RECURS. NECONCORDANŢĂ ÎNTRE DISPOZITIVUL ŞI CONSIDERENTELE HOTĂRÂRII. CONSECINŢE.
| Comentarii |
|
RECURS. NECONCORDANŢĂ ÎNTRE DISPOZITIVULŞI CONSIDERENTELE HOTĂRÂRII. CONSECINŢE.
Admiterea în principiu a cererii reconvenţionale prin carepârâta-reclamantă invoca în procesul de împărţire de bunuricomune o cotă mai mare la dobândirea apartamentului buncomun decât cea a soţului reclamant-pârât şi partajarea prindispozitivul hotărârii a imobilului în cote egale, presupune ocontrarietate între considerentele hotărârii şi dispozitivul acesteia.
Neconcordanţa dintre dispozitivul şi considerentelehotărârii echivalează cu o nesoluţionare în fond a unui capăt decerere şi poate fi invocat ca motiv de nulitate publică şi care atragedupă sine casarea cu trimitere spre rejudecare, conform art.312alin.5 Cod procedură civilă.
(Decizia civilă nr.38/R-MF/16 februarie2000 a Curţii de Apel Piteşti).
Contestatorii P.I. şi Z.V. au solicitat partajarea bunurilor comunedobândite de soţii intimaţi în timpul căsătoriei, în vederea recuperării creanţeipe cale de executare silită, cu cheltuieli de judecată.
Se motivează cererea, în sensul că au titlu executoriu împotrivaintimatului şi acesta refuză cu rea-credinţă să plătească sumele datorate, astfelcă se impune împărţirea bunurilor dobândite de acesta cu soţia în timpulcăsătoriei, în vederea vânzării la licitaţie.
Intimata a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitatinstanţei să se reţină că are o contribuţie proprie de 75.000 lei la achitareaavansului apartamentului, sumă ce a fost primită de la părinţii săi, iar valoareatotală este de 185.000 lei.
Prin încheierea din 16 mai 2000, judecătoria a admis în parte, înprincipiu acţiunea contestatorilor şi în parte, în principiu şi cerereareconvenţională, ulterior aceeaşi instanţă a admis în parte acţiunea şi tot astfelşi cererea reconvenţională şi a dispus ieşirea din indiviziune a soţilor,omologând raportul de expertiză efectuat în cauză în varianta I, în sensul că aatribuit în lotul debitorului-pârât apartamentul compus din trei camere învaloare de 170.292.000 lei, urmând ca acesta să plătească sultă în valoare de85.145.200 lei.
Apelul pârâţilor a fost anulat ca netimbrat, iar instanţa de recurs aadmis această cale de atac, a casat decizia şi a trimis cauza spre rejudecareaceluiaşi tribunal, reţinând că nu fusese pus în vedere cuantumul sumei cereprezintă taxa de timbru judiciar, astfel că sancţiunea nu era aplicabilă.
În rejudecare, apelul a fost respins ca nefondat.
Pârâta M.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art.304 pct.9şi 10 Cod procedură civilă, susţinând în esenţă că au fost încălcate prevederileart.36 din Codul familiei, raportat la art.741 cod civil şi a fost neglijatăpractica judiciară în materie, întrucât nu s-a ţinut cont de cota ce reveneafiecărui copărtaş şi de interesul fiicei părţilor şi drepturile ei locative proprii.
Se mai susţine că instanţa nu s-a pronunţat asupra doveziloradministrate, neluând în calcul depoziţia martorilor audiaţi la solicitarea sa,din care rezultă contribuţia sa proprie la dobândirea apartamentului.
Cu opinie majoritară, recursul a fost privit ca întemeiat şi admis caatare în temeiul art.312 alin.2 Cod procedură civilă, sub aspectul ultimei criticide natură să atragă casarea deciziei.
În considerentele deciziei de casare, s-a reţinut că din dispozitivulîncheierii de admitere în principiu, precum şi din minuta acesteia, instanţa defond a admis cererea de partaj în cadrul contestaţiei la executare, constatând ocontribuţie proprie a pârâtei-recurente, împrejurare ce a avut ca efectadmiterea în parte a cererii reconvenţionale.
Ulterior, cu ocazia redactării acestei hotărâri, deşi se preia îndispozitiv menţiunea admiterii cererii reconvenţionale, în considerentemotivarea se rezumă doar la precizarea contribuţiei egale a soţilor pârâţi ladobândirea unicului bun comun.
Admiterea în principiu a cererii reconvenţionale prin care pârâta-reclamantă invoca în procesul de împărţire de bunuri comune o cotă maimare la dobândirea apartamentului bun comun decât cea a soţului reclamant-pârât şi partajarea prin dispozitivul hotărârii a imobilului în cote egalepresupune o contrarietate între considerentele hotărârii şi dispozitivulacesteia.
Neconcordanţa dintre dispozitivul şi considerentele hotărâriiechivalează cu o nesoluţionare în fond a unui capăt de cerere şi poate fiinvocat ca motiv de nulitate publică şi care atrage după sine casarea cutrimitere spre rejudecare, conform art.312 alin.5 Cod procedură civilă.
N.A. Nesoluţionarea în fond, nepronunţarea asupra unui capăt alcererii, nu constituie motiv de ordine publică posibil a fi invocat din oficiu.
Potrivit art.2812 Cod procedură civilă, în situaţia nepronunţăriiasupra unui capăt al cererii, se poate solicita completarea hotărârii în condiţiilemenţionate de textul citat.
În cazul de faţă, aşa cum reiese din opinia separată, s-a ajuns laadmiterea unui recurs inadmisibil, în urma invocării din oficiu aşa-zisuluimotiv de ordine publică, care de altfel nici nu a fost pus în discuţia părţilor.
Motivul invocat este în realitate de netemeinicie ori, potrivitart.304 Cod procedură civilă, motivele care duc la casarea sau modificareaunei hotărâri sunt numai cele de nelegalitate.În consecinţă, recursul trebuia respins ca inadmisibil, aşa cum corect se reţineîn opinia separată.
| ← Stabilire domiciliu minori. Interesul minorilor. Criterii de... | Reincredintarea minorului. Conditii. → |
|---|
