PROCEDURA INSOLVENŢEI. DESCHIDEREA PROCEDURII. CONDIŢII. CREANŢĂ CERTĂ, LICHIDĂ ŞI EXIGIBILĂ.
| Comentarii |
|
PROCEDURA INSOLVENŢEI.DESCHIDEREA PROCEDURII. CONDIŢII.CREANŢĂ CERTĂ, LICHIDĂ ŞI EXIGIBILĂ.Art.31 alin.1 din Legea nr.85/2006Art.3 pct.1 şi pct.12 din Legea nr.85/2006Art.379 Cod procedură civilă
Procedura insolvenţei nu este menită să fie utilizatăca instrument de constrângere a debitorului pentru ca acestasă-şi plătească datoriile sub ameninţarea cu falimentul" dacădebitorul are fonduri disponibile pentru a plăti sau dacăinvocă o excepţie aparent întemeiată.
(Decizia nr.509/R-C din 04 mai 2007)
Prin cererea formulată şi înregistrată la data de 23.03.2006creditoarea Agenţia Domeniilor Statului a solicitat deschiderea proceduriireorganizării judiciare împotriva SC.M.I.L SRL pentru recuperareadebitului de 127.637,12 lei.
In motivarea cererii creditoarea a arătat că a încheiat cudebitoarea contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr.31 din15.04.2002, iar aceasta nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contract.
La data de 10.04.2006 S.C.M.I. SRL a formulat contestaţiesolicitând respingerea cererii.
In motivarea contestaţiei debitoarea a arătat că princontractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr.31 din 15.04.2002 SC M.I.SRL a cumpărat acţiunile SC A.G.M.SA achitând în totalitate preţul de321.765.500 lei şi efectuând investiţiile în avans faţă de graficul stabilitprin contract.
Prin sentinţa nr.142/F, din 31 ianuarie 2007, pronunţată deTribunalul Comercial Argeş, a fost respinsă cererea şi a fost admisăcontestaţia.
Pentru a pronunţa această soluţie, judecătorul sindic a reţinutcă nu există o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, debitoarea făcând dovadamajorării capitalului social conform contractului.
Judecătorul sindic a apreciat că susţinerea creditoareireclamante, în sensul că sumele depuse ca majorare a capitalului social nuau fost direcţionate către obiectivele stipulate în contract, urmează să fiedovedită într-un litigiu pe calea dreptului comun şi nu pe calea specialăprevăzută de Legea 85/2006, lege care se referă la starea de insolvenţă apatrimoniului debitoarei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs creditoareaAgenţia Domeniilor Statului, solicitând examinarea cauzei sub toateaspectele, potrivit art.3041 Cod pr.civilă şi invocând următoarele motive:
1. Suma solicitată a fost calculată în baza unui contractvalabil, semnat cu Agenţia Domeniilor Statului şi a fost facturată, fiindastfel certă, lichidă şi exigibilă şi îndeplinind condiţiile prevăzute de art.3pct.6 şi 12 din Legea nr.85/2006 şi art.379 Cod procedură civilă.
Deşi notificat în repetate rânduri de către AgenţiaDomeniilor Statului Bucureşti cumpărătorul SC M.I. SRL nu a transmisdocumente privind realizarea obligaţiilor de investiţii, motiv pentru carela data introducerii cererii de deschidere a procedurii insolvenţei datora,conform art.9.5 din contractul de vânzare - cumpărare acţiuninr.31/15.04.2002, penalităţi în valoare totală de 127.637,12 RONcalculate conform machetelor ataşate cererii de deschidere a procedurii.
2. În mod greşit, judecătorul sindic prin sentinţa recurată arespins cererea de deschidere a procedurii motivat de faptul că debitoareaa majorat capitalul social al societăţii preluate, conform prevederilorart.9.3 din contractul de vânzare - cumpărare acţiuni nr.31/15.04.2002
În conformitate cu clauzele contractuale, aşa cum preventiv afost atenţionat cumpărătorul prin notificările transmise de ADS, oeventuală majorare a capitalului social al Societăţii, cu aport în numerar,fără a se face direcţionarea către obiectivele propuse de cumpărător prinoferta tehnică depusă la data privatizării, SC M.I. SRL nu face dovadarespectării prevederilor contractuale referitor la investiţiile asumate.
Documentele ataşate la contestaţia formulată de SC M.I. SRLfaţă de cererea de deschidere a procedurii insolvenţei formulată deAgenţia Domeniilor Statului nu fac dovada realizării obligaţiilor deinvestiţii asumate prin încheierea contractului de vânzare - cumpărareacţiuni nr.31/15.04.2002.
Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recursinvocate, examinate grupat, dat fiind modul unitar de formulare aacestora, Curtea, cu majoritate, a apreciat că recursul este nefondatpentru următoarele considerente:
Textul art.31 alin.1 din Legea 85/2006 prevede că oricecreditor care este îndreptăţit să solicite deschiderea proceduriireglementate în această lege împotriva unui debitor prezumat îninsolvenţă, în sensul definit la art.3 pct.1 şi la art.3 pct.12, poateintroduce o cerere introductivă.
La rândul său, art.3 pct.11 din acelaşi act normativ defineşteinsolvenţa ca fiind acea stare a patrimoniului care se caracterizează prininsuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilorexigibile, prezumând-o ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 zilede la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de unul sau mai mulţi creditori.
Din interpretarea sistematică a acestor texte, rezultă căTribunalul va da curs cererii creditorului dacă din conţinutul ei rezultă căsunt întrunite cumulativ următoarele cerinţe: creanţa este certă, lichidăşi exigibilă şi în cuantumul prevăzut de lege (art.3 pct.12); neplata datorieieste consecinţa stării de insolvenţă a debitorului; această situaţie adebitorului durează de cel puţin 30 de zile.
Instanţa de recurs, în compunere majoritară, apreciază că, înspeţă, creanţa nu este certă, iar neplata datoriei nu este în mod certconsecinţa stării de insolvenţă a debitorului.
Astfel, în ceea ce priveşte caracterul cert al creanţei, potrivitart.379 Cod procedură civilă, creanţa certă este aceea a cărei existenţărezultă din însuşi actul de creanţă sau şi din alte acte, chiar neautentice,emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul.
În speţa de faţă, actele de creanţă invocate de creditoare suntcontractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr.31 din 15.04.2002 şifacturile fiscale nr.7632726 din 27.09.2005 şi nr.7632759 din 07.02.2006,acte care, prin ele însele nu sunt suficiente pentru a proba existenţacreanţei, al cărei caracter cert poate fi dedus doar din completarea acestorînscrisuri cu mijloace de probă specifice dreptului comun, inclusiv oexpertiză contabilă.
Astfel, în ceea ce priveşte facturile invocate, nefiind acceptatela plată nu pot face probă contra debitorului, potrivit art.46 c.com..
În ceea ce priveşte contractul invocat de creditoare dreptizvor al creanţei sale, pe care o pretinde certă, lichidă şi exigibilă, instanţareţine următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr.31/15.04.2008, princare Agenţia Domeniilor Statului a vândut SC.M.I. SRL un număr de128.707 acţiuni în valoare totală de 3.217.675 lei reprezentând 100\% dinvaloarea capitalului social subscris a SC A.M. SA, pe lângă plata preţului,achitat integral cu OP 57/8.04.2002 şi OP 58/8.04.2002, cumpărătorul s-a obligat să efectueze din surse proprii începând cu anul 2002 oinvestiţie/aport de capital de 75.257,70USD.
Conform art.9.3. din contract investiţia/aportul de capital seconsideră realizată integral la data înregistrării la Oficiul RegistruluiComerţului a majorării capitalului social cu aportul subscris şi integralvărsat de către Cumpărător.
Aşa cum rezultă din datele furnizate de O.R.C. SC M.I. SRL amajorat capitalul social al societăţii preluate prin actele adiţionale din15.06.2002 şi din 18.12.2003.
Creditoarea ADS susţine în recursul său că o majorare acapitalului social al Societăţii, cu aport în numerar, fără a se facedirecţionarea către obiectivele propuse de cumpărător prin ofertatehnică depusă la data privatizării, SC M.I. SRL nu face dovadarespectării prevederilor contractuale referitoare la investiţiile asumate.
Niciuna dintre clauzele contractuale şi nicio definiţie legală ainvestiţiei nu exclude de plano posibilitatea efectuării unei investiţii subforma unui aportul în numerar la majorarea capitalului social al societăţii.
Astfel, art.2 lit.a din OUG 92 din 1997 privind stimulareainvestiţiilor directe prevede principiul libertăţii formelor şi modalităţilorde investire, incluzând şi aportul financiar la majorarea capitalului socialprintre modalităţile de investire.
De altfel, nici din modul de redactare a contractului nurezultă o excludere expresă a posibilităţii efectuării unei investiţii subforma unui aport în numerar la majorarea capitalului social, în art.9.2.stipulându-se drept clauză Realizarea investiţiilor-aportului de capital",în cuprinsul căreia se arată că investiţia/ aportul de capital se considerărealizată integral la data înregistrării.", nerezultând că aportul de capitalnu este o investiţie.
Or, este necontestat că recurenta a realizat o majorare acapitalului social, ceea ce se contestă fiind direcţionarea către obiectivelepropuse de cumpărător.
Prin urmare, pentru ca această creanţă să aibă un caracter certrămâne de stabilit direcţionarea către obiectivele propuse de cumpărătorprin oferta tehnică, acest aspect putând genera un litigiu de drept comun,având ca obiect răspundere contractuală, de competenţa instanţeiarbitrale alese de părţi potrivit clauzei compromisorii stipulate în art.14.1din contract, iar nu a judecătorului sindic, care nu se poate substituiacestei instanţe, singura căreia îi revine plenitudinea de competenţă îninterpretarea şi executarea acestui contract.
Pe de altă parte, nu este întrunită o altă condiţie a deschideriiprocedurii concursuale, în sensul că neplata datoriei nu este în mod certconsecinţa stării de insolvenţă a debitorului.
Astfel, o condiţie a deschiderii procedurii este că neplata lascadenţă trebuie să fie efectul incapacităţii debitorului de a plăti datoriacu sumele de bani disponibile.
Procedura insolvenţei nu este menită să fie utilizată cainstrument de constrângere a debitorului pentru ca acesta să-şi plăteascădatoriile sub ameninţarea cu falimentul" dacă debitorul are fonduridisponibile pentru a plăti sau dacă invocă o excepţie aparent întemeiată,cum este cazul în speţă.
Procedura insolvenţei nu este o modalitate simplificată desoluţionare a unei chestiuni litigioase, de orice natură, între părţilecontractante, ea având un scop expres prevăzut în art.2 din Legea 85 din2006 şi anume, instituirea unei proceduri colective pentru acoperireadebitorului aflat în insolvenţă, iar nu stabilirea răspunderii contractuale apărţilor în litigiu.
Pentru aceste considerente, Curtea, cu majoritate, apreciazăcă în mod corect judecătorul sindic, în baza art.33 (5) din Legea 85/2006,a admis contestaţia debitoarei şi a respins cererea de deschidere aprocedurii.
In consecinţă, în baza art.312 pct.5 C.proc.civ., recursul a fostrespins.
OPINIE SEPARATĂ
Apreciez că, în cauză, se impunea admiterea recursului şi, înbaza art.312 alin.2 din Codul de procedură civilă, schimbarea sentinţei însensul respingerii contestaţiei şi admiterii cererii de deschidere aprocedurii, cu consecinţa trimiterii la acelaşi tribunal - judecător sindic,pentru a lua măsurile ce le implică începerea unei astfel de proceduri.
Această concluzie este susţinută de următoarele argumentevalabile sub cel puţin două aspecte, care justifică fiecare o astfel desoluţie.
Un prim astfel de aspect pleacă chiar de la acceptareasusţinerii debitoarei-intimate, potrivit căreia, prin aportul în numerardovedit cu înscrisul de la ORC (f.89), şi-a îndeplinit obligaţiacontractuală, urmând însă să se observe, când a avut loc operaţiunea demajorare şi dacă ea se situează în afara termenului, ce drepturi şi obligaţiis-au născut în patrimoniile părţilor.
Cererea creditoarei a fost depusă la 23 martie 2006, decicerinţele sale de admisibilitate urmează a fi verificate în raport dedispoziţiile Legii nr.64/1995, având în vedere prevederile art.725 alin.4din Codul de procedură civilă.
Potrivit art.36 din Legea privind procedura reorganizăriijudiciare şi a falimentului, poate cere deschiderea acestei proceduricreditorul care are una sau mai multe creanţe certe, lichide şi exigibile alcăror cuantum depăşeşte echivalentul în lei a 3.000 Euro şi au trecut maimult de 30 zile de la data scadenţei.
Legea specială nu defineşte certitudinea şi lichiditatea, aşaîncât se aplică dispoziţiile art.379 din Codul de procedură civilă.
Potrivit alin.3 şi 4 din acest text de lege, este certă aceacreanţă care rezultă din însuşi actul de creanţă sau din alte acte emanatede la debitor sau recunoscute de acesta, iar lichidă este acea creanţădeterminată sau determinabilă cu ajutorul actului emanat sau recunoscutde datornic.
În cauză, un astfel de act este reprezentat de contractul depusîn copie la filele 3-7, încheiat de părţi la 15 aprilie 2002 şi care, trebuieapreciat ca fiind recunoscut de către debitoare, de vreme ce este semnatde aceasta.
Potrivit obligaţiilor asumate prin această lege a părţilor,debitoarea era obligată să realizeze, potrivit graficului, ce face parte dincontract, un anumit volum de investiţii, până la fiecare sfârşit de an, iarnerespectarea cuantumului şi termenelor activa clauza penală de a achitarecurentei-creditoare o penalitate de 50\% pe an, pentru suma angajată şinerealizată". Tot părţile au mai stabilit că se consideră îndeplinităobligaţia integral la data înregistrării la Oficiul Registrului Comerţului amajorării capitalului social al societăţii" (pct.9.3 şi 9.5).
Nu interesează, aşadar, când s-a majorat capitalul, cimomentul menţionării la ORC a acestei operaţiuni, în cauză fiind vorbade 10 martie 2004, potrivit înscrisului de la fila 89.
Aşadar, fără a analiza dacă aportul în numerar poate ficonsiderat o îndeplinire a obligaţiei asumate din contract sau chiaracceptând această susţinere a debitoarei, trebuie să se observe că ea nu s-a realizat decât la 10 martie 2004.
Potrivit obligaţiei asumate şi recunoscute de către debitoare,prima investiţie pentru dezvoltarea societăţii avea scadenţa la 31decembrie 2002, iar cea de-a doua la 31 decembrie 2003, date de la carecurgea obligatoriu penalitatea de 50\% pentru fiecare din sumele de 495mii lei (15.051,54 USD).
Dacă pentru prima sumă, la nivelul unei simple aparente, s-arputea susţine de către debitoare o eventuală stingere a obligaţiei, pentrucea de-a doua sumă nu există nici un considerent pentru care să nu ficurs penalităţile convenite de părţi.
Deci, la 1 ianuarie 2004, debitoarea datora, pentru investiţianerealizată până la 31 decembrie 2003, recurentei-creditoare, o penalitatede 50\%, din echivalentul sumei de peste 15.000 USD.
Această datorie se cifrează, în mod neîndoielnic, la o valoarede peste 3.000 Euro, cerinţă pe care judecătorul sindic este dator să overifice când se pronunţă asupra cererii de deschidere a proceduriireorganizării judiciare şi a falimentului, fără însă a cuantifica în mod exactîntinderea creanţei.
Într-o astfel de etapă magistratul nu este ţinut să stabileascăîntinderile creanţelor, atribuţie care, de altfel, îi revine numai în subsidiar,după înscrierea lor de practicianul în lichidare.
În cauză, este neîndoielnică existenţa unei creanţe de peste3.000 Euro în patrimoniul recurentei, creanţă ce-şi situează scadenţa la odistanţă de 30 zile de momentul introducerii cererii şi este, în modevident, certă şi lichidă. Ea este cel puţin determinabilă pe baza actuluirecunoscut şi însuşit de către debitoare şi rezultă obligaţia de plată dinacest înscris.
Sub aspectul existenţei stării de insolvenţă a debitoarei,verificarea nu se impune, întrucât, deşi a formulat contestaţie (f.21),aceasta nu a susţinut că nu s-ar afla într-o astfel de situaţie de încetare deplăţi, ori, potrivit art.38 din Legea nr.64/1995 - act normativ în vigoare la10 aprilie 2006 - pretenţiile de această natură se comunică instanţei într-un anumit termen şi în anumite condiţii expres prevăzute.
Al doilea aspect, pentru care apreciez că se impuneaadmiterea recursului, este parţial independent de primul, dar de natură săjustifice prin el însuşi o astfel de concluzie.
Potrivit art.982 din Codul civil, clauzele din contractelepărţilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înţelesul cerezultă din actul întreg.
Aplicată dispoziţia la contractul încheiat de părţi, apreciez căacestea au înţeles prin noţiunea de investiţie o creştere în natură acapitalului social, care să ducă la dezvoltarea societăţii.
Este adevărat că, iniţial se foloseşte noţiunea deinvestiţie/aport de capital, aport care poate fi în numerar sau în natură.În aceste condiţii termenul de investiţie apare ca fiind inutil dacă s-araccepta ideea că obligaţia este îndeplinită şi atunci când creştereacapitalului social s-a făcut numai în numerar.
Dacă aceste menţiuni de la punctele 9.1 şi 9.3 din contractpot fi considerate neclare, este de observat că ulterior se vorbeşte numaide investiţii pentru dezvoltarea societăţii, ori un astfel de scop nu poate firealizat prin majorarea capitalului cu sume de bani.
Este real că, de principiu, o investiţie poate fi şi în numerar,dar atunci când o astfel de operaţiune priveşte capitalul social şi eatrebuie să ducă la dezvoltarea societăţii, apreciez că singurul înţeles carepoate fi dat este acela de majorare a capitalului social prin aporturi înnatură, care sunt în măsură să ducă la dezvoltarea societăţii.
Aceste cerinţe puteau fi considerate îndeplinite în măsura încare, în termenele fixate prin contractul încheiat între părţi, debitoarea,după ce majora capitalul în lei, hotăra investirea lor în bunuri, care sărăspundă întregii obligaţii asumate, respectiv dezvoltarea societăţii.Aşa cum s-a arătat, aceste ultime considerente au valoare subsidiarăpentru că, şi la o primă analiză şi chiar acceptând punctul de vedere aldebitoarei-intimate, aceasta tot datorează creditoarei o sumă mai maredecât echivalentul în lei a 3.000 Euro, iar creanţa îndeplineşte cerinţeleimpuse de dispoziţiile legale precitate.
| ← CALITATE PROCESUALĂ PASIVĂ. DEPOZITAR AL DOCUMENTELOR SOLICITATE. | Imobil preluat de stat printr-un act de cedare forţată. → |
|---|
