PARTAJ JUDICIAR - ACHITAREA DATORIEI PRIN BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC DUCE LA RESPINGEREA ACTIUNII DE PARTAJ BUNURI COMUNE

DREPT CIVIL

Dosar civil nr. 3846/324/2007

Sentinţa civilă nr.600 din 25.03.2008

Decizia civilă nr.413/30.09.2008

PARTAJ JUDICIAR - ACHITAREA DATORIEI PRIN BIROULEXECUTORULUI JUDECĂTORESC DUCE LA RESPINGEREA ACTIUNIIDE PARTAJ BUNURI COMUNE

Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr.3846/324 din data de16.10.2007 reclamantul-creditor Ş C a chemat în judecată pe pârâţii C M şi C C,pentru partajul bunurilor comune.

In fapt, în motivarea acţiunii a arătat că pârâtul C M îi datorează suma de7.000 lei, motiv pentru care în baza titlului executoriu, contractul de împrumutautentificat şi investit cu formulă executorie, reclamantul a solicitat executarea silită adebitorului-pârât.

Cu ocazia executării silite, executorul judecătoresc C A i-a notificatfaptul că nu poate continua executarea silită întrucât debitorul este coproprietar îndevălmăşie împreună cu soţia-pârâtă C C al imobilului casă de locuit situat în Tecuci,strada C C, nr.40, judeţul Galaţi.

Pentru a se continua executarea silită,reclamantul solicită partajareaimobilului.

In drept, a invocat art.493 c. pr. civilă.

In dovedirea acţiunii a depus la dosar adresa nr.249 din 26.09.2007 aexecutorului judecătoresc, contractul de împrumut, încheierea nr.7335/76 din11.09.2007 a B C F Tecuci şi somaţia imobiliară nr.249/10.09.2007.

Pârâtul C M a declarat în instanţă că va achita suma datorată, însă latermenele acordate nu s-a mai prezentat.

Legal citată fiind, pârâta C C nu s-a prezentat în instanţă şi nu a formulatprobe în combaterea acţiunii.

Din analiza materialului probator administrat instanţa reţine căreclamantul este creditor personal al pârâtului C M pentru suma de 7.000 lei.

In baza titlului executoriu, reprezentat de contractul de împrumutautentificat, s-a început executarea silită împotriva imobilului proprietatea celor doipârâţi, iar în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art.1039 şi 1042 cod civil referitoarela materia solidarităţii, debitor fiind numai pârâtul C M.

Pe baza materialului probator administrat, prin încheierea din data12.02.2008 instanţa a admis în principiu acţiunea şi a constat că pârâţii au dobândit întimpul căsătoriei în cotă de fiecare, imobilul casă de locuit şi teren aferent, situat înT, strada C C, nr.40.

Pentru evaluare şi propuneri de lotizare s-a dispus efectuarea uneiexpertize tehnice de specialitate.

Prin raportul de expertiză întocmit de expert S M imobilul a fost evaluatla suma totală de 200.320 lei şi s-a constatat că imobilul în cauză nu poate fi partajat înnatură.

Instanţa constată că este îndreptăţită cererea reclamantului de a solicita partajulimobilului, pentru ca apoi să ceară urmărirea silită asupra părţii din imobil ce se vaatribui debitorului, astfel cum rezultă din art.1825 cod civil şi art.493 alin.1 codprocedură civilă.

Faţă de cele mai sus expuse, văzând şi art.673 ind.9 şi art.741 c.civilc.pr.civ., urmează a admite acţiunea şi va dispune încetarea comunităţii de bunuri şi caefect al partajului va atribui imobilul pârâtului C M.

Potrivit art.742 c.civil va obliga pârâtul să plătească pârâtei C C suma de100.160 lei cu titlul de cotă valorică parte, iar executarea silită va continua asupradreptului ce-l are pârâtul asupra imobilului.

Conform art.274 c.pr.civ. va obliga pârâţii către reclamant la plata sumeide 1420 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariuavocat şi expert.

Tribunalul Galaţi a admis apelul declarat de pârâtă, a respins acţiunea departaj ca nefondată precizând că nu mai sunt întrunite disp.art.33 alin.2 codul familieicare permit creditorilor personali ai soţului debitor să ceară împărţirea bunurilorcomune.

Potrivit contractului de împrumut investit cu formulă executorie, pârâtulCA datora reclamantului SC suma de 6.000 lei.

In apel s-a făcut dovada că debitul a fost achitat prin B.Ex.Jud CA lacare a apelat reclamantul în vederea executării silite a debitului său.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre PARTAJ JUDICIAR - ACHITAREA DATORIEI PRIN BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC DUCE LA RESPINGEREA ACTIUNII DE PARTAJ BUNURI COMUNE