că cei doi pârâţi locuiesc înacest apartament şi nu a pretins că aceştia ar avea o altă posibilitate locativăsau că lui i-ar fi imperios necesar bunul în natură, chiar instanţa arătând căatribuirea s-a făcut doar în scopul vânzării, operaţiune care nu ar sta laîndemâna pârâţilor.
In măsura în care se constata că sunt întrunite criteriile pentruscoaterea la vânzare, instanţa era datoare ea însăşi să dispună, potrivitdispoziţiilor art.67311 Cod procedură civilă, prin încheiere, vânzarea, sau, încazul în care reclamantul solicita atribuirea către sine, se impunea săprocedeze la atribuirea provizorie în condiţiile art.673 Cod procedură civilă,cu acordarea unui termen de plată a sultelor.S-a concluzionat că atribuirea trebuie să se facă în indiviziune către cei doipârâţi ce nu au solicitat partajarea între ei, cu obligarea acestora la plata sulteicătre reclamant care, în caz de neexecutare, are posibilitatea realizării creanţeisale în condiţiile oferite de legea română.
| ← LEGEA NR.10/2001. IMOBIL DONAT STATULUI. | Contestaţie la executare. Contestaţie administrativ-fiscală.... → |
|---|
