Sentința civilă nr. 302/2013. Exequator - recunoasterea hotararii judecatoresti straine

R O M Â N I A TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ 4204

SENTINȚA CIVILĂ NR.302

Ședința publică din 25 Februarie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A.

S.

-T.

G. ier: M.

H.

Pe rol este pronunțarea soluției asupra cauzei civile privind pe petentul

  1. V., cu reședința în B. M., str.P., nr.11, județul M., având ca obiect recunoașterea înscrisurilor și hotărârilor străine.

    Dezbaterile asupra cauzei au avut loc la data de_, fiind

    consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța în aceeași constituire, având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 260 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea soluției pentru astăzi_, când a hotărât următoarele.

    T.

    Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

    Prin cererea înregistrată pe rolul T. ui M. la data de_ sub nr._, petentul V. V. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună recunoașterea sentinței de divorț cu nr. de index 14231/09 pronunțată de IAS, parte din Curtea Supremă a New York-ului, la T. din districtul Queens în data de_, depusă și înregistrată la Biroul Stării Civile din Queens la_, prin care s-a desfăcut căsătoria dintre petent și Cindy Michelle Lugo.

    În motivarea cererii s-a învederat că la data de_ petentul a înregistrat la IAS, parte din Curtea Supremă a New York-ului, la T. din districtul Queens, o cerere pentru desfacerea căsătoriei încheiate cu numita Cindy Michelle Lugo, cerere care a fost admisă prin sentința de divorț cu nr. de index 14231/17.07.09, depusă și înregistrată la Biroul Stării Civile din Queens la_ .

    Petentul a solicitat admiterea cererii deoarece dorește să opereze transcrierea în registrele de stare civilă din România a mențiunii căsătoriei și a desfacerii acesteia prin divorț, iar actul a cărui recunoaștere o solicită nu contravine legislației naționale.

    În drept, petentul s-a prevalat de dispozițiile art. 166, art. 170 din Legea nr. 105/1992, art. 93 alin. 2 din H.G. nr. 64/2011.

    Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu suma de 8 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și s-au aplicat timbre judiciare în valoare de 0,3 lei.

    În probațiune petentul prin mandatar a depus la dosar înscrisuri. Analizând actele și lucrările dosarului, pe baza probelor administrate,

    prin prisma dispozițiilor legale incidente, instanța reține următoarele:

    Prin hotărârea cu nr. de index 14231/09 pronunțată de IAS, parte din Curtea Supremă a New York, la T. din districtul Queens în data de_, depusă și înregistrată la Biroul Stării Civile din Queens la_, s-a stabilit că este dizolvată de drept căsătoria dintre reclamantul V. V. și pârâta Cindy Michelle Lugo pe motiv de abandon constructiv al reclamantului de către pârâtă pe o perioadă de mai mult de un an, pârâta poate reveni la numele purtat anterior căsătoriei, Lugo, sau orice alt nume purtat.

    În cuprinsul sentinței evocate se face mențiunea că pârâta s-a prezentat și a renunțat la dreptul de a răspunde, reținându-se că nu există acțiune judecătorească înaintată de opoziție. De asemenea, firma de avocatură Liou & Maisonet din New York, care l-a reprezentat pe petent, a relevat că a fost vorba de un divorț fără contestație. Raportat la aceste aspecte, s-a făcut aplicarea prevederilor art. 172 alin. 2 din Legea nr. 105/1992.

    Hotărârile judecătorești pronunțate în state în afara Uniunii Europene se supun prevederilor Legii nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat cu privire la recunoașterea și punerea în executare a hotărârilor străine.

    Raportat la dispozițiile art. 166-167 din actul normativ anterior evocat, reținând că la dosar s-a depus copia hotărârii străine, apostilată, s-a făcut dovada caracterului definitiv al acesteia, pârâta s-a prezentat în instanța străină, în aplicarea prevederilor art. 170 din Legea nr. 105/1992 cererea petentului va fi admisă conform dispozitivului.

    PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

    Admite cererea formulată de petentul V. V., domiciliat în SUA, Huemmer Terrace, Clifton NJ 07013, cu reședința în B. M., strada P. nr.11, județul M. .

    Dispune recunoașterea hotărârii cu nr. de index 14231/09 pronunțată de IAS, parte din Curtea Supremă a New York, la T. din districtul Queens în data de_, depusă și înregistrată la Biroul Stării Civile din Queens la _

    , prin care s-a desfăcut căsătoria dintre petent și Cindy Michelle Lugo.

    Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi, 25 februarie 2013.

    PREȘEDINTE GREFIER

    1. S. -T. M. H.

Red./dact.A.S.T.

3 ex./_

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 302/2013. Exequator - recunoasterea hotararii judecatoresti straine