CSJ. Decizia nr. 2069/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2069
Dosar nr.4495/2002
Şedinţa publică din 21 mai2003
S-a luat în examinare recursul în anulare declarat deProcurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţieîmpotriva decizieicivile nr. 1693/Adin25 septembrie 2000a Tribunalului Bacău – Secţia Civilă, precum şi a deciziei nr. 1641 din 11 octombrie 2001 a Curţii de Apel Bacău – Secţia civilă.
La apelul nominal s-au prezentat: consilier juridic M.R.reprezentându-i pe intimaţii-pârâţi Consiliul local al Municipiului Iaşi şi intimatul-reclamant Ş.A.N., personal şi asistat de avocat G.U..
Procedura completă.
Reprezentanta Ministerului Public, în temeiul dispoziţiilor art. 314 C. proc.civ., solicită admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor judecătoreşti atacate şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei nr. 11020 din 1 septembrie 1999 a Judecătoriei Iaşi întrucât imobilul în litigiu a fost preluat cu respectarea dispoziţiilor Decretului nr.111/1951, statul deţinându-l cu titlu valabil.
Consilier juridic M.R.solicită admiterea recursului în anulare aşa cum a fost formulat precizând că din probatoriul administrat în cauză, respectiv Decizia Sfatului Popular al oraşului Iaşi nr. 229/1953 şi procesul-verbal de inventariere, evaluare şi predare nr.981 din 19 mai 1953 încheiat de Secţiunea Financiară Iaşi rezultă că la data preluării imobilului de către Stat în baza Decretului nr.111/1951, acesta făcea parte din categoria bunurilor „fără stăpân".
Avocat G.U. solicită respingerea recursului în anulare ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 22 iunie 1998 Ş.A.a chemat în judecată Primăria Municipiului Iaşi şi Consiliul local al Municipiului Iaşi pentru a fi obligaţi să-i restituie în natură imobilul situat în Iaşi, str. Dancu nr. 8 (devenit nr.2) imobil ce a constituit proprietatea bunicului său A.N. dobândit prin contract de vânzare-cumpărare la 19 martie 1922, şi care a fost preluat de stat în mod abuziv, în baza art. 1 lit. d din Decretul nr.111/1951.
Judecătoria Iaşi prin sentinţa civilă nr. 11020/1 septembrie 1999 a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului cât şi acţiunea, cu motivarea că reclamantul era îndrituit a promova cererea de chemare în judecată în calitate de succesor al proprietarului iniţial A.N., dar că pretenţiile sale erau nefondate întrucât imobilul în litigiu a fost preluat de stat cu titlu, situaţie în raport de care Ş.A.avea deschisă calea procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 112/1995.
Tribunalul Bacău – secţia civilă – la care a fost strămutată judecarea apelului, prin Decizia nr. 1693/A/25 septembrie 2000 a admis apelul reclamantului, a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 11020/1 septembrie 1999 a Judecătoriei Iaşi, în sensul că, a admis în parte acţiunea în revendicare şi a dispus obligarea Consiliului local al Municipiului Iaşi să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie reclamantului apelant imobilul situat în Iaşi, str. Dancu nr. 2 compus din teren în suprafaţă de 180 m.p. şi o clădire în suprafaţa construită de 444 m.p. A respins ca nefondat capătul de cerere privind cheltuielile de judecată.
Instanţa a reţinut că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de stat prin Decretul nr.111/1951 astfel că acesta nu deţinea un titlu valid de proprietate în sensul art. 1 din Legea nr.112/1995.
Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 1644/11 octombrie 2001 a respins ca nefondat recursul declarat de Consiliul local al Municipiului Iaşi împotriva deciziei civile nr. 1693/25 septembrie 2000 a Tribunalului Bacău – secţia civilă.
În contra deciziilor pronunţate de Tribunalul Bacău – secţia civilă – şi respectiv a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, în temeiul art.330 pct. 2 C.proc.civ. Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare motivat de faptul că hotărârile atacate au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii şi erau vădit netemeinice.
S-a susţinut în esenţă că statul deţinea un titlu de proprietate asu pra imobilului revendicat, întrucât acesta a fost preluat în baza art. 1 lit. d din Decretul nr.111/1951 fiind „bun fără stăpân" ca urmare a părăsirii lui pe o perioadă mai mare de 1 an de zile de către titularul dreptului de proprietate de la acea dată, respectiv autorul A.N..
Că este aşa o atestau şi dispoziţiile art. 1 şi 2 din HGnr.20/1996 modificată şi completată prin HGnr. 11/1997 date în aplicarea Legii nr.112/1995 în care se specifică expres că imobilele trecute ca atare în proprietatea statului cu titlu sunt acele imobile care erau folosite ca locuinţe şi care au fost preluate în proprietatea statului cu respectarea legilor şi decretelor în vigoare la data respectivă cum ar fi Decretul nr.92/1950, Decretul nr.111/1951.
Or, din probele administrate în cauză, respectiv Decizia Sfatului popular al oraşului Iaşi nr. 229/1953, procesul-verbal de inventariere, evaluare şi predare nr. 981/19 mai 1953 încheiat de secţiunea financiară Iaşi rezulta că la data preluării imobilului de către stat, acesta făcea parte din categoria bunurilor „fără stăpân", iar ulterior valorificarea lui s-a făcut prin atribuire în mod gratuit către ILL 1 Mai. Mai mult, dreptul de proprietate al statului a fost transcris sub nr.498/5 august 1968 ceea ce demonstra că măsura respectivă s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor art. 1 şi 3 din Decretul nr.111/1951 şi pe cale de consecinţă, în speţă erau incidente dispoziţiile Legii nr.112/1995 ceea ce avea drept consecinţă aplicarea art. 12 şi următoarele din lege, astfel că reclamantul era îndreptăţit să solicite doar acordarea de despăgubiri pentru acest imobil.
Pe cale de consecinţă s-a apreciat ca legală şi temeinică soluţia instanţei de fond.
Recursul în anulare nu este fondat.
În cauză s-a probat că autorul reclamantului A.N. a dobândit imobilul situat în Iaşi, str. Dancu nr. 8 în baza contractului de vânzare-cumpărare intitulat „Zdelcă" din 14 martie 1922 (f. 16 – 17 dos.nr.11341/1998) şi că reclamantul Ş.A.în calitate de nepot de fiică al proprietarului, conform certificatelor de moştenitor depuse la dosar (f. 96, 97, 98 dos.nr.11341/1998) era îndrituită să promoveze acţiunea în revendicarea respectivului imobil.
Pârâtul Consiliul local al Municipiului Iaşi a susţinut constant că imobilul în litigiu a intrat în proprietatea statului în baza art. 1 lit. d din Decretul nr.111/1951 privind reglementarea situaţiei bunurilor de orice fel supuse confiscării, fără moştenitori sau fără stăpân, precum şi a unor bunuri care nu mai folosesc instituţiilor bugetare şi a invocat ca titlu de proprietate procesul-verbal de inventariere evaluare şi predare încheiat de Secţiunea financiară Iaşi sub nr.981/19 mai 1953 (f. 26 dos.nr.11341/1998) conform art. 2 din decret, respectiv Deciziunea nr. 229/20 mai 1953 a Comitetului executiv al Sfatului popular al oraşului Iaşi (f. 125 dos. Nr. 11341/1998).
Examinând dispoziţiile art. 1 lit. d din Decretul nr. 111/1951 rezultă că bunurile care intrau sub incidenţa acestui act normativ erau, între altele, şi bunurile fără stăpân, precum şi cele considerate abandonate prin efectul unor legi sau decrete. Prin bunuri părăsite, în sensul Decretului nr.111/1951 şi al Instrucţiunilor de aplicare nr.6491/27 iulie 1951 ale Ministerului Finanţelor se înţelegeau acele bunuri asupra cărora nu s-au făcut în termen de 1 an acte de administrare sau conservare iar titularul lor era necunoscut sau absent;
Instrucţiunile nr. 6491/1951 ale Ministerului Finanţelor date în aplicarea Decretului nr.111/1951 precizează şi că termenul de 1 an curgea de la data ultimului act de conservare sau administrare, iar în caz contrar de la data înregistrării procesului-verbal întocmit de organului financiar, prin care se constata că bunul a fost părăsit.
Trecerea unui imobil în patrimoniul statului în baza Decretului nr.111/1951 se pronunţa de instanţa de judecată a locului situaţiei imobilului, iar titlul în baza căruia opera această trecere era hotărârea judecătorească. Cu alte cuvinte, titlul de proprietate al statului cu privire la bunurile ce intrau sub incidenţa art. 1 lit. d din Decretul nr. 111/1951 îl constituia hotărârea judecătorească definitivă.
Faţă de cele expuse rezulta cu evidenţă că procesul-verbal al Secţiunii financiare Iaşi nr. 981/19 mai 1953 invocat de pârât constituia doar un act administrativ de natură a declanşa curgerea termenului de 1 an necesar sesizării instanţei judecătoreşti competente în vederea constituirii titlului de proprietate al statului şi nu un titlu de proprietate propriu-zis.
În ceea ce priveşte Deciziunea nr.229/1953 a Comitetului executiv al Sfatului popular al oraşului Iaşi invocată de asemenea de pârât, aceasta instituia un drept de administrare în favoarea ILL Iaşi asupra imobilului în litigiu şi prin urmare emiterea ei prezuma existenţa în favoarea statului a unui drept de proprietate anterior constituit, ceea ce însă nu s-a dovedit în speţă.
Faţă de cele ce preced, rezultă că statul nu deţinea un titlu valid de proprietate cu privire la imobilul în litigiu aşa cum o cer dispoziţiile art. 6 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia care să poată fi opus titlului produs de reclamant. Din această perspectivă, este greşită teza recursului în anulare potrivit căreia imobilul în discuţie ar fi fost preluat de stat cu titlu şi pe cale de consecinţă reclamantul ar fi fost îndrituit exclusiv la despăgubiri în condiţiile art. 12 şi următoarele din Legea nr. 112/1995.
Fiind vorba de o acţiune în revendicare întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C.civ. şi întrucât reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate pretins, iar pârâtul nu a putut produce nici un titlu şi nici nu a invocat posesia, corect instanţa de apel i-a admis cererea, soluţie menţinută judicios în recurs.
Astfel fiind recursul în anulare urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 1641 din 11 octombrie 2001 a Curţii de Apel Bacău – Secţia civilă precum şi a deciziei nr. 1693 A din 25 septembrie 2000 a Tribunalului Bacău – Secţia civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi21 mai2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2067/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 2039/2002. Civil → |
|---|
