CSJ. Decizia nr. 265/2001. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 265Dosar nr. 5219/2001
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Judecătoria Caracal, prin sentinţa civilă nr. 985 din 6 aprilie 1998, a admis acţiunea introdusă de reclamantul T.T. şi cererea de intervenţie în interes propriu (coreclamante) formulată de A.M. şi A.E. împotriva Direcţiei Generale a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Olt şi Primăriei comunei Dăneasa şi a obligat pe pârâte să plătească reclamantului şi intervenientelor suma de 192.080.680 lei cu titlu de despăgubiri reprezentând contravaloarea unor maşini agricole şi utilaje, de care autorul lor T.G. a fost deposedat în mod abuziv în perioada 1961-1963, când au fost preluate de C.A.P. Berindei.
Fiind atacată cu apel de pârâta Primăria comunei Dăneasa, sentinţa judecătoriei a fost desfiinţată prin Decizia nr. 2462 din 20 noiembrie 1998 pronunţată de Tribunalul Olt, secţia civilă, care a reţinut cauza pentru soluţionare în primă instanţă.
Acelaşi tribunal, prin sentinţa civilă nr. 5 din 22 ianuarie 1999, a admis acţiunea şi cererea de intervenţie şi a obligat pe pârâte să plătească reclamantului şi intervenientelor suma de 192.080.680 lei cu titlu de despăgubiri civile.
Pârâtele au declarat apel, iar Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, prin Decizia nr. 68 din 6 iulie 1999, l-a admis şi a schimbat sentinţa în sensul că a respins acţiunea ca prescrisă.
Investită cu judecarea recursurilor declarate de reclamant şi de interveniente, Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, le-a admis, prin Decizia nr. 275 din 16 ianuarie 2001, a casat Decizia recurată, pentru omisiunea de pronunţare cu privire la cererea de intervenţie şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
În fond după casare, Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, prin Decizia nr. 141 din 30 august 2001, a respins apelurile declarate de pârâte împotriva sentinţei civile nr. 5 din 22 ianuarie 1999 a Tribunalului Olt.
Pentru a hotărî astfel, instanţele au reţinut că, potrivit adeverinţei nr. 417/1997 emisă de Primăria comunei Dăneasa şi certificatului nr. 574/1997 eliberat de Direcţia Generală a Arhivelor Naţionale, judeţul Olt, autorul reclamantului şi al intervenientelor a avut în proprietate bunurile a căror contravaloare s-a cerut, că acestea au fost preluate fără titlu de către stat prin organele locale, şi că evaluarea lor de către expert s-a făcut conform normelor legale.
Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de Ministerul Finanţelor – D.G.F.P.C.F.S. Olt, s-a reţinut că aceasta nu poate fi primită „atâta vreme cât prin legi speciale adoptate ulterior anului 1999, respectiv legea privind fondul funciar şi Legea nr. 10/2001 sunt prevăzute măsuri reparatorii pentru toate persoanele cărora li s-au preluat abuziv bunuri mobile şi imobile".
Împotriva hotărârii instanţei de apel, pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt a declarat recurs solicitând casarea acesteia precum şi a sentinţei şi respingerea acţiunii şi a cererii de intervenţie.
În motivarea recursului au fost reiterate excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi, respectiv, lipsa dovezilor în sensul că autorul reclamantului şi al intervenientelor ar fi avut în proprietate bunurile mobile a căror contravaloare au solicitat-o.
Recursul este fondat.
Prin acţiune, reclamantul a cerut restituirea unor bunuri, ori contravaloarea lor, respectiv: una maşină de treierat, un tractor C.P. – 38, un plug pentru tractor, una batoză, un locomobil, curele de acţionare ale morii confecţionate din piele, un motor-moară şi două valţuri.
Ambele pârâte au cerut respingerea acţiunii, astfel:
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt a invocat prescripţia dreptului la acţiune privind cererea de despăgubiri iar în referire la restituirea în natură a bunurilor pretinse a susţinut că nu a fost şi nu este posesoarea acestora.
La rândul său, Primăria comunei Dăneasa a susţinut că bunurile mobile pretinse au fost preluate de către fostul C.A.P. Berindei şi că nu există nici un document, protocol de predare-primire, care să ateste că la momentul lichidării acesteia patrimoniul ei ar fi fost preluat de primărie.
Cu privire la piesele componente ale morii, curele de acţionare, motor şi valţuri, aceeaşi pârâtă a arătat că moara a fost demolată şi toate piesele ei componente precum şi materialele rezultate din demolarea clădirii morii au fost preluate de acelaşi C.A.P. Berindei, construindu-se în loc o brutărie şi că întregul patrimoniu al cooperativei agricole de producţie a fost predat de Comisia de lichidare Asociaţiei „C.", conform procesului verbal încheiat la 2 septembrie 1991.
După audierea martorului M.D., care, între altele, a precizat că nu ştie ce s-a întâmplat cu utilajele pretinse prin acţiune, judecătoria a ordonat efectuarea unei expertize tehnice de evaluare a acestora.
Lucrarea a fost întocmită de expertul tehnic ing. B.D. care - dată fiind inexistenţa bunurilor şi după aplicarea unor corecţii de uzură - a apreciat că valoarea lor actuală este de 192.080.680 lei.
Cum reclamantul şi intervenientele şi-au însuşit evaluarea făcută prin raportul de expertiză, şi cum, cei în cauză nu au exercitat calea de atac a apelului împotriva sentinţei judecătoriei, şi, respectiv, a sentinţei civile nr. 5 din 22 ianuarie 1999 a Tribunalului Olt, de obligare a pârâtelor la plata sumei menţionate, rezultă că ei au optat pentru acest mod de dezdăunare, respectiv plata de despăgubiri.
Ca urmare, acţiunea şi cererea de intervenţie nu pot fi reţinute ca o acţiune reală, în revendicare, ci, dimpotrivă, ca una în pretenţii, pentru plata de despăgubiri, fiind supusă termenului general de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termen care, potrivit art. 7 şi art. 9, a început să curgă de la data de 22 decembrie 1989 când au încetat actele de violenţă morală ce ar fi împiedecat pe cei îndreptăţiţi să ceară restabilirea dreptului încălcat or, cel mai târziu, la data de 9 decembrie 1991 când, în urma referendumului naţional, a fost aprobată Constituţia României care garantează dreptul de proprietate.
Or, acţiunea a fost introdusă la 23 octombrie 1997 iar cererea de intervenţie în interes propriu la 18 decembrie 1997, după împlinirea termenului de prescripţie, impunându-se respingerea acestora cu această motivare, în condiţiile în care legile speciale invocate de instanţa de apel, Legea nr. 18/1991 şi Legea nr. 10/2001, nu sunt aplicabile în cauză. Aceasta întrucât, pe de o parte, obiectul litigiului nu-l constituie terenuri agricole; pe de altă parte, părţile interesate au investit instanţa conform dreptului comun iar după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 nu au făcut uz de dispoziţiile art. 47 din lege, în conformitate cu care puteau renunţa la acţiune ori puteau cere suspendarea judecării cauzei făcând dovada că au declanşat procedura prevăzută de legea specială.
Faţă de cele ce preced, hotărârile pronunţate în cauză fiind nelegale sunt supuse casării, în condiţiile art. 312 şi art. 314 C. proc. civ., în temeiul cărora se impune admiterea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt împotriva deciziei nr. 141 din 30 august 2001 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Casează Decizia recurată, precum şi sentinţa civilă nr. 5 din 22 ianuarie 1999 a Tribunalului Olt, secţia civilă, şi în fond respinge acţiunea introdusă de reclamantul T.T. şi cererea de intervenţie formulată de A.M. şi A.E. în contradictoriu cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt şi Primăria comunei Dăneasa judeţul Olt constatând prescris dreptul la acţiune.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 266/2001. Civil | CSJ. Decizia nr. 2645/2001. Civil → |
|---|
