ICCJ. Decizia nr. 7216/2001. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7216
Dosar nr. 259/2/2001
Şedinţa publică din 31 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 6265/1998 pe rolul Judecătoriei sectorului 5, reclamantele R.M.M. şi C.A.D. au chemat în judecată Consiliul General al Municipiului Bucureşti, solicitând în temeiul prevederilor art. 480 C. civ., obligarea pârâtului de a le lăsa în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul, teren şi construcţie, situat în Bucureşti, preluat de stat abuziv, contrar prevederilor art. II din Decretul nr. 95/1950, din patrimoniul autorilor lor, persoane exceptate de la naţionalizare.
La termenul din 24 februarie 1999, reclamantele au formulat o cerere de intervenţie forţată în litigiu a numiţilor C.M., O.V. şi M., S.A. şi F.I., cumpărători în baza Legii nr. 112/1995 ai apartamentelor ce compun imobilul construcţie, invocând şi prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998.
Judecătoria sectorului 5, prin sentinţa civilă nr. 2268/1999 a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 710 din 21 iunie 2001, a respins ca neîntemeiată acţiunea în revendicare şi ca lipsite de interes cererea reconvenţională şi cererea de chemare în garanţie a SC C. SA şi Primăriei Municipiului Bucureşti, formulate de pârâţii persoane fizice în faţa acestei instanţe.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul declarat de reclamante (Decizia civilă nr. 135/2002), a anulat sentinţa tribunalului şi a reţinut cauza pentru evocarea fondului.
Evocând fondul după anulare, Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia civilă nr. 175 din 20 martie 2007, a admis în parte acţiunea principală formulată în contradictoriu cu Primăria Municipiului Bucureşti şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, dispunând obligarea acestora de a lăsa reclamantelor în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 78 mp, reprezentând curtea imobilului nevândută în baza Legii nr. 112/1995, a luat act de renunţarea reclamantelor la acţiunea principală formulată împotriva pârâţilor persoane fizice, intervenienţi şi la renunţarea acestora din urmă la cererea reconvenţională şi la cererea de chemare în garanţie.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa a reţinut următoarele:
Din situaţia juridică actuală a imobilului comunicată de Primăria Municipiului Bucureşti, rezultă că întreg imobilul construcţie şi o parte din terenul aferent, cu excepţia suprafeţei de 78 mp, au fost înstrăinate chiriaşilor-pârâţii reclamanţi, cu care reclamantele au încheiat o tranzacţie urmare a căreia reclamantele au renunţat la judecata cererii principale în contradictoriu cu aceştia iar pârâţii reclamanţi au renunţat la judecata cererii reconvenţionale şi a cererii de chemare în garanţie.
Cu privire la suprafaţa de teren rămasă în litigiu, instanţa a reţinut că urmează a fi restituită reclamantelor în temeiul art. 1 alin. (1), coroborat cu art. 2 alin. (2) lit. a), art. 4 alin. (2) şi art. 9 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora imobilele preluate în mod abuziv de stat, aşa cum a fost preluarea în temeiul Decretului nr. 92/1950, se restituie moştenitorilor persoanelor fizice îndreptăţite.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti, criticând-o ca fiind nelegală în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu motivarea că, potrivit art. 20 şi art. 21 din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate abuziv, deţinute de către primării, se face prin dispoziţia motivată a primarilor în urma unei proceduri prealabile obligatorii.
Se mai susţine că potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1998 bunurile preluate de stat fără titlu valabil pot fi revendicate de foştii proprietari sau succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparaţie, situaţie în care, Legea nr. 10/2001 fiind o lege specială de reparaţie, „reclamantul" nu mai poate solicita revendicarea pe dreptul comun, urmând a beneficia de dispoziţiile legii speciale, existând dosar de restituire, nefinalizat, format în baza acestei legi.
Recursul este nefondat, pentru următoarele considerente care vor suplini parţial motivarea instanţei anterioare.
Dispunând obligarea pârâţilor Primăria Municipiului Bucureşti şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti de a lăsa reclamantelor „în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 78 mp reprezentând curtea imobilului (...)", instanţa a pronunţat o hotărâre specifică acţiunii în revendicare de drept comun.
Cu toate acestea, curtea de apel, în mod contradictoriu a făcut trimitere şi la prevederi din legea specială de reparaţie, neinvocate de reclamante în motivarea şi susţinerea cererii de chemare în judecată.
Din această perspectivă, reclamantele întemeindu-şi acţiunea pe dispoziţiile art. 480 C. civ. şi pe cele ale art.6 din Legea nr. 213/1998, parte din criticile formulate de recurent sunt încadrabile în cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
În condiţiile în care hotărârea de admitere a acţiunii în revendicare este corectă, criticabilă fiind doar motivarea, incidenţa cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu poate conduce în urma exercitării controlului judiciar la adoptarea soluţiei preconizate de recurent, respingerea cererii de chemare în judecată ci doar la suplinirea motivării hotărârii judecătoreşti recurate.
Imobilul în litigiu a fost dobândit în proprietate de autorii reclamantelor prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 18791/1943 de Tribunalul Ilfov, Secţia notariat, fiind preluat de stat în baza Decretului nr. 92/1950.
Prin art. 6 din Legea nr. 213/1998 legiuitorul a statuat competenţa instanţelor judecătoreşti de a verifica în cadrul acţiunii în revendicare valabilitatea titlului de preluarea al statului, conformitatea acestuia cu dispoziţiile Constituţiei, ale tratatelor internaţionale la care România era parte şi ale legilor în vigoare la data preluării bunurilor revendicate.
Decretul nr. 92/1950 contravenea atât dispoziţiilor Constituţiei din 1948 [art. 8 şi art. 10] cât şi prevederilor art. 481 C. civ., nereprezentând un titlu valabil de proprietate în sensul art. 6 din Legea nr. 213/1998, susceptibil să opereze transferul dreptului de proprietate din patrimoniul autorilor reclamantelor în patrimoniul statului.
Recurentul invocă neîntemeiat inadmisibilitatea promovării acţiunii în revendicare după apariţia Legii nr. 10/2001, omiţând, probabil, faptul că în prezenta cauză cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanţei la data de 3 iunie 1998, anterior intrării în vigoare a legii speciale de reparaţie, precum şi dispoziţiile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, din interpretarea cărora rezultă că acţiunile în curs de judecată la data intrării în vigoare a acestei legi continuă să fie soluţionate în baza dreptului comun pe care au fost întemeiate, cu excepţia cazului în care reclamantul-persoană îndreptăţită renunţă la judecarea cauzei sau solicită suspendarea acesteia.
Cum în prezenta cauză, în limita suprafeţei de teren evidenţiată în patrimoniu Municipiului Bucureşti, preluată nelegal de către stat în baza Decretului nr. 92/1950, reclamantele nu au renunţat la acţiune şi nici nu au solicitat suspendarea în baza art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, rămân deplin aplicabile prevederile art. 480 C. civ. critica recurentului formulată sub acest aspect nefiind fondată.
Pentru considerentele prezentate, constatând că în cauză nu este incident cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de Municipiul Bucureşti împotriva deciziei nr. 175/A din 20 martie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 562/2001. Civil. Perimare. Recurs |
|---|
