CSJ. Decizia nr. 43/2000. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.43
DOSAR NR. 4835 / 2000
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantele G.I., S.D.şi pârâţii U.E.şi U.R.I.împotriva deciziei nr.399/A din 23 iunie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III a civilă.
La apelul nominal s-au prezentat: recurentele-reclamante G.I., personal şi asistată de avocat I.Z., S.D., reprezentată de acelaşi avocat, recurenţii-pârâţi U.E.şi U.R.I., ambii personal şi asistaţi de acelaşi avocat, precum şi intimaţii-pârâţi Consiliul General al MunicipiuluiBucureşti, prin consilier juridic O.O., B.L. M. personal şi asistată de avocat P.M., Ş.S., reprezentată de acelaşi avocat, A. S. T., A.G., ambii prin avocat S.A.şi Administraţia Finanţelor Publice sector 2 Bucureşti, reprezentată de consilier juridic L.D., lipsind intimaţii-pârâţi Consiliul local sector 2 Bucureşti, S.C. " A " SA şi S.C. "E.T. "SRL.
Se referă lipsă de procedură cu intimata-pârâtă S.C. "E.T. "SRL, care a fost citatăprin afişare la uşa instanţei, deşi sediul social al acestei persoane juridice este indicat la fila 52 – dosar recurs.
Avocat I.Z. precizează că această societate nu mai există, iar reclamantele au renunţat la judecată în contradictoriu cu ea, motiv pentru care cere să se constate că procesul este în stare de judecată.
Părţile prezente achiesează la această cerere.
Curtea, luând act de poziţia părţilor, constată procedura legal îndeplinită şi cauza în stare de judecată,acordând cuvântul în susţinerea recursului, cu recomandarea ca reclamantele să precizeze cadrul procesual în care înţeleg să continue procesul, faţă de dispoziţia Primarului General nr.246 din 13 martie 2002 de restituire în natură a imobilului situat în Bucureşti, str.Viitor nr.21-21 bis, format din construcţie, respectiv apartamentul ocupat cu contractde închiriere de G.E.şi teren în suprafaţă de 87,34 m.p.
Avocat I.Z. arată că reclamantele continuă acţiunea în ceea ce priveşte revendicarea restului imobilului, mai puţin apartamentulsus-precizat, ce a fost deja restituit.
În continuare, avocat I.Z. solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate, admiterea apelului şi schimbarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii în revendicare, astfel cum afost completată cu capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a celor trei contracte de vânzare-cumpărare.
Consilier juridic O.O., avocaţii S.A. şi P.M. solicită respingerea recursului ca nefondat.
Consilier juridic L.D. lasă soluţia la aprecierea instanţei.
Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de admitere a recursului, casarea ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond competentă.
CURTEA
Reclamantele G.I. şi S.D. au chemat în judecată Primăria Municipiului Bucureşti, Primăria Sectorului 2 Bucureşti şi Administraţia Financiară a Sectorului 2 Bucureşti solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate „nulitatea Deciziei de naţionalizare emisă în baza Decretului – Lege nr.92/1950 pentru poziţia 7989/1950 – proprietar U.I.pentru imobilul din Bucureşti, str.Viitor nr.21-21 bis, sectorul 2" şi să fie obligate pârâtele să lase în deplină proprietate şi posesie reclamantelor imobilul menţionat.
În motivarea acţiunii reclamantele au arătat că includereaimobilului revendicat pe lista-anexă la Decretulnr.92/1950 s-a făcutcu încălcarea art.II al acestui actnormativ, care excepta de la naţionalizare, între alte categorii socio-profesionale, pe pensionari, statut pe care îl avea defunctul lor tată proprietar al imobilului, împreună cu mama lor, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.17237 din 4 octombrie 1943 de Tribunalul Ilfov, Secţia notariat şi transcris la nr.10651/1943.
Ulterior (fila 59 dosar judecătorie), reclamantele au cerut introducerea în cauză aE.U.şi a lui I.R.U., comoştenitori, alături de ele, ai defunctului U.I., conform certificatului de moştenitor nr.167 din 6 iunie 1996 eliberat de Biroul Notarului Public – M.V., Bucureşti, iar la termenul din 16 februarie 1999 au completat acţiunea cu un nou capăt de cerere, prin care au solicitat să se constate nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare nr.554/31.10.1996; nr.610/30.10.1996 şi nr.616/30.10.1996 prin care 3 apartamente din imobil, identificate conform datelor din fiecare contract, au fost vândute soţilor G. şi S. T.A., respectiv numitelor Ş.S. şi B.L.M.(fila 114 acelaşi dosar).
La rândul lor, pârâtele B.L.M. şi Ş.S. au chemat în garanţie Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi Societatea Comercială „ A" SA Bucureşti solicitând ca, în cazul în care le vor fi anulate contractele de vânzare-cumpărare, chemaţii în garanţie să fie obligaţi să le atribuie o altă locuinţă corespunzătoare nevoilor de locuit ale familiei (filele 134-141 acelaşi dosar).
Investită cu soluţionarea cauzei, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr.12063 din 21 septembrie 1999, şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti, faţă de valoarea obiectuluilitigiului şi dispoziţiile art.2 pct.1 lit.b C.proc.civ.
În primă instanţă Tribunalul Bucureşti, Secţia a III a civilă, prin sentinţa nr. 269 din 1 martie 2000, a respins ca nefondată acţiunea principală şi, prin consecinţă, şi cererile de chemare în garanţie.
În motivarea soluţiei pronunţate, primainstanţă a reţinut că reclamantele au încălcat regula unanimităţii introducând numai ele acţiunea în revendicare imobiliară, în condiţiile în care nu sunt singurele moştenitoare ale defunctului U.I.. Ceilalţi comoştenitori indicaţi a fi U.E.şi U.R.I.nu au fost introduşi în cauză printr-o cerere scrisă, ci doar verbal şi, „deşi citaţi legal, nu s-au înfăţişat niciodată în instanţă pentru a-şi exprima acordul cu privire la acţiunea introdusă de reclamante" (alin.6 pag.4, alin.2, 3, pag.5 ale sentinţei).
Totodată, s-a reţinut că statul are un titlu valabil asupra imobilului, dobândit „prin lege" conform art.644 – 645 C.civ., respectiv Decretul nr.92/1950 şi căfoştii chiriaşi sunt cumpărători de bună credinţă.
Sentinţa primei instanţe a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, Secţiaa III a civilă, care, prin Decizia nr.399 A din 23 iunie 2000, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamante, conform considerentelor primei instanţe, iar apelul declarat de „pârâţii" U.E. şi U.R.I.a fost respins pentru faptul că nu ar fi fost motivat în termen.
Împotriva ultimei hotărâri au declarat recurs „reclamanţii G.I., S.D., U.E. şi U.R.I." care au invocat motivele de casare prevăzute de art.304 pct.9, 10 şi 11 C.proc.civ.. În dezvoltarea acestora se susţine că actele şi lucrările dosarului confirmă prezenţa la dezbateri, personal şi/sau prin apărătorul ales, a coreclamanţilor U.E. şi U.R.I., precum şi achiesarea (acordul) lor la acţiunea în revendicare imobiliară şi constatare a nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare invocate de subdobânditorii pârâţi, astfel că este greşită soluţia de respingere a acţiunii ca nefondată, în condiţiile în care încălcarea regulei unanimităţii ar fi atras respingereaacţiunii pentru lipsa calităţii procesuale active.
Pe fondul cauzei, recurenţii susţin că s-a omis examinarea valabilităţii titlului statului, nu numai raportat laconformitateaDecretului nr.92/1950 cu Constituţia, legislaţia internă şi cea internaţională (tratatele) la care România a aderat, dar şi sub aspectul aplicării actului de naţionalizare, prin ignorarea dispoziţiilor art.II din decret care îl exceptau pe proprietarul a patru apartamente componente ale imobilului, destinate folosinţei familiei, şi nu şapte apartamente pe care, din punct de vedere arhitectonic, imobilul nu le-a avut niciodată.
În sfârşit, se susţine că nu se justifică a se reţine buna credinţă a cumpărătorilor, în condiţiile în care contractele de vânzare-cumpărare au fost încheiate în cursul procesului de revendicare, despre care subdobânditorii puteau afla cu minime diligenţe.
Se cere casarea deciziei atacate şi, în fond,admiterea acţiunii.
Recursul este fondat, în sensul şi pentru considerentele ce succed.
Este necontestat în cauză şi rezultă din probele dosarului, că imobilul revendicat, situat în Bucureşti, str.Viitor nr.21-21 bis, Sectorul 2, a aparţinut soţilor E. şi I.U., că a fost naţionalizat prin Decretul nr.92/1950 şi că moştenitorii ultimului proprietar U.I., decedat la 1 martie 1972, sunt reclamantele, în calitate de fiice, U. E., în calitate de soţie supravieţuitoare şi U.R.I., în calitate de fiu.
Este, de asemenea, exact în drept, că dreptului pretins de reclamantele G.I.şi S.D. îi sunt aplicabile regulile proprietăţii comune pe cote părţi potrivit cu care, între altele, un copărtaş nu are un drept exclusiv asupra unei cote părţi determinate din bun privit în materialitatea sa, cu consecinţa că nici un act de dispoziţie sau de administrare nu poate fi înfăptuit cu privire la bun, privit în materialitateasa, fără acordul unanim al copărtaşilor.
În cauză, după ce au formulat singure acţiunea în revendicarea imobilului şi constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare a unora dintre apartamentele acestuia, reclamantele au cerut introducerea în cauză a comoştenitorilor-coindivizari U.E.şi U.R.I., care, în sensul art. 57 (1) C.proc.civ., pot pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamanţii.
Luând act de cererea reclamantelor (filele 59 dosar judecătorie), instanţa, prin încheierea din 2 decembrie 1997, a dispus citarea lor ca „introduşi în cauză", calitatea lor procesuală conferită de art.58 din acelaşi cod fiind de „intervenient în interes propriu", în speţă de co-reclamanţi.
După ce, la termenul din 10 noiembrie 1998, s-a dispus suspendarea judecării cauzei în baza art.242 pct.2 C.proc.civ., dezbaterile au fost redeschise la cererea „reclamanţilor G.I., U.E.şi U.E." (R. I. – fila 96 şi 114 acelaşi dosar).
În faţa tribunalului investit prin declinare de competenţă, s-au prezentat, alături de reclamante, şi U.E.şi U.R.I., fie personal, fie prin apărătorul angajat de reclamante (filele 16, 24, 36 verso – dosar tribunal).
În sfârşit, prin concluziile scrise depuse la filele 33-34 ale aceluiaşi dosar, „reclamanţii şi intervenienţii" au cerut „ admiterea acţiunii, aşa cum a fost precizată şi completată" şi,în consecinţă:
- a) „obligarea pârâtelor C.G.M.B., S.C. „" A "" SA, Ş.S., B.L.M., A.G. şi A.S.T.de a lăsa reclamanţilor şi intervenienţilor (G.I., S.D., U.E.şi U.R.) libera proprietate şi paşnica posesie aimobilului situat în Bucureşti, str.Viitor nr.21-21 bis, compus din teren în suprafaţă de 217 m.p. şi construcţiile existente pe acest teren";
- b) constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare (privind pe cei 3 subdobânditori).
Astfel fiind, concluzia la care au ajuns instanţele, în sensul neparticipării procesuale efective a intervenienţilor – coreclamanţi şi al neachiesării acestora la acţiunea introdusă de reclamante, este infirmată de actele şi lucrările dosarului şi, prin urmare, vădit greşită, după cum este lipsită de suport juridic şi soluţia de respingere a acţiunii „ca nefondată" în condiţiile în care,reţinându-se că a fost încălcată regula unanimităţii, acţiunea ar fi fost inadmisibilă ori introdusă de persoane fără calitate procesuală activă.
Cât priveşte soluţia de respingere, ca nemotivat, a apelului intervenienţilor U.E.şi U.R.I.care au semnat alături de reclamante declaraţia unică şi comună de apel, aceasta contravine atât dispoziţiilor art.48 (2) C.proc.civ., potrivit cărora actele de procedură îndeplinite numai de unii din coparticipanţi (în speţă, motivarea apelului de către reclamante) folosesc şi celorlalţi, cât şi dispoziţiilor art.292 (2) din acelaşi cod, înconformitate cu care apelul intervenienţilor coreclamanţi trebuia examinat pe fond, pe baza mijloacelor de apărare şi a dovezilor invocate la prima instanţă, identice cu cele invocate de apelantele reclamante.
Faţă de cele ce preced, recursul se priveşte ca fondat şi va fi admis, în baza art.312 şi art.313 C.proc.civ., urmând a se dispune casarea hotărârilor pronunţate şi a se trimite cauza, potrivit art.725 (2) C.proc.civ., la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, pentru judecare în primă instanţă.
Cu acest prilej, instanţa va lua în examinare sub formă de apărări susţinerile formulate în recurs de reclamanţi şi de intervenienţii-coreclamanţi vizând fondul cauzei: conformitatea dispoziţiilor Decretului nr.92/1950 cu Constituţia, legislaţia internă şi cea internaţională (tratatele la care România a aderat), valabilitatea titlului statului asupra imobilului şi, respectiv, atitlului dobânditorilor subsecvenţi, precum şi pretenţiile formulate de ei prin cererile de chemare în garanţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat deG.I., S. D., U.E.şi U.R.I.împotriva deciziei nr.399/A din 23 iunie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III a civilă.
Casează Decizia recurată, precum şi sentinţa nr.269 din 1 martie 2000 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a III a civilă şi trimite cauza pentru rejudecare la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, ca instanţă de fond.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 44/2000. Civil | ICCJ. Decizia nr. 623/2000. Civil. Actiune în revendicare. Recurs → |
|---|
