PARTAJ. MOŞTENIRE TESTAMENTARĂ. INADMISIBILITATEA ACŢIUNII. EXCEPŢIA DE LITISPENDENŢĂ. CONDIŢII.
| Comentarii |
|
PARTAJ. MOŞTENIRE TESTAMENTARĂ.INADMISIBILITATEA ACŢIUNII. EXCEPŢIA DELITISPENDENŢĂ. CONDIŢII.
Acţiunea de partaj succesoral este inadmisibilă, deoarece reclamanta şi pârâta nuîmpart nuda proprietate. Prin soluţia propusă de instanţă este afectat dreptul de uzufruct viager alpârâtei şi îi este impusă acesteia o soluţie ce o obligă să plătească o sultă cu afectarea dreptului decare se bucură, cu nerespectarea voinţei testatorului.
Nudul proprietar nu are împotriva uzufructuarului acţiunea în împărţeală, dupăcum nici acesta din urmă nu are împotriva nudului proprietar, deoarece nimic nu este în comun şiindivizibil între ei, proprietarul având nuda proprietate, iar uzufructuarul folosinţa.
Excepţia de litispendenţă poate fi invocată numai dacă litigiile sunt pendente înfaţa instanţelor de fond.
Cum, în speţă, una dintre cauze se află în recurs, iar cealaltă în primă instanţă,nu există litispendenţă în această ipoteză, operând puterea de lucru judecat provizorie.
(Decizia civilă nr.599/R din 10 aprilie 2006, pronunţată deCurtea de Apel Piteşti).
Prin acţiunea înregistrată la data de 24.02.2004, reclamanta D.E. achemat în judecată pe pârâta V.V., solicitând ieşirea din indiviziune asuprabunurilor rămase la decesul defunctului Z.I. şi constatarea nulităţii absolute acertificatului de moştenitor conform declaraţiei nr.1261/28.10.2003, cu cheltuieli dejudecată.
În motivarea acţiunii s-a arătat că la data 6.06.2003 a decedatdefunctul V.I., cu ultimul domiciliu în oraşul Piteşti, str.Craiovei, bl.14, sc.A, ap.18,judeţul Argeş.
Prin testamentul autentificat sub nr.9403/1992 acesta a lăsat nudaproprietate reclamantei, iar uzufructul viager pârâtei, respectiv soţiei sale V.V.
La rândul său, pârâta V.V., prin testamentul autentificat subnr.9402/1992, a lăsat reclamantei nuda proprietate, iar uzufructul viager soţului săuV.I., ulterior testamentul fiind revocat.
S-a mai arătat că de pe urma defunctului a rămas apartamentul nr.18situat în Piteşti, str.Craiovei, bl.14, sc.A, et.4, a cărui partajare reclamanta o solicităîn cotă de?.
Pârâta a obţinut certificatul de moştenitor nr.162/3.10.2003, în calitatede unică moştenitoare, fără a face referire la cele două testamente întocmite.
Reclamanta a solicitat instituirea unui sechestru asigurator asupraapartamentului sus menţionat.
La data de 19.03.2004 pârâta a formulat cerere reconvenţională princare a solicitat pe cale judecătorească revocarea testamentului nr.9403/1992 pentruneîndeplinirea sarcinilor impuse de testator şi respingerea acţiunii principale.
Prin încheierea din 4.06.2004 s-a dispus instituirea sechestruluiasigurator asupra apartamentului în litigiu.
Recursul declarat de pârâtă împotriva acestei încheieri a fost admisprin decizia civilă nr.209/2004, fiind modificată încheierea atacată, în sensulrespingerii capătului de acţiune privind instituirea sechestrului asigurator.
La data de 11.02.2005 reclamanta a precizat acţiunea principală,arătând că recunoaşte dreptul pârâtei V.V. referitor la dreptul de uzufruct viagerinstituit de defunctul V.I. prin testamentul autentificat sub nr.9403/1992
La termenul din data de 11.02.2005 pârâta a invocat excepţiainadmisibilităţii acţiunii de ieşire din indiviziune, precizând că este de acord cuanularea certificatului de moştenitor nr.162/2003.
Prin încheierea din 25.02.2005, instanţa a respins excepţiainadmisibilităţii acţiunii, în raport de prevederile art.521 Cod civil.
Judecătoria Piteşti, prin sentinţa civilă nr.2438/10.06.2005 a admisacţiunea şi a dispus partajarea imobilului conform variantei I a raportului deexpertiză întocmit de expert D.R.(f.91).
Reclamantei i-a fost atribuit apartamentul în valoare de 778.319.408lei, fiind obligată să plătească sultă pârâtei suma de 389.159.704 lei şi să-i respectedreptul de folosinţă asupra apartamentului.
S-a constatat nulitatea absolută a certificatului de moştenitornr.162/2003 şi a fost respinsă cererea reconvenţională formulată de pârâtă, fiindobligată aceasta să plătească reclamantei suma de 4.103.000 lei cheltuieli dejudecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
La decesul autorului V.I. a rămas ca bun succesoral apartamentul nr.18situat în Piteşti, str.Craiovei, bl.B14, sc.A., et.4, judeţul Argeş.
Atât pârâta, cât şi defunctul i-au lăsat prin testament reclamanteiîntreaga avere mobilă şi imobilă ce se va găsi în patrimoniul acestora la încetarea dinviaţă, reclamanta dobândind nuda proprietate asupra bunurilor, iar pârâta, în calitatede soţie supravieţuitoare, uzufructul viager.
S-a constatat că pârâta nu are calitate procesuală activă în ceea cepriveşte solicitările din cererea reconvenţională, aceasta nesolicitând reducţiuneatestamentului motivat de faptul să i s-a încălcat rezerva succesorală sau că autorulşi-a depăşit cotitatea disponibilă.
Reclamanta, în calitate de nud proprietar, recunoaşte dreptul defolosinţă al pârâtei asupra apartamentului, îndeplinindu-şi obligaţiile înscrise întestamentul întocmit de defunctul V.I.
Referitor la constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitornr.162/2003, s-a reţinut că soţia defunctului, în baza declaraţiei autentificate lanotariat, a arătat că este unica moştenitoare a autorului, fără a informa despreexistenţa celor două testamente.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta, criticând-o pentrunelegalitate şi netemeinicie sub următoarele aspecte:
- În mod greşit prima instanţă a interpretat probele din dosar,atribuindu-se reclamantei întregul apartament, deşi? constituie proprietateaexclusivă a pârâtei din comunitatea de bunuri dobândite în timpul căsătoriei cudefunctul, procedându-se astfel la o vânzare forţată a proprietăţii acesteia.
În susţinerea acestei critici, apelanta a arătat că apartamentul este buncomun al soţilor, fiind dobândit în timpul căsătoriei potrivit contractului de vânzarecumpărare nr.20834/09.12.1991.
Prin testamentul autentificat sub nr.9403/27.05.1992, defunctul V.I. a dispus pentru cazul încetării sale din viaţă în favoarea reclamantei D.E., iartestamentul autentificat sub nr.9402/27.05.1992 a fost revocat de către pârâtă.
- În mod nelegal s-a atribuit în lotul reclamantei apartamentul întotalitate, încălcându-se disp.art.728-742 Cod civil, art.34 Codul familiei şi art.844Cod civil.
Apartamentul a fost evaluat la suma de 778.319.408 lei, iar dinaceasta, 20\% reprezintă uzufructul viager. La atribuirea loturilor şi plata sulteidatorată de reclamantă nu s-a mai calculat valoarea stabilită cu acest titlu în favoareapârâtei.
Împărţirea nudei proprietăţi nu poate fi impusă pârâtei care are fructulviager al întregii averi succesorale. Apelanta are calitatea de soţie supravieţuitoare,fiind moştenitoare legală rezervatară potrivit Legii nr.319/1944, astfel că păstreazădreptul de uzufruct asupra cotităţii disponibile.
- În mod greşit prima instanţă a respins cererea reconvenţională,deoarece din probele administrate rezultă că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţiileasumate faţă de defunct, respectiv de a-l înmormânta şi a-i face toate obiceiurilecreştineşti, impunându-se revocarea testamentului nr.9403/1992.
S-a mai arătat că toate cheltuielile cu înmormântarea defunctului şiparastasele ulterioare au fost suportate exclusiv de pârâtă, fără nici o contribuţie dinpartea reclamantei, fiind evidente în acest sens răspunsurile la interogatoriucoroborate cu copia de pe libretul C.E.C. şi depoziţia martorei B.E.
Prin decizia civilă nr.1136 din 14 noiembrie 2005, Tribunalul Argeş aadmis apelul şi a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul atribuirii către pârâtă aapartamentului din Piteşti, str.Rahovei, nr.13 A, bl.4, sc.B, ap.4, judeţul Argeş, carea fost obligată să plătească reclamantei sultă în sumă de 389.159.704 lei.
A fost menţinută în rest sentinţa şi a fost obligată intimata-reclamantăla plata cheltuielilor de judecată în sumă de 120.000 lei.
Analizând sentinţa apelată ca urmare a criticii formulate, tribunalulconstată că apelul este fondat pentru următoarele argumente.
Potrivit testamentului autentificat sub nr.9403/27.05.1992 (fila 29),V.I. dispune pentru cazul încetării sale din viaţă în favoarea reclamantei D.E. nudaproprietate a întregii sale averi mobile şi imobile, iar uzufructul viager revenindu-isoţiei sale V.V.
Reclamantei, în calitate de legatară universală, i-a fost impusă obligaţiade a-l întreţine pe testator, de a-l îngriji şi de a-l înmormânta şi de a-i face toateobiceiurile potrivit datinilor locale. Această sarcină stipulată în interesul legataruluievidenţiază o liberalitate cu afectaţiune specială, testatorul având un interes, celpuţin moral, în executarea sarcinii,
La decesul testatorului au rămas ca bunuri, aşa cum se evidenţiază şi încertificatul de moştenitor (fila 5), printre altele şi cota de? din apartamentul cunr.18 situat în Piteşti, str. Craiovei, bl. 14, sc.A, et.4, jud. Argeş, imobil asupra căruiase poartă litigiul.
Acest apartament a fost dobândit în timpul căsătoriei soţilor V.I. şiV.V., astfel că prin efectul Legii nr.319/1944 soţia supravieţuitoare are dreptul larezerva succesorală indiferent de liberalităţile excesive ale defunctului, indiferent debeneficiarul liberalităţii, persoana străină sau moştenitor legal, chiar rezervatar.
Prima instanţă a evaluat probatoriul administrat şi a reţinut în moderonat situaţia de fapt. Astfel, disp.art. 844 cod civil nu-şi găsesc aplicabilitate încauza de faţă, având în vedere că liberalitatea are ca obiect nuda proprietate. Caurmare, rezervatarul beneficiază de cota de rezervă în plină proprietate, păstrând şiliberalitatea în uzufruct asupra calităţii disponibile, fără a se ţine seama de faptul că în acest fel, peste rezerva în plină proprietate, moştenitorul beneficiază şi deuzufructul cotităţii disponibile.
Cea de-a doua critică este fondată, având în vedere că din relaţia decăsătorie a foştilor soţi V.I. şi V.V. nu au rezultat descendenţi, motiv pentru caresoţia supravieţuitoare beneficiază de disp.art. 2 din Legea nr. 319/1944, potrivit cucare rezerva soţului supravieţuitor este de? din cota succesorală ce i se revine încalitate de moştenitor legal.
Ca urmare, având în vedere pe de o parte calitatea de bun comun alfoştilor soţi, iar pe de altă parte rezerva soţiei supravieţuitoare, tribunalul urmeazăsă dispună atribuirea imobilului apartament în lotul pârâtei, urmând ca reclamantasă plătească sulta în sumă de 389.159.704 lei, în raport de valoarea apartamentuluicare nu a fost contestată de părţi.
Cea de a treia critică este nefondată având în vedere că, aşa cum areţinut şi prima instanţă şi cum au evidenţiat şi probele administrate, reclamanta -intimată şi-a îndeplinit obligaţiile asumate.
Pârâta - apelantă a solicitat prin cererea reconvenţională (f.18, dosarnr.1875/2004) revocarea testamentului autentificat sub nr.9404/1992 şi nureducţiunea acestuia, motiv pentru care, din acest punct de vedere, prima instanţă aevaluat în mod corect probatoriul administrat în cauză.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanta şi pârâta.
Reclamanta D.E. critică decizia doar sub aspectul cheltuielilor dejudecată, care au fost acordate fără a fi justificate în totalitate. Se arată că reclamantaa fost obligată la plata cheltuielilor de judecată in sumă de 120.000 lei, deşi a achitatdoar taxa de timbru in sumă de 15 lei, avocatul ales al acesteia nedepunând chitanţacare să dovedească onorariul său.
Pârâta V.V. a formulat critici încadrate în disp.art.304 pct. 8 şi 9 dinCodul de procedură civila.
Într-o primă critică se invocă inadmisibilitatea acţiunii principaleîntrucât pârâta este beneficiara uzufructului viager instituit în favoarea sa, excepţiece nu a fost analizată de către instanţe.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs s-a arătat că apartamentullitigios a fost bun comun al pârâtei cu defunctul V.I. în cote egale de? fiecare,reclamantei fiindu-i testată nuda proprietate, iar soţiei supravieţuitoare uzufructulviager. Potrivit art.521 Cod procedură civilă nudul proprietar nu poate impuneîmpărţeala, deoarece ar îngrădi exerciţiul dreptului de folosinţă asupra întreguluibun al uzufructuarului, care nu are nimic comun şi indiviz cu nuda proprietate.
Al doilea motiv de recurs s-a referit la revocarea testamentuluiautentic lăsat de defunct reclamantei pentru cota de? ce-i revenea din comunitateade bunuri, deoarece era un legat cu sarcini, pe care legatara nu le-a îndeplinit. Înmod nelegal a fost respinsă cererea reconvenţională, deşi erau îndeplinite cerinţeleart.930 şi urm. din Codul civil.
Ultima critică a vizat reducţiunea testamentului solicitată pe cale deexcepţie de către pârâtă prin notele scrise, la? cât reprezintă cotitatea disponibilă,având în vedere rezerva soţiei supravieţuitoare de? din cota succesorală ce îirevenea în calitate de moştenitoare legală.
S-a susţinut că pârâtei îi revine astfel o cotă de? din valoareaîntregului apartament din care trebuie scăzută valoarea uzufructului viager stabilităla 20\%, aşa cum a stabilit prima instanţă.
Reclamanta, personal şi prin apărător, a solicitat să se ia act că renunţăla judecata recursului său, întrucât a rămas fără obiect.
Prin încheierea de şedinţă din data de 23.12.2005 pronunţată deTribunalul Argeş în dosarul nr.4722/2005 s-a dispus îndreptarea erorii materiale cuprivire la cheltuielile de judecată.
Potrivit art. 246 Cod procedură civilă, renunţarea la judecată poateavea loc în tot cursul judecăţii, în faţa primei instanţe, a instanţei de apel ori a celeide recurs. Posibilitatea de a renunţa la căile de atac rezultă din principiuldisponibilităţii procesuale care permite părţilor să pună capăt procesului civil.
Văzând textul de lege citat şi cererea reclamantei, Curtea a luat act derenunţarea acesteia la judecata recursului său.
Recurenta pârâtă, prin apărător, a ridicat excepţia de litispendenţă, cumotivarea că a formulat separat cerere de judecată ce formează obiectul dosaruluinr.13588/2005, cu termen de judecată la data de 3.04.2006, prin care a solicitatreducţiunea testamentului.
În conformitate cu prevederile art. 137 Cod procedură civilă instanţase pronunţă mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor defond care fac de prisos, în total sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Excepţia nu este întemeiată.
Art.163 alin.1 din codul de procedură civilă statuează că nimeni nupoate fi chemat în judecată pentru aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi de aceeaşi parte,înaintea mai multor instanţe.
Deşi nu este prevăzută în mod neechivoc de art.163 Cod procedurăcivilă, cerinţa ca pricinile să se afle în faţa instanţelor de fond, aceasta a fostdesprinsă din scopul instituţiei de a se evita pronunţarea unor hotărâricontradictorii.
Prin urmare, excepţia de litispendenţă poate fi invocată numai dacălitigiile sunt pendente în faţa instanţelor de fond. Dacă unul dintre litigiile avândacelaşi obiect, aceeaşi cauză şi între aceleaşi părţi se află în faţa instanţei de recurs,nu există litispendenţă.
Cum în speţă una dintre cauze se află în recurs, iar cealaltă în primăinstanţă, nu există litispendenţă, în această ipoteză operând puterea de lucru judecatprovizorie.
Este real că, potrivit art.728 alin.1 din Codul civil, nimeni nu poate fiobligat a rămâne în indiviziune, însă în cauză această stare este creată întrereclamantă, care prin testament a primit nuda proprietate a averii rămasă la decesuldefunctului V.I. şi pârâtă, căreia pe lângă cota sa de? din bunurile comunedobândite cu soţul decedat i-a fost testat uzufructul viager.
Potrivit art.521 din Codul civil, uzufructuarul are drept de a se bucurade tot felul de fructe ce poate produce obiectul asupra căruia are uzufruct.
Prin urmare, pârâta are dreptul de a folosi în exclusivitateapartamentul în litigiu şi de a-i culege fructele pentru nevoile sale pe toată duratavieţii.
Ar fi posibilă formularea unei acţiuni de partaj succesoral în măsura încare obiectul l-ar constitui nuda proprietate. În acest sens s-a pronunţat fostulTribunal Suprem, Secţia civilă, decizia nr.549 din 7.03.1989.
Şi în acest caz împărţeala făcută de nuzii proprietari nu poateprejudicia în nici un mod pe titularul dreptului de uzufruct (Tribunalul Constanţa,decizia civilă nr.1094/1 decembrie 1987).
Or, în cauza dedusă judecăţii, reclamanta şi pârâta nu împart nudaproprietate şi, în aceste condiţii, acţiunea reclamantei este privită ca inadmisibilă.Prin soluţia propusă de instanţă este afectat dreptul de uzufruct viager al pârâtei şi îieste impusă acesteia o soluţie ce o obligă să plătească o sultă cu afectarea dreptuluide care se bucură şi cu nerespectarea voinţei testatorului.
S-a concluzionat în sensul că nudul proprietar nu are împotrivauzufructuarului acţiunea în împărţeală, după cum nici acesta din urmă nu areîmpotriva nudului proprietar, deoarece nimic nu este comun şi indivizibil între ei,proprietarul având nuda proprietate, iar uzufructuarul folosinţa.
Acţiunea reclamantei va putea fi formulată la data încetăriiuzufructului cu eventualii moştenitori ai pârâtei cu care nu va putea fi obligată sărămână în indiviziune.
În consecinţă, este întemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii,excepţie ridicată de pârâtă şi soluţionată în mod greşit de către instanţe, prinsoluţiile adoptate încălcându-se prev.art.521 Cod civil, motiv de recurs încadrat îndisp.art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Critica privitoare la cererea reconvenţională este nefondată, sub acestaspect decizia fiind legală şi temeinică, întrucât din probele administrate, în modcorect s-a reţinut că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile asumate.
Astfel, s-a menţinut decizia atacată cu recurs în ceea ce priveştecererea reconvenţională formulată de pârâtă (f.18 dosar nr.1875/2004).
Ultima critică este de asemenea neîntemeiată, întrucât instanţa de fonda fost investită prin cerere reconvenţională cu revocarea testamentului şi nu cureducţiunea acestuia.
Aşa cum recunoaşte şi pârâta, a strecurat în notele scrise din22.04.2005 o frază ce viza cotitatea disponibilă, fără însă a investi instanţa în modlegal cu o cerere de reducţiune a testatorului, de aceea în mod corect instanţele nuau motivat şi nu s-au pronunţat asupra unei simple afirmaţii făcute de pârâtă.
Având certitudinea că instanţa nu a fost legal investită cu soluţionareacererii de reducţiune a testamentului autentificat sub nr.9403/1992, pârâta a intentato acţiune cu acest obiect la judecătorie, înregistrată, aşa cum s-a arătat deja, subnr.13588/2005.
Astfel, şi această ultimă critică este nefondată, în cauză nefiindincidente prev.de art.304 pct.8 Cod pr.civilă.Pentru considerentele prevăzute a fost admis recursul în temeiul art.312 alin.2 Codprocedură civilă, cu consecinţa modificării deciziei atacate, în sensul că s-a respinsca inadmisibil capătul de cerere din acţiunea principală privind ieşirea dinindiviziune.
| ← Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani are capacitate de... | Stabilire domiciliu minori. Interesul minorilor. Criterii de... → |
|---|
