ICCJ. Decizia nr. 5633/2001. Civil. Revendicare - Decretul 92/1950. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia civilă şi de proprietate intelectuală
Decizia nr. 5633
Dosar nr. 600/2001
Şedinţa publică de la 14 octombrie 2004
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 25 februarie 1999, la Judecătoria Sinaia reclamantul F.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul local al oraşului Sinaia, ca acesta să fie obligat la predarea imobilului situat în Sinaia, constând în construcţie şi teren de circa 3000 mp şi să îi respecte liniştita posesiune şi proprietate asupra imobilului.
În motivarea acţiunii, reclamantul a învederat că proprietarul iniţial, a cărui moştenitor este, a fost profesor universitar şi exceptat de la aplicarea măsurii naţionalizării imobilului, aşadar statul a preluat abuziv imobilul, cu încălcarea art. II din Decretul 92/1950. În drept se invocă prevederile art. 480 C. civ.
Judecătoria Sinaia, prin sentinţa civilă nr. 824 din 27 septembrie 1999, faţă de valoare de 694 milioane declarată de reclamant, a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.
În cauză au formulat cereri de intervenţie în interes propriu R.L.S., cerând respingerea acţiunii în revendicare întrucât ea este proprietara apartamentului din imobil, compus din trei camere şi dependinţe în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 16 decembrie 1996 în temeiul Legii nr. 112/1995 cu SC C. SA Ploieşti, precum şi Institutul de Biologie al Academiei Române, solicitând respingerea acţiunii, cu motivarea că în imobil funcţionează un laborator potrivit dorinţei proprietarului care în perioada 1957-1960 a fost directorul acestui institut.
Au mai formulat cereri de intervenţie în interes personal C.N., B.V.M., B.T., B.I. în calitate de moştenitori după mătuşa lor K.M., soţia lui K.W.C., proprietarii imobilului aflat în litigiu. Intervenienţii au solicitat revendicarea imobilului.
Prin sentinţa civilă nr. 32 din 8 februarie 2000, Tribunalul Prahova a admis acţiunea în revendicare formulată de reclamant şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta C.N., decedată pe parcursul procesului, continuată de moştenitorul acesteia C.I., de intervenienţii în interes propriu B.V.M., B.T. şi B.I. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul local Sinaia şi Primăria Sinaia şi cu intervenienţii R.L.S. şi Institutul de Biologie al Academiei Române şi în consecinţă pârâţii au fost obligaţi să lase reclamantului şi intervenienţilor în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în oraşul Sinaia, identificat potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză de expert P.D., format din 1827 mp teren şi construcţia situată pe teren.
S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 348 din 16 decembrie 1996, aparţinând intervenientei R.L.S.
S-a respins cererea de intervenţie a Institutului de Biologie şi s-a luat act de renunţarea la judecată a intervenientei R.L.S.
În considerentele sentinţei, instanţa a reţinut că imobilul a fost preluat abuziv în baza Decretului nr. 92/1950, deşi proprietarul acestuia K.W. era profesor universitar, exceptat conform art. II de la aplicarea măsurii de naţionalizare. După decesul proprietarului la 8 martie 1967, a rămas soţia acestuia K.M., decedată la 4 august 1967, reclamantul şi intervenienţii în nume propriu fiind moştenitorii ei în calitate de nepoţi de soră şi frate precedaţi, potrivit certificatelor de moştenitor depuse la dosar.
Reclamantul, anterior sesizării instanţei, s-a adresat la 14 iulie 1996 Comisiei judeţene Prahova de aplicare a Legii nr. 112/1995, solicitând restituirea în natură a imobilului.
Prin hotărârea nr. 2 din 29 ianuarie 1999 s-au stabilit despăgubiri în sumă de 694.441.816 lei pentru imobilul solicitat. Hotărârea a fost atacată de recurent, formând obiectul dosarului nr. 225/1999 al Judecătoriei Sinaia, suspendat la 15 martie 1999 până la soluţionarea prezentului litigiu.
La data de 16 decembrie 1996, pârâta R.L.S. a cumpărat apartamentul din imobil prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu SC C. SA, în temeiul Legii nr. 112/1995, cu încălcarea prevederilor art. 9 şi art. 14, întrucât era în curs de soluţionare cererea de restituire în natură a imobilului introdusă de proprietar la 14 iulie 1996, contractul de vânzare-cumpărare fiind lovit de nulitate absolută.
Contractul de vânzare-cumpărare, deşi transcris, nu poate fi opus reclamantului, în acţiunea în revendicare, prin compararea titlurilor de proprietate, se dă eficienţă titlului mai vechi, mai bine caracterizat, iar buna-credinţă a intervenientei R.L. nu poate fi reţinută.
Instanţa de fond a respins apărarea intervenientului Institutul de Biologie formulată în sensul că imobilul este folosit pentru utilitate publică, argument ce nu poate fi invocat faţă de preluarea fără titlu a imobilului de către stat.
Faţă de cererea intervenientei R.L.S. depusă la instanţa de fond la 11 ianuarie 2000, prin care declară că renunţă la cererea de intervenţie din 5 mai 1999, instanţa la termenul din 13 ianuarie 2000 a luat act prin încheiere de renunţarea la judecată a intervenientei.
Împotriva sentinţei au declarat apel reclamantul, pârâtul Consiliul local Sinaia, Primăria oraş Sinaia, intervenienţii R.S., B.V.M., B.T., B.I., C.I., moştenitor al intervenientei C.N., decedată şi Institutul de Biologie al Academiei Române.
Prin decizia civilă nr. 134 din 12 decembrie 2000 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, s-au respins ca nefondate apelurile declarate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut injusteţea criticilor reclamantului relativ la obligaţia instanţei de a respinge cererea intervenientei R.L. şi de a nu lua act de renunţarea ei la judecată pentru că se intrase deja în dezbaterea fondului şi intervenienţii s-au opus renunţării la judecată. Susţinerea, a reţinut instanţa de apel, este eronată, prevederile art. 246 C. proc. civ. fiind respectate.
Injustă este şi critica privind suprafaţa de 2450 mp ce se pretinde a fi recunoscută, expertiza confirmă doar suprafaţa de 1827 mp cât a acordat instanţa.
Instanţa de apel a înlăturat criticile formulate de pârâtul Consiliul Local Sinaia, Primăria oraş Sinaia şi de intervenienta R.L.S., în sensul că reclamantul primind despăgubiri pentru imobil nu mai poate beneficia de restituirea în natură a imobilului, argumentând că la comisia de aplicare a Legii nr. 112/95 reclamantul a cerut restituirea în natură, i s-au stabilit despăgubiri pe care nu le-a acceptat şi a introdus contestaţie împotriva hotărârii nr. 2/1999, dosarul cu acest obiect, aflat pe rolul Judecătoriei Sinaia este suspendat, aşadar hotărârea nu a rămas definitivă şi reclamantul nu a beneficiat de o dublă repararea a preluării abuzive a imobilului.
S-a respins de asemenea critica intervenientei R.L.S. privind necompetenţa instanţei, valoarea de peste 150 milioane lei a obiectului cauzei a determinat competenţa materială a tribunalului, înlăturându-se şi critica celorlalţi intervenienţi care au susţinut că întrucât ei nu s-au învoit asupra renunţării intervenientei la judecată, instanţa nu putea lua act de renunţarea la judecată a cererii de intervenţie ci trebuia să o respinsă. S-a motivat de instanţa de apel cu dispoziţiile art. 246 C. proc. civ., potrivit cărora învoiala părţilor privitor la renunţarea la judecată este necesară numai dacă părţile au intrat în dezbaterea fondului, dar la acel termen cauza nu era în stadiul de soluţionare întrucât lipsea procedura de citare cu una dintre părţi, aşadar soluţia este legală.
S-a mai susţinut de intervenienţi că acţiunea în revendicare trebuia admisă pentru suprafaţa de 2450 mp, teren aferent, aşa cum rezultă din actele depuse, şi s-a acordat de instanţă numai 1827 mp, curtea argumentând respingerea criticii cu constatările expertului, consemnate în raportul de expertiză, anume că în decursul anilor configuraţia terenului s-a modificat, s-au făcut lucrări de consolidare prin construirea unui zid de sprijin, s-a mărit şi lăţimea străzii, astfel suprafaţa de teren împrejmuită este în prezent de 1827 mp.
Împotriva deciziei pronunţate în apel au declarat recurs reclamanţii F.A. şi F.M., moştenitori ai reclamantului F.A., decedat, pârâţii Primăria oraş Sinaia şi Consiliul Local Sinaia, intervenienta R.L.S., interveniţii B.I. şi B.T., C.I., B.V.M. şi Institutul de Biologie.
Prin recursul lor, reclamanţii critică decizia pentru soluţionarea greşită a cererii intervenientei R.L.S. de renunţare la judecata, relativ la care instanţa a luat act. Se impunea respingerea cererii întrucât reclamanţii şi ceilalţi intervenienţi nu şi-au dat acordul pentru a se lua act de renunţarea la judecată şi părţile au intrat în dezbaterea fondului, fiind al 8 lea termen de judecată. De altfel, arată recurenţii, instanţa a acceptat-o ca parte în proces în continuare, a primit apelul ei şi l-a analizat, aşadar soluţia legală era a respingerii cererii ei.
Critica adusă deciziei este neîntemeiată. La termenul din 13 ianuarie 2000, intervenienta R.L. a declarat, depunând şi o cerere în acest sens, că renunţă la judecată şi instanţa a luat act de această renunţare în temeiul art. 246 C. proc. civ., fără a avea învoiala celorlalte părţi, care nici nu era necesară pentru că „părţile nu au intrat în dezbaterea fondului”, ceea ce înseamnă că nu au pus concluzii în fond, dezbaterea fondului având loc la 1 februarie 2000. Faptul că intervenienta a declarat apel şi el a fost analizat de instanţa de apel nu schimbă concluzia corectă că instanţa a luat act de renunţarea la judecată a cererii intervenientei cu respectarea dispoziţiilor legale prevăzute în art. 246 alin. (4) C. proc. civ.
Cea de-a doua critică a reclamanţilor se referă la cererea de retrocedare a suprafeţei de 2450 mp teren, renunţând la terenul ocupat pentru consolidare şi pentru drumul public, arătând că suprafaţa cumpărată iniţial a fost de 2945 mp şi vecinii au acaparat fără acte legale suprafeţele de 112 mp şi 586 mp, pe care pretind a li se retroceda.
Critica este nefondată. Înscrisurile confirmă cumpărarea în 1932, 1933, prin trei contracte a suprafeţei totale de 2945 mp, dar în prezent terenul împrejmuit este în întindere de 1827 mp, recunoscut de instanţă. Revendicarea diferenţei nu se poate pretinde fără chemarea în judecată a posesorilor terenurilor învecinate, identificarea lor şi verificarea în instanţă, într-o eventuală acţiune în revendicare, a titlurilor de proprietate ale acestora, acţiune pe care reclamanţii o pot introduce, în prezent însă ei nu pot obţine în acest litigiu diferenţa pretinsă.
Recursurile declarate de intervenienţii B.I. şi B.T., de intervenientul C.I. şi de intervenienta B.V.M. cuprind aceleaşi două motive de recurs ca şi ale reclamanţilor, cu aceleaşi argumente şi cărora li se dă acelaşi răspuns ca şi motivelor expuse de reclamanţi, făcând inutilă repetarea lor.
Pârâţii Primăria oraş Sinaia şi Consiliul oraş Sinaia critică decizia pronunţată în apel, învederând că reclamantul a recurs la procedura specială reglementată de Legea nr. 112/1995, s-a adresat comisiei de aplicare a acestei legi şi a obţinut hotărârea nr. 2/1999, prin care i s-au stabilit despăgubiri, aşadar, alegând acea cale procedura nu mai poate cere şi obţine restituirea în natură a imobilului, iar intervenienta R.L.S. a încheiat contractul de vânzare-cumpărare a apartamentului cu respectarea dispoziţiilor legale.
Critica pârâţilor este nefondată. Hotărârea nr. 2/1999 a Comisiei judeţene Prahova de aplicare a Legii nr. 112/1995 nu este definitivă, reclamantul a atacat-o în instanţă, ea formează obiectul dosarului nr. 225/1999 al Judecătoriei Sinaia, în prezent fiind suspendată judecarea lui până la soluţionarea acţiunii de faţă.
Aşadar, reclamantul nu a primit despăgubirile stabilite prin hotărâre.
Atacarea în instanţă a hotărârii menţionate nu echivalează cu acceptarea de către reclamant a faptului că imobilul a trecut la stat cu titlu valabil. Probele dosarului atestă preluarea fără titlu valabil a imobilului de la un proprietar a cărui categorie socială îl excepta de la naţionalizare, şi consecinţa era lipsa de incidenţă a prevederilor Legii nr. 112/1995 inclusiv a art. 9 care permitea chiriaşilor să cumpere imobilele în care locuiau, iar art. 12 din H.G. nr. 11/1997 prevede nulitatea contractelor încheiate cu încălcarea art. 9 din lege. Drept urmare, afirmaţia recurenţilor privind legalitatea contractului de vânzare-cumpărare a intervenientei R.L. nu are acoperire în probele dosarului.
Neîntemeiat este şi recursul declarat de intervenientul Institutul de Biologie, care susţine necesitatea de a folosi în continuare imobilul şi aduce argumente invocând Legea nr. 10/2001, care însă nu este aplicabilă în acest litigiu, introdus anterior adoptării legii şi fără a parcurge procedura administrativă acolo prevăzută.
Reţinând injusteţea recursurilor analizate, urmează a se respinge ca nefondate.
Recursul intervenientei R.L.S., fiind nemotivat, urmează a se constata nulitatea lui, în baza art. 306 alin. (1) C. proc. civ.
La 29 septembrie 2003, în instanţa de recurs, T.I. şi T.M.Ş. au formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul reclamantului şi a intervenienţilor în nume propriu C.I., B.T., B.V. şi B.I., susţinând acţiunea în revendicare a acestora privind imobilul în litigiu, cerere de intervenţie admisă în principiu prin încheierea de şedinţă din 29 septembrie 2004.
Cerere de intervenţie accesorie urmează a fi respinsă ca o consecinţă a respingerii recursurilor declarate de părţile în interesul cărora s-a formulat cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanţii F.I.M. şi F.A.(decedată), continuat de F.M.I., de pârâţii Primăria oraşului Sinaia, prin Primar şi Consiliul local Sinaia, de intervenienţii B.I. şi B.T. (decedat), continuat de B.M., de intervenienţii C.I., B.V.M. şi de Institutul de Biologie al Academiei Române împotriva deciziei nr. 134 din 12 decembrie 2000 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Constată nul recursul declarat de intervenienta R.L.S. împotriva aceleiaşi decizii.
Respinge cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienţii T.M.Ş. şi T.I. în interesul reclamanţilor şi a intervenienţilor în nume propriu B.I., B.T. şi B.V.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1345/2001. Civil. Expropriere teren. Recurs | RĂSPUNDERE DELICTUALĂ. DEFĂIMARE PRIN PRESĂ. DISTINCŢIE... → |
|---|
