REVENDICARE. DESPĂGUBIRI CIVILE. BUNA CREDINŢĂ.
| Comentarii |
|
REVENDICARE. DESPĂGUBIRI CIVILE. BUNACREDINŢĂ.
Lipsa de folosinţă a terenului constituie un capăt decerere accesoriu celui ce vizează revendicarea şi urmează soartaacestuia.
Cum acţiunea principală a fost respinsă, se impunea a firespins şi capătul de cerere privind lipsa de folosinţă, din momentce nu a fost dovedită una din condiţiile prevăzute de art.480Cod civil, respectiv posesia nelegitimă a pârâtului.
Acţiunea posesorie formulată anterior de acelaşireclamant împotriva aceluiaşi pârât a fost respinsă, iar potrivitdispoziţiilor art.485 Cod civil, posesorul de bună-credinţăcâştigă proprietatea fructelor.
(Decizia civilă nr.633/R din 4 noiembrie2004 a Curţii de Apel Piteşti).
Prin sentinţa civilă nr.1607 din 28 octombrie 2002, JudecătoriaCurtea de Argeş a respins ca nedovedită acţiunea reclamantului având caobiect revendicare şi plata despăgubirilor civile reprezentând lipsa de folosinţăa terenurilor, începând cu aprilie 2000 până în prezent.
Apelul reclamantului prin care era criticată sentinţa pentrunelegalitate şi netemeinicie, a fost admis de Tribunalul Argeş prin deciziacivilă nr.191 din 24 februarie 2004, cu consecinţa schimbării sentinţei însensul admiterii în parte a acţiunii şi a obligării pârâtului să plăteascăreclamantului contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului pe anul 2001,menţinându-se în rest sentinţa.
În adoptarea acestei soluţii, tribunalul a reţinut, dupăsuplimentarea probelor în apel, că părţile s-au mai judecat într-o acţiuneposesorie ce a fost respinsă, litigiu în care s-a stabilit că pârâtul a ocupat înanul 2001 terenul reclamantului cu rea-credinţă, întrucât la acea dată se afla înlitigiu cu reclamantul şi, astfel, se impune să-i plătească lipsa de folosinţă peacest an.
Pârâtul a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art.304 pct.7 şi 9Cod procedură civilă, susţinând în esenţă în dezvoltarea recursului, că în modgreşit a fost obligat la plata lipsei de folosinţă a terenului, întrucât aceastăcerere este accesorie revendicării, care a fost respinsă şi, ca o consecinţă, seimpunea şi respingerea acestui capăt de acţiune.
Recursul pârâtului a fost admis de Curtea de Apel Piteşti prindecizia civilă nr.633/R din 4 noiembrie 2004, iar decizia a fost modificată însensul respingerii şi a capătului de cerere privind despăgubirile civile şiînlăturată obligaţia recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată, fiindmenţinută în rest decizia.
Instanţa de recurs a reţinut în considerente că principalul capătde cerere al acţiunii l-a constituit revendicarea unei suprafeţe de teren,totodată, solicitându-se şi obligarea pârâtului la plata lipsei de folosinţă pentruteren, începând cu luna aprilie 2000.
Lipsa de folosinţă a terenului constituie un capăt de cerereaccesoriu celui principal ce vizează revendicarea şi urmează soarta acestuia.
Cum acţiunea în revendicare a fost respinsă, reţinându-se cătitlurile de proprietate ale părţilor nu se suprapun şi pârâtul nu ocupă nici osuprafaţă de teren din proprietatea reclamantului, se impunea a fi respins şicapătul de cerere privind lipsa de folosinţă, din moment ce nu a fost dovedităuna din condiţiile prevăzute de art.480 Cod civil, respectiv posesia nelegitimăa pârâtului.
De altfel, acţiunea posesorie formulată anterior de acelaşireclamant împotriva aceluiaşi pârât a fost respinsă, iar potrivit dispoziţiilorart.485 Cod civil, posesorul de bună-credinţă câştigă proprietatea fructelor,dator fiind a înapoia fructele doar cel de rea-credinţă.În consecinţă, recursul a fost admis în temeiul art.312 alin.1 şi 3 Codprocedură civilă, raportat la art.304 pct.9 Cod procedură civilă, pronunţându-se soluţia mai sus rezumată.
| ← Acţiune în anularea hotărârii arbitrale. Interpretarea... | Contract de vânzare cumpărare încheiat în condiţiile... → |
|---|
