CSJ. Decizia nr. 513/2001. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.513Dosar nr.5728/2001
Şedinţa publică din 12 februarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta B.M.I.A. împotriva deciziei nr. 263 din 22 octombrie 2001 a Curţii de Apel Constanţa,secţia civilă.
La apelul nominal s-a prezentat intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de consilier juridic V.C.S., lipsind recurenta-reclamantă B.M.I.A., intimaţii-reclamanţi T.A.şi T.M., Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, Consiliul Local al oraşului Eforie şi oraşul Eforie prin Primar.
Procedura completă.
Curtea, luând act că nu mai sunt cereri prealabile, acordă cuvântul părţilor în concluziile lor asupra recursului.
Consilier juridic V.C.S.a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Reprezentanta Ministerului Public a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
T.A., T.M. şi B.M.I.A. au chemat în judecată Statul Român prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, Consiliul Local al oraşului Eforie Sud şi oraşul Eforie Sud, prin primar, pentru a fi obligaţi să le lase în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Eforie Sud, fost Str. Mihai Viteazu nr. 37", respectiv "Filimon Sârbu nr. 19", format din teren de 1200 m.p. şi 3 corpuri de clădire.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că sunt moştenitorii lui C. M., proprietarul imobilului revendicat, care a fost deposedat de bunul său prin aplicarea abuzivă a Decretului de naţionalizare nr. 92/1950, cu încălcarea Constituţiei de la 1948 şi a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului adoptată la Geneva la 10 decembrie 1948, care garantau dreptul de proprietate.
Investită cu soluţionarea cauzei,Judecătoria Constanţa,prin sentinţa civilă nr. 341 din 15 ianuarie 2001 şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Constanţa, având în vedere valoarea obiectului litigiului şi dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit.b C.proc. civ.
În primă instanţă Tribunalul Constanţa, Secţia Civilă, prin sentinţa nr. 394 din 26 iunie 2001, a respins acţiunea, această soluţie fiind menţinută de Curtea de Apel Constanţa, Secţia civilă, prin Decizia nr. 263/C din 22 octombrie 2001, prin care a fost respins apelul declarat de reclamanta B.M.I.A..
Pentru a hotărî astfel, instanţele au reţinut că întrucât acţiunea în revendicare, prin care proprietarul ce a pierdut posesia bunului solicită restituirea acestuia de către posesorului neproprietar, pune în discuţieînsăşi existenţa dreptului de proprietate al reclamantului, acesta trebuie să facă dovada că dreptul său de proprietate provine dintr-un act juridic sau dintr-un fapt juridic.
Or, în cauză, reclamanţii nu au probat că autorul lor C.M. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat, fie printr-un act juridic translativ de proprietate sau o hotărâre judecătorească declarativă precum cea de partaj, fie printr-un mod originar de dobândire, ocupaţiune, uzucapiune, pentru ca acesta să le poată fi transmis pe cale succesorală. Drept urmare, înscrierea imobilului în lista-anexă la Decretul nr.92/1950 pe numele autorului reclamanţilor reprezintă doar un început de dovadă care trebuia completat şi confirmat, în sensul arătat.
Împotriva deciziei instanţei de apel reclamanta B.I.A. a declarat recurs, fără a indica şi dezvolta vreunul din motivele de casare prevăzute expres şi limitativ de art. 304 C.proc.civ., iar la primul termen fixat în cauză a cerut amânarea judecăţii pentru a prezenta dovezi în legitimarea procesuală activă, pe care însă nu le-a depus nici până la termenul de astăzi, cînd nu s-a mai prezentat.
Recursul nu este fondat.
Potrivit dispoziţiilor înscrise în Titlul V, capitolul I din C.proc.civ., recursul este o cale extraordinară de atac – de reformare, nedevolutivă, calificată ca atare de lege întrucât, în principiu, nu determină o rejudecare în fond a cauzei – care poate fi exercitată numai pentru motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc.civ.
Conform alineatului 3 al textului citat, cererea de recurs "va cuprinde arătarea motivelor de casare şi dezvoltarealor".
Prin derogare de la regula enunţată, art. 304 1 C.proc.civ.prevede că recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele.
În considerarea celor ce preced, având în vedere caracterul nedevolutiv al recursului, de unde şi caracterul imperativ al dispoziţiei înscrisă în art. 303 (3) C. proc.civ., constatând că recurenta nu a arătat şi dezvoltat motivele de casare, şi că, în cauză, nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 304 1 C.proc.civ.şi nici cele cuprinse în art. 306 alin. 2 din acelaşi cod, recursul se priveşte ca nefondat urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant B.M.I.A. împotriva deciziei nr. 263/C din 22 octombrie 2001 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 12 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 512/2001. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5104/2001. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
