CSJ. Decizia nr. 659/2000. Civil

Comentarii

0

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ

Decizia nr.659 DOSAR nr.5869/2000

Şedinţa publică de la 19 februarie 2003

La data de 22 ianuarie 2003 s-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul R.E.şi de pârâţii: Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca, în calitate de reprezentant al Statului Român, T.A.L., T.T.R., M.C., M.E.împotriva deciziei nr.171 din 6 septembrie 2000 a Curţii de Apel Cluj, Secţia civilă.

Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 22 ianuarie 2003, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar pronunţarea s-a amânat succesiv la 5 februarie 2003, 12 februarie 2003 şi 19 februarie 2003.

CURTEA

Asupra recursurilor de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

R.E.a chemat în judecată Consiliul local al municipiului Cluj Napoca în reprezentarea Statului român şi pe T.A.L., T.T.R., M.C. şi M.E.pentru a fi obligaţi pârâţii să-i recunoască dreptul de proprietate cu privire la imobilul casă şi teren situat în Cluj Napoca str.Anatole France nr.29 înscris iniţial în C.F. 2298 Cluj Napoca, nr.top.1614/2, pe numele autorului său R.G.şi transcris apoi în favoarea statului român în C.F. nr.120269 Cluj Napoca, nr.top.1614/2/1, construcţie şi teren în suprafaţă de 101 m.p., restul terenului de 198 m.p. rămânând în C.F. nr.2298 Cluj Napoca nr.top.1614/22.

A mai cerut reclamantul rectificarea C.F. nr.2298 Cluj-Napoca în sensul că înscrierea din 13.09.1957 sub nr.5785 să fie radiată fiind făcută în baza Decretului nr.92/1950 inaplicabil în speţă, rămânând valabilă înscrierea de sub B2 cu nr.4084/18.02.1943 pe numele lui R.G., tatăl său, dobândit prin cumpărare. De asemenea, a solicitat să se rectifice atât foaia A+2, în sensul radierii nr.top.1614/2/2, cât şi înscrierile din 11.12.1996 de sub B4, B5, B6, B7, prin care imobilul a fost dezmembrat pentru a putea fi vândut conform Legii nr.112/1995 şi să se dispună sistarea în întregime a C.F. nr.120269 Cluj Napoca ca fiind fără obiect.

Totodată, în temeiul art.34 pct.1 şi 3 combinat cu art.37 din Decretul Lege nr.115/1938, reclamantul a cerut sistarea în întregime a celor trei cărţi funciare nou înfiinţate: C.F. nr.120270 Cluj Napoca nr.top.1614/2/1/I, nr.top.1614/2/1/II, C.F. nr.121467 Cluj Napoca nr.top. 1614/2/1/I, C.F. nr.120713 Cluj Napoca nr.top.1614/2/1/II.

În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că imobilul în litigiu a fost dobândit de tatăl său R.G.prin cumpărare în anul 1943 şi întrucât la data preluării bunului de către stat în baza Decretului nr.92/1950, era de profesie pielar, făcea parte din categoriile socio profesionale exceptate de la naţionalizare conform art.II din menţionatul act normativ, ca de altfel şi soţia sa şi mama reclamantului care era casnică. Pe cale de consecinţă, statul nu poseda un titlu valabil cu privire la imobilul în discuţie care astfel, nu intra nici sub incidenţa Legii nr.112/1995 şi prin urmare era îndrituit să-i fie restiuit în natură.

Tribunalul Cluj, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr.155/16.03.2000 a respins acţiunea cu motivarea că tatăl reclamantului se încadra în categoria persoanelor prevăzute de art.I din Decretul nr.92/1950 întrucât potrivit afirmaţiilor făcute în presă de însuşi reclamant, autorul său a fost fabricant sau industriaş, avea un număr de 6 imobile, iar cel din Cluj-Napoca str.Anatole France nr.29 era supus închirierii.

Astfel fiind imobilul în discuţie a fost dobândit de stat cu titlu şi intra sub incidenţa Legii nr.112/1995, motiv pentru care prin Hotărârea nr.225/15.05.1997 a comisiei locale de aplicare a Legii nr.112/1995 reclamantul a şi fost despăgubit. Cu privire la pârâţii persoane fizice, deveniţi proprietari în baza Legii nr.112/1995 s-a reţinut că reclamantul nu a cerut anulara contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu statul şi prin urmare capetele de cerere privind rectificarea de C.F. în sensul radierii drepturilor de proprietate ale acestora nu puteau fi primite nefiind întrunite cerinţele art.34 pct.1 şi 3 rap. La art.37 din Decretul –Lege nr.115/1938.

Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, prin decizia nr.171/6.09.2000 a admis apelul declarat de reclamantul R.E.împotriva sentinţei civile nr.153/16.03.2000 a Tribunalului Cluj, secţia civilă, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a admis în parte acţiunea şi a constatat aplicarea abuzivă a măsurii de naţionalizare a imobilului situat în Cluj Napoca, str.Anatole France nr.29, înscris în C.F. nr.2298 Cluj Napoca nr.top.1614 format din casă şi teren, proprietatea de sub B2 a antecesorului reclamantului R.G.şi a nevalabilităţii titlului şi a înscrierii de sub B3 a C.F. arătate, a dreptului de proprietate al statului.

S-a dispus rectificarea înscrierii dreptului real şi a dezmembrărilor de sub B3-7 din C.F. nr.2298 Cluj-Napoca şi restabilirea situaţiei anterioare de C.F. de sub A1 şi B2 şi reînscrierea dreptului de proprietate asupra întregului bun în favoarea proprietarului legitim R.G.

Instanţa de apel a reţinut că imobilul în litigiu înscris în C.F. nr.2298 Cluj Napoca nr.top.1614/2 a constituit proprietatea lui R.G., tatăl reclamantului, fiind dobândit prin cumpărare în 1943, iar în perioada 1943-1950 a constituit singura casă pe care autorul a deţinut-o în proprietate exclusivă. Ulterior, a fost naţionalizată prin Decretul nr.92/1950 fiind înscrisă la poziţia 442 din listele anexă. Prin încheierea nr.5785/13.09.1957 statul şi-a intabulat dreptul de proprietate asupra imobilului. S-a mai stabilit că în perioada 1933-1947 antecesorul reclamantului a avut calitatea de acţionar al Fabricii de pielărie „Rendor” Cluj deţinând la un moment dat şi funcţia de director, iar un număr însemnat de ani a lucrat ca specialist în pielărie –chimist atât la Fabrica de Pielărie „C.” din Cluj Napoca cât şi la Fabrica de pielărie „T.” Bucureşti.

Or, această poziţie socială a autorului reclamantului nu îl plasa în categoria „marii burghezii” sau a marilor industriaşi, categorii nominalizate de art.I din Decretul nr.92/1950. Tot astfel, R.G.nu putea fi considerat „exploatator de locuinţe” cât timp nu s-a probat că închirierea imobilului în litigiu în anul 1947 s–a făcut din iniţiativa sa şi că l-a dobândit în scopul exclusiv de a-l închiria iar veniturile obţinute erau de natură a-i asigura existenţa lui şi a familiei. O atare îndeletnicire nu-i putea fi atribuită nici în considerarea faptului că la data respectivă, autorul reclamantului împreună cu întreaga familie locuiau în casa din Cluj-Napoca str.Pasteur nr.14, proprietatea exclusiv ă a soţiei sale dobândită prin moştenire, mai ales că în acea perioadă există regimul separaţiei de bunuri a soţilor, iar Constituţia din 1948 nu interzicea deţinerea în proprietate de către o persoană a mai multor imobile, respectiv exercitarea atributelor dreptului de proprietate cu privire la acestea.

S-a conchis că imobilul în discuţie a fost preluat de stat în mod abuziv şi că prin urmare statul nu deţinea un titlu valid de proprietate asupra imobilului în discuţie.

În ceea ce priveşte cererile de sistare, respectiv rectificare a c.f. nou înfiinţate urmare actelor de înstrăinare încheiate de stat cu pârâţii persoane fizice, acestea nu puteau fi admise cât timp reclamantul nu a supus judecăţii validitatea contractelor şi cauzele pe care acesta şi- ar întemeia cererea de desfiinţare a titlurilor dobânditorilor.

În contra deciziei nr.171/6.09.2000 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, a declarat recurs atât reclamantul R.E.cât şi pârâţii Consiliul local al municipiului Cluj Napoca, T.A.L. şi T.T.R., M.C. şi M.E.pentru motive vizând nelegalitatea şi netemeinicia acesteia.

Astfel, în recursul său R.E.a invocat motivele de casare prevăzute de art.304 pct.9 şi 11 C.proc.civ., susţinând în esenţă că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art.37 alin.1 şi 2 din Decretul-Lege nr.115/1938 unite cu prevederile art.34 pct.1 din acelaşi act normativ. S-a învederat că în cazul în care acţiunea în rectificare de carte funciară se întemeiază pe art.34 pct.1 din Decretul-Lege nr.115/1938, ca în speţă, această rectificare îşi va produce efectele şi faţă de terţele persoane care au dobândit de bună credinţă şi prin act juridic cu titlu oneros vreun drept real, întemeindu-se pe cuprinsul cărţilor funciare, cu condiţia să fie introdusă în termenul de 3 ani prevăzut de art.37 alin.2 din lege.

Or, cum în speţă toate operaţiunile de publicitate imobiliară

s-au făcut în perioada 11.12.1996 – 28.01.1997 – 13.03.1997 iar acţiunea a fost promovată în 29.11.1999 condiţia cerută de textul indicat era îndeplinită şi prin urmare instanţa trebuia să dispună şi rectificarea celor două foi individuale şi a foii colective de c.f. pe motiv că statul nu a fost niciodată proprietar asupra imobilului în discuţie, iar pârâţii au cumpărat apartamentele bazându-se pe conţinutul cărţii funciare.

Recurentul a mai susţinut că art.37 alin.1 şi 2 din Legea nr.115/1938 introduce instituţia „suspendării publicităţii imobiliare pe timp de 3 ani” ceea ce înseamnă că în cursul celor trei ani în care acţiunea putea fi promovată, publicitatea cărţilor funciare este suspendată şi deci orice drepturi dobândite chiar cu bună credinţă şi cu titlu oneros sunt expuse totuşi pericolului de a fi pierdute.

În recursul său, Consiliul local al municipiului Cluj Napoca a invocat motivele de casare prevăzute de art.304 pct.9 şi 11 C.proc.civ. şi a învederat că imobilul în discuţie a fost preluat de stat cu titlu în baza Decretului nr.92/1950 în ale căror anexe autorul reclamantului figura la poz.442 cu două imobile naţionalizate, primul situat în Cluj-Napoca, str.Anatole France nr.29 şi al doilea în str.Pasteur nr.14. Or, articolul 644 C.civ.prevede că proprietatea bunurilor se dobândeşte, între altele şi prin lege. Rezultă aşadar că Decretul nr.92/1950 a avut ca efect pe de o parte stingerea dreptului de proprietate al foştilor proprietari asupra imobilelor înscrise în listele anexe şi pe de altă parte constituirea concomitentă a dreptului de proprietate al statului asupra acestora. Titlul statului este valid întrucât naţionalizarea a avut loc cu respectarea art.1-5 din Decretul nr.92/1950.

Astfel, autorul reclamantului se încadra în dispoziţiile art.1 din decret care prevedea, între altele, naţionalizarea imobilelor clădite care erau deţinute de exploatatorii de locuinţe , iar acesta deţinea în proprietate mai multe imobile cu mai multe apartamente, care le depăşeau nevoile locative. Din această perspectivă era irelevantă excepţia instituită prin art.II din decret, întrucât actul normativ menţionat s-a aplicat atât „in rem cât şi in personam”.

Pe de altă parte, autorul reclamantului nu a uzat de calea administrativă de recuperare a imobilului instituită prin Decretul nr.524/1955, astfel că măsura naţionalizării s-a consolidat.

Prin urmare, conform art.24 din Legea nr.112/1995, instanţa era obligată să pronunţe o hotărâre în temeiul acestei legi.

Recurenţii persoane fizice T.A.L. şi T.T.R. şi respectiv M.C. şi M.E.dobânditori a câte unui apartament din imobilul în litigiu conform Legii nr.112/1995 au susţinut în esenţă că statul deţinea un titlu valid de proprietate cu privire la imobilul în litigiu, respectiv naţionalizarea conform Decretului nr.92/1950, titlu pe care autorul reclamantului nu l-a contestat în timp util ceea ce a făcut ca imobilul să cadă sub incidenţa Legii nr.112/1995 şi să le fie înstrăinate în mod legal de către stat apartamentele ce le-au deţinut cu titlu de chiriaşi, sub acest aspect fiind dobânditori de bună credinţă.

Mai mult Comisia judeţeană pentru aplicarea Legii nr.112/1995 a emis hotărârea nr.225/15.05.1997 prin care lui R.E.i-au fost acordate despăgubiri pentru cele două apartamente.

Întrucât la data promovării acţiunii în revendicare, 27.11.1999 reclamantul nu mai avea calitatea de proprietar al imobilului în discuţie, acesta fiind intabulat în C.F. nr.121467 Cluj Napoca pe numele recurenţilor, acţiunea în revendicare trebuia respinsă ca inadmisibilă pe temeiul lipsei calităţii de proprietar.

De asemenea, instanţa nu se putea pronunţa cu privire la legalitatea titlului de naţionalizare ci numai să constate existenţa sau inexistenţa formală a titlului ca temei al aplicării Legii nr.112/1995.

În fine, s-a susţinut că autorul reclamantului făcea parte din categoriile sociale înscrise în art.I din Decretul nr.92/1950 întrucât împreună cu tatăl şi fraţii acestuia au deţinut în exclusivitate toate proprietăţile Fabricii de pielărie Renner şi fii, fabrică ce ulterior şi-a schimbat de mai multe ori denumirea şi prin urmare făcea parte din categoriile marilor industriaşi şi exploatatori vizate de decret.

Pe de altă parte, antecesorul reclamantului nu a promovat el însuşi o acţiune de rectificare c.f. după intabularea dreptului de proprietate al statului în anul 1957 dreptul său perimându-se prin hotărâri judecătoreşti irevocabile.

De asemenea, litigiile purtate de reclamant pentru recuperarea altor imobile au fost respinse.

Pe cale de consecinţă, recurenţii pârâţi au cerut să li se recunoască dreptul de proprietate asupra imobilelor cumpărate în temeiul Legii nr.112/1995.

Recursurile sunt nefondate şi urmează a fi respinse.

Este necontestat în cauză şi rezultă din probele dosarului că imobilul înscris iniţial în C.F. nr.2298 Cluj Napoca cu nr.top.1614/2 situat în str.Anatole France nr.29 a fost dobândit de R.G., tatăl reclamantului, prin cumpărare în anul 1943 (f.6-8 dos.nr.9485/1999). Ulterior, imobilul a fost naţionalizat în baza Decretului nr.92/1950, dreptul statului fiind intabulat conform Încheierii din 13.09.1957 în C.F. nr.120269 Cluj Napoca cu nr.top.1614/2/1.

Reclamantul a susţinut constant că naţionalizarea s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art.I şi II din Decretul nr.92/1950 şi prin urmare statul nu deţinea un titlu valid de proprietate cu privire la imobilul în litigiu, care astfel nu intra sub incidenţa Legii nr.112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe trecute în proprietatea statului.

Potrivit art.6 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică a regimului juridic al acesteia, bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, pot fi revendicate de foştii proprietari sau succesorii acestora, iar conform art.34 pct.1 din Decretul-Lege nr.115/1938 rectificarea unei intabulări se poate cere dacă înscrierea sau titlul în temeiul căruia s-a săvârşit nu au fost valabile.

Prin urmare, raportat la aceste texte de lege, reclamantul care a pretins că statul nu avea un titlu valid de proprietate cu privire la imobilul în discuţie are legitimare procesuală activă.

Referitor însă la criticile recurentului reclamant R.E.vizând greşita aplicare de către instanţa de apel a dispoziţiilor art.37 alin.1 şi 2 din Decretul-Lege nr.115/1938 în raport şi de prevederile art.34 pct.1 din acelaşi act normativ, acestea nu pot fi primite.

Astfel, este adevărat că, potriv it art.37 din Decretul-Lege nr.115/1938 acţiunea în rectificare întemeiată pe art.34 pct.1, ca în speţă, îşi va produce efecte şi faţă de terţele persoane care au dobândit de bună-credinţă şi prin act juridic cu titlu oneros vreun drept real, întemeindu-se pe cuprinsul cărţii funciare.

Această prevedere nu poate conduce însă la concluzia că prin rectificarea titlului înstrăinătorului în sensul radierii acestuia din c.f. se va proceda automat şi la radierea drepturilor reale dobândite de la acesta de către terţe persoane, cu bună-credinţă şi cu titlu oneros.

În adevăr, pentru aplicarea art.37 din Decretul-Lege nr.115/1938 este necesar ca instanţa să fie sesizată şi cu examinarea titlurilor subdobânditorilor de asemenea, înscrise în c.f. şi să le verifice raportat la dispoziţiile art.34 din menţionatul act normativ.

Aceasta, întrucât , cel înscris în cartea funciară ca titular de drept trebuie considerat, potrivit prin cipiului inscripţiunii, până la dovada contrară, drept titular al respectivului drept . Sarcina probei nevalabilităţii titlului sau a actului juridic pe baza căruia s-a făcut înscrierea va aparţine celui ce contestă titlul, respectiv a faptului premergător dobândirii dreptului real.

Or, în speţă reclamantul recurent nu a formulat vreun capăt de cerere vizând nevalabilitatea titlurilor înscrise în c.f. a pârâţilor T.A.L. şi T.T.R. respectiv M.C. şi M.E.şi prin urmare nu putea pretinde radierea, respectiv rectificarea înscrierilor făcute în baza acestor titluri.

Aceasta cu atât mai mult cu cât sub forma unei proceduri de rectificare funciară se instituţionalizează însă o adevărată acţiune reală în revendicare imobiliară.

În fine, dispoziţiile art.37 alin.1 şi 2 din Decretul-Lege nr.115/1938 referin du-se la efectele acţiunii în rectificare întemeiată pe art.34 pct.1 şi 2 din lege asupra tertelor persoane care au dobândit de bună credinţă şi prin act juridic cu titlu oneros vreun drept real în raport de cuprinsul cărţii funciare instituie un termen de trei ani pentru înscrierea dreptului a cărui rectificare se cere.

Prin urmare reglementarea menţionată nu face nici o referire la o suspendare a publicităţii imobiliare pe timp de trei ani cum a susţinut recurentul ci consacră regula potrivit căreia acţiunea în rectificare în ipoteza dată se va prescrie într-un termen de 3 ani care începe să curgă de la înregistrarea cererii pentru înscrierea dreptului a cărui rectificare se solicită.

Din această perspectivă recursul reclamantului R.E.apare a fi nefondat şi urmează a fi respins.

În ceea ce priveşte recursurile pârâţilor, o critică comună este aceea potrivit căreia imobilul în discuţie a fost preluat de stat cu titlu valabil, respectiv art.1-5 din Decretul nr.92/1950 cu atât mai mult cu cât autorul reclamantului nu a exercitat nici procedura administrativă prevăzută de Decretul nr.524/1955 şi prin urmare imobilului i se aplicau dispoziţiile Legii nr.112/1995.

În acest sens, Comisia judeţeană pentru aplicarea Legii nr.112/1995 prin hotărârea nr.225/15.05.1997 i-a acordat reclamantului R.E.despăgubiri atât pentru imobilul din Cluj str.Anatole France nr.29 ce formează obiectul litigiului cât şi pentru un alt imobil situat tot în Cluj str.Pasteur nr.14.

O atare critică nu este întemeiată.

Din dosar a rezultat că imobilul în discuţie înscris în c.F. nr.2298 Cluj Napoca cu nr.top.1614/2 a constituit proprietatea lui R.G., tatăl reclamantului, fiind dobândit prin cumpărare în 1943.

Potrivit art.1 din Decretul nr.92/1950 pentru naţionalizarea unor imobile erau supuse naţionalizării între altele acele imobile prevăzute în listele anexe înregistrate la Cancelaria Consiliului de Miniştri sub nr.543/14.04.1950 parte integrantă din decret şi la a căror alcătuire

s-a ţinut seama de următoarele criterii:

- imobilele clădite care aparţineau foştilor industriaşi, foştilor moşieri, foştilor bancheri, foştilor mari comercianţi şi celelalte elemente ale marii burghezii

- imobilele clădite care sunt deţinute de exploatatorii de locuinţe

În speţă, nu s-a probat că autorul reclamantului se încadra în dispoziţiile art.1 din Decretul nr.92/1950 întrucât pe de o parte acesta a avut calitatea de acţionar la o fabrică de pielărie având specialitatea de tehnician (f.31 şi 43 dos.nr.3676/2000), iar pe de altă parte, a avut în proprietate exclusivă un singur imobil, cel din Cluj str.Anatole France nr.29 (f.6 dos.nr.9485/1999) cel de al doilea imobil înscris în lista anexă nr. 442 la Decretul nr.92/1950 naţionalizat de asemenea pe numele autorului R.G., constituind proprietatea soţiei acestuia R.A., dobândit prin succesiune (f.92 dos.nr.3676/2000).

Prin urmare, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, calitatea de acţionar la o societate nu echivala cu aceea de „element al marii burghezii” prevăzut de art.1 din Decretul nr.92/1950. De asemenea, împrejurarea că în 1949 imobilul în discuţie era închiriat nu conducea la concluzia că autorul reclamantului ar fi fost „exploatator de locuinţe” întrucât nu s-a dovedit că închirierea s-a făcut la iniţiativa acestuia, reclamantul susţinând con stant că i-a fost impusă, iar veniturile obţinute erau minime şi nu puteau asigura traiul familiei.

Pe de altă parte, contestaţia administrativă făcută de R.G.împotriva măsurii naţionalizării a fost respinsă la 20.11.1957 cu aceeaşi motivare eronată potrivit căreia contestatorul s-ar fi încadrat în prevederile art.1 din Decretul nr.92/1950 (f.112 dos.5869).

Din această perspectivă, apare cu evidenţă că preluarea imobilului de către stat s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art.1-5 din Decretul nr.92/1950 şi prin urmare statul nu deţinea un titlu valid de proprietate asupra imobilului în litigiu.

În ceea ce priveşte hotărârea nr.225/15.05.1997 a Comisiei judeţene pentru aplicarea dispoziţiilor Legii nr.112/1995 invocate de recurenţii pârâţi s-a probat că reclamantul R.E.a contestat o cauza formând obiectul dosarului nr.8526/1997 al Judecătoriei Cluj Napoca, iar prin încheierea din 13.12.1999 s-a dispus suspendarea judecăţii (f.62 dos.nr.5869).

Referitor la critica recurenţilor pârâţi, persoane fizice, vizând lipsa calităţii de proprietar al autorului R.G.asupra imobilului în litigiu ca efect al naţionalizării, şi pe cale de consecinţă imposibilitatea reclamantului de a promova acţiunea, aceasta de asemenea apare nefondată.

Astfel, potrivit art.34 din Decretul-Lege nr.115/1938 rectificarea unei intabulări se poate cere de orice persoană interesată.

Prin urmare, reclamantul în calitate de succesor al proprietarului tabular anterior naţionalizării, fiind interesat în readucerea bunului în patrimoniul acestuia prin restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară avea legitimare procesuală activă. Pe de altă parte, întrucât măsura naţionalizării s-a dovedit a fi aplicată greşit în speţă, urmează a conchide că autorul reclamantului nu a pierdut dreptul de proprietate asupra respectivului imobil şi prin urmare, reclamantul ca succesor al acestuia avea vocaţie să promoveze acţiunea şi implicit şi calitate procesuală activă.

Pentru aceleaşi considerente este nefondată şi critica potrivit căreia dreptul reclamantului de a promova acţiunea s-ar fi „perimat” din moment ce tatăl său nu a introdus el însuşi în termen de trei ani după înscrierea dreptului de proprietate al statului, o acţiune în rectificare de carte funciară.

Mai mult, art.36 din Decretul Lege nr.115/1938 statuează că acţiunea în rectificare, sub rezerva prescripţiei acţiunii de fond, este imprescribilă.

În fine, faptul că acţiunea recurentului-reclamant pentru retrocedarea imobilului ce a aparţinut mamei sale din Cluj Napoca str.Pasteur nr.14 a fost respinsă prin hotărâre judecătorească irevocabilă nu constituie autoritate de lucru judecat în prezenta cauză (f.71-77 dos.nr.3676/2000).

Faţă de cele ce preced, recursurile declarate de reclamantul R.E.şi pârâţii Consiliul local al Municipiului Cluj Napoca, T.A.L., T.T.R., M.C. şi M.E.urmează a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul R.E.precum şi de pârâţii Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca, T.A.L., T.T.R., M.C. şi M.E.împotriva deciziei nr.171/6 septembrie 2000 a Curţii de Apel Cluj, Secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2003.

← ICCJ. Decizia nr. 3316/2000. Civil. Conflict de munca. Recurs...		TAXĂ JUDICIARĂ DE TIMBRU. SCUTIRE. CAZURI →

Vezi şi alte speţe de drept civil: