Reîncredinţare minor. Părţile au reşedinţa stabilită în străinătate. Necompetenţa instanţelor române.
| Comentarii |
|
Incheiere din 17.06.2008 pronunţată în dosarul civilnr.1193/324/2008
Emitent Judecătoria Tecuci
Materie civilă.
1. Reîncredinţare minor. Părţile au reşedinţastabilită în străinătate. Necompetenţa instanţelor române.
Prin acţiunea înregistrată la această instanţă subnr.1193/324/2008, reclamantul I.C.A. cu reşedinţa în Italia achemat în judecată pe pârâta I.Fl.C. cu reşedinţa în Italia pentruîncredinţarea minorului I.V.A. spre creştere şi educare.
In fapt, în motivarea în motivarea acţiunii a arătat căprin sentinţa civilă nr.1234 din 18.07.2006 pronunţată de JudecătoriaTecuci în dosarul civil nr.206/2005, s-a declarat desfăcută căsătoriaîncheiată între părţi la data de 06.06.1997, iar copilul V.A. a fostîncredinţat spre creştere şi educare pârâtei I.F.C., iar reclamantul afost obligat să achite o pensie lunară de întreţinere de 75 lei.
A mai arătat reclamantul că prin sentinţa susmenţionată,instanţa a reţinut că reclamantul a plecat în Italia, iar în anul 2005, petimpul vacanţei, a luat copilul cu el şi nu l-a mai înapoiat.
A precizat reclamantul că încă din anul 2005 copilul seaflă în întreţinerea sa şi locuieşte în Italia unde are toate condiţiilepentru o dezvoltare corespunzătoare, copilul este foarte dotat şi arerezultate pe măsură, este foarte ataşat de reclamant şi nu este deacord să plece cu pârâta.
A menţionat că în prezent copilul este la vârsta la carepoate să decidă singur domiciliul unde vrea să locuiască, astfel încâtinstanţa va avea în vedere dorinţa sa.
Aceasta cu atât mai mult cu cât există o anumităstabilitate în ce priveşte şcoala unde urmează cursurile, cercul deprieteni, familia în care locuieşte de cel puţin trei ani, confortul oferit.
Oriunde ar fi luat de pârâtă, aceasta nu-i poate oferi celpuţin condiţii similare, întrucât nu are o situaţie stabilă în ce priveştedomiciliul şi locul de muncă.
În drept, şi-a întemeiat acţiunea pe dispoz.art.42 dinCodul familiei.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţianecompetenţei instanţei şi a solicitat respingerea acţiunii ca nefiindde competenţa instanţelor române.
In motivarea excepţiei a arătat că reclamantul, pârâta şiminorul au reşedinţa în Italia.
In aceste condiţii sunt aplicabile în speţă dispoziţiileRegulamentului (CE) nr.2201/2003 al Consiliului Europei privindcompetenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti înmaterie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti.
Ca practică judiciară pârâta a anexat dispozitivul uneisoluţii recent pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarulnr.4106/324/2007, prin care acţiunea având ca obiect stabilireprogram vizitare minor a fost respinsă ca nefiind de competenţainstanţelor române.
Prin încheierea din 17.06.2008, instanţa, în baza art.15 alin.1 lit.a şi alin.4 din Regulamentul C.E. nr.2201/2003 a dispus suspendarea procedurii şi a pus în vedere părţilor să seadreseze în termen de 60 zile instanţei celuilalt stat membru,respectiv Italia.
Pentru a dispune astfel, instanţa a arătat că potrivitart.8 alin.1 din Regulamentul C.E. nr.2201/2003 al ConsiliuluiEuropei, instanţele judecătoreşti dintr-un stat membru suntcompetente în materia răspunderii părinteşti privind un copil careare reşedinţa obişnuită în acest stat membru la momentul lacare instanţa a fost sesizată.
Pentru aplicabilitatea acestui articol, este îndeplinităcondiţia prevăzută de art.9, respectiv au trecut 3 luni de la mutare,având în vedere că reclamantul a arătat că din anul 2005 minorul seaflă în întreţinerea sa în Italia, unde frecventează şcoala şi deci arereşedinţa obişnuită.
Potrivit art.2 pct.7 din Regulament, răspundereapărintească cuprinde în special încredinţarea şi dreptul la vizită.
De la data de 01.01.2007 România a aderat la UniuneaEuropeană, iar potrivit art. din Regulament, acesta este obligatoriu întoate elementele sale şi se aplică direct în toate statele membre înconformitate cu Tratatul de Instituire a Comunităţii Europene.
In expunerea de motive a Regulamentului la pct.12, înmateria răspunderii părinteşti, se prevede că ar trebui să fiecompetente în primul rând instanţele statului membru în care copilulîşi are reşedinţa obişnuită.
Apărarea reclamantului în sensul că nu s-a făcut dovadacă minorul are reşedinţa în străinătate, nu poate fi luată înconsiderare din moment ce în motivarea acţiunii a precizat că dinanul 2005 minorul se află în Italia în îngrijirea sa şi frecventeazăcursurile şcolare.
Având în vedere că minorul locuieşte cu tatăl său din anul2005 în Italia, că părţile şi copilul au posibilitatea de a fi ascultate lainstanţa de reşedinţă obişnuită, unde autoritatea tutelară poate ficonsultată cu mai multă rapiditate, luând astfel în considerare şicriteriul proximităţii, se apreciază că instanţa de la reşedinţa obişnuitădin Italia are o legătură mai specială cu copilul şi este mai bineplasată pentru a soluţiona cauza, ceea ce serveşte interesuluisuperior al copilului, instanţa în baza art.15 alin.1 lit.a şi alin.4 dinRegulament va dispune suspendarea procedurii şi pune în vederepărţilor să se adreseze în termen de 30 zile instanţei celuilalt StatMembru - Italia.
Impotriva acestei încheieri reclamantul a declaratrecurs, invocând disp.art.304 pct.9 C.p.c., considerând căinstanţa nu a interpretat corect Regulamentul 2201/2003 alConsiliului Europei.
Prin decizia civilă nr.563/2008 a Tribunalului Galaţi s-arespins ca nefundat recursul, motivat de faptul că prevederileregulamentului CE nr.2201/2003 se aplică cu prioritate faţă delegislaţia naţională astfel că prevederile art.5 C.p.c. referitor lacompetenţa instanţei de la domiciliul pârâtului nu-şi găsescaplicabilitatea în cazul de faţă.
La prezenta cauză s-a depus ulterior un înscris dinpartea apărătorului pârâtei, avocat angajat într-o altă cauzăintentată de aceasta la Judecătoria Pinerolo ( judeţul Torino) înscopul de a obţine respectarea condiţiilor relative la fiul minorstabilite de Judecătoria Tecuci având în vedere că reclamantul l-aîntreţinut pe minor la locuinţa sa, cu toate că prin hotărârearespectivă copilul a fost încredinţat mamei.
In această cauză pe lângă Judecătoria Pinerelodomnul I s-a prezentat ca parte în judecată, cerând să fierespinsă cererea ce mai sus şi ca fiul minor să-i fie încredinţatlui.
Considerând principiul în baza căruia nu pot fiintentate două cauze care au acelaşi obiect, se înţelege căjudecata în România trebuie suspendată întrucât în Italia existăo judecată identică.
Lucrul cel mai important este să se declarenecompetenţa teritorială a judecătorului român având în vedere căaceeaşi cauză are loc în Italia şi lipsa de legitimitate întrucâtsingurul judecător competent este judecătorul locului în carepârâta în cauză şi minorul au reşedinţa sau domiciliul.
| ← Legături personale cu minorul. Necompetenţa instanţei române... | CERERE DE ÎNCREDINŢARE A COPILULUI MINOR FORMULATĂ DE BUNICI.... → |
|---|
