CSJ. Decizia nr. 410/2001. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 410.
Dosar nr. 2588 /2001
Şedinţa publică din17 octombrie2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea introdusă la data de 15 martie 2000 la Judecătoria sectorului 1 reclamanţii G.A., G.M., G.E. şi E.V. au chemat în judecată Primăria Municipiului Bucureşti – Consiliul General solicitând constatarea calităţii de moştenitori faţă de tatăl lor G.I. şi mama M.G. şi restituirea imobilului de la parter cu un apartament şi 348 m.p. teren situat în Bucureşti.
În motivare s-a arătat că imobilul a fost cumpărat de tatăllor şi a fost naţionalizat cu încălcarea art. II din Decretul nr. 92/1950.
Prin sentinţa civilă nr. 9311 din 22 mai 2000 Judecătoria sector 1 Bucureşti şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti.
La data de 29 septembrie 2000 reclamanţii şi-au completatacţiunea cerând anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995.
Prin sentinţa civilă nr. 1283 din 30 noiembrie 2000 Tribunalul Bucureşti, secţia a III – a civilă, a respins ca neîntemeiată acţiunea cu motivarea că reclamanţii s-au adresat din anul 1996 Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 în vederea obţinerii dedespăgubiri pentru imobilul naţionalizat, cererea fiind aprobată. Prin acest demers reclamanţii au recunoscut că imobilul revendicat a trecut în proprietatea statului cu titlu. Instanţa a mai reţinut că nu s-au administrat dovezi clare cu privire la situaţia juridică actuală a terenului revendicat, cu privire la temeiul juridic al trecerii în proprietatea statului (lista anexă la Decretul nr. 92/1950) şi nici cu privire la cererea de constatare a nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare.
Împotriva acestei hotărâri reclamantul G.A. în nume propriu şi în numele celor trei fraţi ai săi a formulat apel susţinând că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii, este netemeinică şi se întemeiază pe o greşeală gravă de fapt decurgând din aprecierea eronată a probelor administrate.
Reclamantul arată că imobilul a fost preluat fără titlu şi că a notificat Comisiile de aplicare a Legii nr. 112/1995 pentru a nu înstrăina proprietatea. Reclamantul mai arată că instanţa nu a obligat pârâtul să depună probe în vederea clarificării situaţiei de fapt şi de drept.
Prin Decizia nr. 198 A din 13 aprilie 2001 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III – a civilă, a respins ca nefondat apelul confirmând soluţia instanţei de fond, în esenţă cu aceeaşi motivare.
Astfel, instanţa a reţinut că reclamanţii s-au adresat din anul 1996 Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 în vederea obţinerii de despăgubiri, cerere care le-a fost şi aprobată, retrocedarea în natură nu mai poate avea loc, imobilul revendicat trecând în proprietatea statului.
Nu s-au administrat dovezi clare cu privire la situaţia juridică a imobilului, a temeiului de drept al trecerii în proprietatea statului.
Împotriva acestei hotărâri reclamantul G.A. în nume propriu şi în numele celor trei fraţi a formulat recurs invocând motivele de casare prevăzute în art. 304 pct. 7, 8, 9, 10 şi 11 C. proc. civ. reluând criticile formulate în apel.
Recursul este fondat şi urmează a fi admis pentru considerentele ce vor urma.
Instanţele au clarificat situaţia juridică a imobilului revendicat.
Din fila 16 a dosarului de apel (Dosar nr. 1166/2001 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III – a civilă,) reiese că lui G.I. i s-au naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950 mai multe imobile dintre care şi în Bucureşti. Această probă este însă insuficientă pentru ca să se poată verifica pretinsa injusteţe a titlului statului în raport de celelalte probe aflate la dosarul de fond.
Materialul probator evidenţiază că reclamantul s-a adresat în baza Legii nr. 112/1995 Comisiei locale de pe lângă Primăria sectorului 1, dosarul fiind înaintat comisiei municipale cu propunerea de acordare de despăgubiri.Procedurile administrative au fost suspendate fiind promovată acţiunea în revendicare.
În acelaşi timp reiese că imobilul revendicat a fost vândut de S.C. H.N. S.A. către P.F.E.
În raport de cele expuse se impune casarea ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei la instanţa de fond pentru rejudecare.
În rejudecare se va avea în vedere suplimentarea materialului probator, eventual efectuarea unei expertize care să identifice imobilul revendicat.
În baza completăriimaterialului probator se va clarifica situaţia de fapt şi legalitatea aplicării Decretului nr. 92/1950 respectiv se va stabili cu certitudine proprietarul imobilului revendicat, faptul că acest imobil a fost moştenit de reclamanţi, că la data naţionalizării imobilul se afla în proprietatea autorilor lor, iar aceştia erau exceptaţi de la măsura naţionalizării.
Se impune introducerea în cauză a S.C. H.N. S.A. şi a lui P.F.E.şi depunerea la dosar a contractului de vânzare-cumpărare al imobilului revendicat în scopul clarificării aspectelor privind respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, dacă dobânditoarea este de bună credinţă sau nu.
În rejudecare vor fi avute în vedere şi celelalte critici ce formează obiectul prezentului recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul G.A. împotriva deciziei nr. 198 A din 13 aprilie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti,secţia a III- a civilă.
Casează Decizia precum şi sentinţa civilă nr. 1283 din 30 noiembrie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III – a civilă, şi trimite cauza pentru rejudecare acestei instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi17 octombrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1626/2001. Civil. Revendicare+pretentii. Recurs | CSJ. Decizia nr. 410/2001. Civil → |
|---|
