Reintegrare în domiciliu pe calea ordonanţei preşedinţiale
Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată sub nr. 13752/2009, reclamanta C D achemat în judecată pârâtul C V pentru a fi dispusă reintegrarea reclamantei îndomiciliul comun, pe calea ordonanţei preşedinţiale.
În motivarea cererii a arătat că sunt căsătoriţi de 17 ani, iar dincăsătorie au rezultat trei copii.
Pârâtul are viciul beţiei şi are o relaţie extraconjugală cu o femeiedin comuna Voineşti, iar pe fondul stării de ebrietate o agresează pe reclamantăfizic, cât şi verbal.
În ultimii ani, în repetate rânduri reclamanta şi copiii au fostalungaţi din domiciliu, fiind nevoiţi să doarmă la rude.
În urmă cu trei săptămâni, pârâtul s-a comportat violent şi a izgonit-o din domiciliu împreună cu copiii, în prezent locuiesc în condiţii improprii: nuau spaţiu suficient, dorm mai mulţi într-un pat.
A solicitat proba cu acte şi martori.
Cererea a fost taxată legal.
În drept: art. 581 şi următoarele din Codul de procedură civilă.
Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare, invederând faptul căreclamanta a părăsit pe ascuns domiciliul conjugal după Paşti şi că astfel în modnereal a susţinut că a fost izgonită din domiciliu.
Copiii au terminat anul şcolar la şcoala din Voineşti şi după aceiaau plecat pe furiş la mama lor, ocazie cu care au luat şi hainele reclamantei, dindomiciliu.
A arătat că reclamanta poate veni oricând în domiciliu, în cauză nuse impune admiterea cererii, nefiind îndeplinite condiţiile procedurii sumareprevăzute de art. 581 din Codul de procedură civilă.
În contradovadă a cerut proba cu acte, martori şi interogatoriureclamantei.
Instanţa a procedat în cauză la administrarea probei cu acte,martori, interogatoriu.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Articolul 581 din codul de procedură civilă prevede: "instanţa vaputea să ordone măsuri vremelnice, în cazuri grabnice, pentru păstrarea unuidrept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminenteşi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivicu prilejul unei executări".
Reclamanta a susţinut că cererea sa ar fi una urgentă pentru faptulcă în urmă cu trei săptămâni a fost izgonită din locuinţă, însă cu probeleadministrate în cauză, respectiv declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, s-a făcutdovada că reclamanta a părăsit domiciliul în urmă cu trei luni de zile, dat fiindrelaţiile tensionate dintre soţi, în speţă nefiind făcută dovada faptului că a fostalungată din locuinţă, împreună cu trei copii, aceştia din urmă urmând-o pereclamantă la două săptămâni după ce au luat vacanţă, astfel cum reclamanta arecunoscut la interogatoriu.
Cererea reclamantei nu are astfel caracter urgent, nu este unavremelnică, în speţă reclamanta nu se află în proces de divorţ cu pârâtul, măsuranefiind astfel nici una care nu prejudecă fondul.
Cum nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 581 din Codulde procedură civilă, se va respinge cererea reclamantei, cu respingerea cereriipârâtului de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, în lipsaoricăror dovezi în acest sens.
Va respinge excepţia inadmisibilităţii, pronunţarea instanţei încondiţiile cerute de pârât, echivalând cu încălcarea dreptului de acces la justiţie,pe de altă parte, instanţa trebuie să analizeze condiţiile de adminisibilitateprevăzute de art. 581 din Codul de procedură civilă, raportat la actele şi lucrăriledosarului, ceea ce duce la concluzia că instanţa nu poate reţine prioritar acţiuneaca inadmisibilă pe calea excepţiei.
← Majorare pensie intretinere minor | Conform disp. Art. 294 alin. 1 c. Pr. Civilă în calea de atac... → |
---|