ICCJ. Decizia nr. 1792/2002. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1792
Dosar nr. 2405/2002
Şedinţa publică din 8 martie 2005
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea promovată de reclamanta E.M. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local Sinaia şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a solicitat să fie obligaţi cei din urmă să-i lase în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Sinaia, cunoscut sub denumirea de vila M. să fie restituite încă două clădiri şi terenul aferent în suprafaţă de 1860 mp, să fie anulate toate actele de vânzare-cumpărare privind aceste imobile şi să se constate nulitatea absolută a sentinţei civile nr. 228/1954 a fostului Tribunal Popular Sinaia.
În motivarea acţiunii s-a susţinut că preluarea imobilelor de către stat a fost abuzivă, prin încălcarea flagrantă a prevederilor Decretului nr. 111/1951.
În conformitate cu art. 115 C. proc. civ. Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.C.F.S. Prahova a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii motivată de împrejurarea că în cauză operează autoritatea de lucru judecat, deoarece între părţi a mai existat un litigiu cu acelaşi obiect şi cauză, iar acţiunea reclamantei în revendicare a fost respinsă irevocabil.
Pe de altă parte a fost invocată şi excepţia lipsei calităţii procesuale active, deoarece reclamanta nu a făcut dovada că a dezbătut succesiunile defunctelor M.M.H. şi M.A., proprietarele iniţiale ale imobilelor.
În cauză au formulat cereri de intervenţie în interes propriu numiţii P.P., M.P., G.C.M., H.M. prin care au solicitat respingerea acţiunii, susţinând că fiecare a devenit proprietarul unei părţi din imobilul în litigiu prin cumpărare de la unitatea de stat specializată SC C. SA Ploieşti, fiind cumpărători de bună credinţă, în condiţiile în care reclamanta a mai revendicat în justiţie acelaşi imobil, iar acţiunea sa a fost respinsă.
Prin sentinţa civilă nr. 328 din 29 octombrie 2001, Tribunalul Prahova a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei E.M. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local Sinaia, Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Prahova şi intervenienţii G.C.M., H.M., M.P., P.D.E. având ca obiect revendicare.
S-a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 345/2001 Judecătoria Sinaia a respins ca neîntemeiată acţiunea în revendicare pronunţată de reclamantă pentru imobilul ce face obiectul acestei cauze, stabilindu-se cu acea ocazie că reclamanta nu a reuşit să probeze dobândirea unui drept exclusiv de proprietate, respectiv nu a făcut dovada titlului şi nici a modului în care dreptul de proprietate a fost transmis la ea de la foştii proprietari.
Sentinţa a rămas definitivă prin Decizia civilă nr. 1064/2001 ca urmare a respingerii apelului de Tribunalul Prahova şi irevocabilă prin constatarea nulităţii recursului de către Curtea de Apel Ploieşti prin Decizia civilă nr. 2634/2001.
Faţă de cele reţinute, tribunalul a constatat că în cauză sunt întrunite cerinţele art. 1201 C. civ. şi în plus, că reclamanta nefăcând dovada calităţii sale de moştenitoare este lipsită de calitate procesuală activă.
Prin Decizia civilă nr. 31 din 11 aprilie 2002, Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondat apelul reclamantului împotriva sentinţei civile nr. 328 din 29 octombrie 2001 a Tribunalului Prahova.
Prin apel s-a criticat sentinţa instanţei de fond pentru că a soluţionat cauza cu lipsă de procedură, reclamanta nefiind legal citată, că în cauză nu operează autoritatea de lucru judecat, deoarece prima sentinţă a Judecătoriei Sinaia fiind o eroare judiciară, instanţa nefiind competentă să soluţioneze cauza din punct de vedere material, că nu exista identitate de cauză şi că se impune administrarea de noi probe cu înscrisuri, expertiză tehnică şi probe testimoniale.
Instanţa de apel a reţinut că tribunalul nu a soluţionat pricina cu lipsă de procedură în ceea ce o priveşte pe reclamantă, întrucât la termenul din 11 aprilie 2001 a fost reprezentată de procuratorul R.M., care a depus personal procura autentificată (fila 19 dosar). Acesta s-a prezentat ultima dată la instanţă, la termenul din 23 iulie 2001, primind termen în cunoştinţă, astfel că se prezumă că a cunoscut şi termenul de soluţionare pe fond a acţiunii.
Împrejurarea că sentinţa civilă nr. 345/2001 a Judecătoriei Sinaia, prin care s-a soluţionat prima acţiune în revendicare a reclamantei este sau nu o aşa-zisă eroare judiciară s-a apreciat că nu prezintă interes în cauza de faţă, câtă vreme hotărârea este definitivă şi irevocabilă.
S-a concluzionat că în mod corect instanţa de fond a stabilit că în cauză sunt întrunite cerinţele art. 1201 C. civ. privind autoritatea de lucru judecat, deoarece chiar dacă au fost indicate drept temeiuri juridice şi alte acte normative menţionate în apel, acţiunea de faţă ca şi acţiunea iniţială este o acţiune de drept comun, întemeiată pe prevederile art. 480 C. civ., neputându-se invoca existenţa unei cauze diferite, care ar avea drept consecinţă respingerea autorităţii de lucru judecat. Apreciindu-se că instanţa de fond s-a pronunţat corect asupra excepţiei, Curtea a constatat că în apel nu este necesară administrarea de noi probatorii.
Împotriva deciziei civile nr. 31 din 11 aprilie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti a declarat recurs reclamanta E.M. criticând-o pentru nelegalitate, criticile întemeindu-se pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 5-10 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată în primul rând că instanţa de apel a încălcat formele de procedură, sub sancţiunea nulităţii cu privire la existenţa anterioară a unei cereri de strămutare aflată pe rolul instanţei supreme, fără a respecta ierarhia şi soluţionarea respectivei cereri.
O a doua critică vizează nepronunţarea asupra unui capăt de cerere, invocat prin noul temei juridic, art. 6 din Legea nr. 213/1998.
Se arată, de asemenea, că hotărârea cuprinde motive contradictorii şi străine cauzei, amestecând vechile temeiuri din prima hotărâre, cu alte reglementări şi fără a aminti de noul temei juridic din actuala acţiune.
Se mai susţine că instanţele au interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi a schimbat înţelesul lămurit al acesteia, cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat, chiar dacă cele două acţiuni au avut temeiuri şi cauze diferite.
În fine, critica se referă şi la faptul că hotărârea pronunţată s-a dat cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, contrar spiritului Legii nr. 10/2001, fără ca instanţele să se pronunţe asupra mijloacelor de apărare (acte de proprietate şi stare civilă) hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
În ceea ce priveşte primul motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., vizând nerespectarea ierarhiei pe motiv că instanţa de apel s-a pronunţat anterior soluţionării cererii de strămutare se reţine că un asemenea aspect nu este reglementat de Codul de procedură civilă. Din interpretarea art. 40 alin. (2) C. proc. civ. rezultă că numai în cazul în care instanţa investită cu judecarea cererii de strămutare ordonă suspendarea pricinii şi comunică de urgenţă această măsură instanţei, aceasta este obligată să aştepte rezolvarea cererii, iar din interpretarea alin. (5) al aceluiaşi articol, rezultă că sunt nule de drept actele de procedură îndeplinite ulterior strămutării, precum şi hotărârea pronunţată în cazul în care se admite cererea de strămutare, situaţii ce nu se regăsesc în prezenta speţă.
Este de necontestat că prin sentinţa civilă nr. 345 din 26 martie 2001 a Judecătoriei Sinaia, definitivă şi irevocabilă s-a respins acţiunea în revendicare privind aceleaşi imobile ce fac obiectul cauzei de faţă, cu motivarea că reclamanta nu a dovedit că este titulara dreptului de proprietate. Noua acţiune are la bază acelaşi temei juridic, astfel că în mod corect s-a reţinut prin hotărârea recurată că sunt incidente dispoziţiile art. 1201 C. civ. privind autoritatea de lucru judecat. Fără a ignora actele normative indicate de reclamantă în apel ca temeiuri juridice, acţiunea din cauza de faţă ca şi cea soluţionată prin sentinţa civilă nr. 345/2001 a Judecătoriei Sinaia este întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ., fiind o acţiune de drept comun. Nu poate fi invocată în nici un caz existenţa unei cauze diferite care să ducă la respingerea autorităţii de lucru judecat, fiind vorba atât de un obiect identic, cât şi de aceleaşi părţi.
De fapt, este evident că reclamanta în nici una dintre cauze, deşi a uzat de acţiunea în revendicare, susţinând că imobilele au aparţinut fostului său socru, nu a dovedit titlul de proprietate al acestuia şi nici modul în care s-a transmis succesiunea fiului acestuia, respectiv soţul său.
Nu s-a dovedit de fapt nici decesul soţului său şi acceptării succesiunii lui de către reclamanta, dovedind numai căsătoria celor doi. Chiar dacă s-a tins la dovedirea împrejurării că imobilele au revenit fostei sale soacre, trecând peste modul în care s-a acceptat succesiunea de la socrul său, nu s-a dovedit că soacra reclamantei în fond ar fi fost proprietara exclusivă a imobilelor, pe lângă ea figurând ca proprietară şi M.A.
În speţă nu pot fi luate în discuţie dispoziţiile Legii nr. 10/2001, deoarece acţiunea s-a pronunţat în temeiul art. 480 C. civ. şi reclamanta la apariţia acestei legi nu a optat conform art. 47 alin. (1) pentru a urma calea acestei legi, astfel că în mod corect s-a soluţionat cauza în raport de textul iniţial (art. 480 C. civ.).
Distinct de toate cele arătate, celelalte motive sunt irelevante, atâta timp cât litigiul s-a soluţionat numai pe excepţie, ştiut fiind că, în asemenea cazuri nu se mai procedează la cercetarea fondului.
În consecinţă, faţă de considerentele de mai sus, criticile hotărârii instanţei de apel întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 5-10 C. proc. civ. fiind nefondate, urmează ca recursul reclamantei să fie respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta E.M. împotriva deciziei nr. 31 din 11 aprilie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3266/2002. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 9282/2002. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
