CSJ. Decizia nr. 2238/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.2238DOSAR NR.4802/2002
Şedinţa publică de 28 mai 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta F.I.N.împotriva deciziei nr.277 din 19 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă.
La apelul nominal s-au prezentat intimaţii-pârâţi Consiliul General al Municipiului Bucureşti prin consilier juridic O.O., M.V., reprezentat de avocatul C.C., B.C., personal, lipsind recurenta-reclamantă F.I.N.şi intimata-pârâtă V.M.D.
Procedura completă.
Avocatul C.C. invocă excepţia nemotivării în termen a recursului şi solicită constatarea nulităţii recursului, conform art.306 alin.1 din C.proc.civ.
Consilierul juridic O.O. a pus aceleaşi concluzii, în sensul constatării nulităţii recursului.
Intimatul-pârât B.C.a solicitat, la rându-i constatarea nulităţii recursului declarat de reclamanta F.I.N.
CURTEA
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, la 24 februarie 1999 reclamanta G.F.A.a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti, pentru ca prin sentinţa ce instanţa va pronunţa să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Bucureşti, str.Stelea nr.7, sectorul 3.
În motivarea acţiunii, reclamanta, în calitate de moştenitoare a defunctei F. G. a dobândit imobilul mai sus individualizat, acesta fiind naţionalizat prin Decretul 92/1950 la poziţia 1313, deşi autoarea făcea parte din categoriile expres exceptate de la naţionalizare, iar în prezent imobilul este ocupat de chiriaşi.
După un prim ciclu procesual, în care prin sentinţa 10522 din4 noiembrie 1999, Judecătoria Sectorului 3 a respins acţiunea formulată de reclamantă şi continuată de moştenitorii acesteia, F.I.I.şi F.I.N., (care s-au legitimat, procesual, conform certificatului de moştenitor nr.48/31 martie 1999), iar prin Decizia 1668 din 20 iunie 2000, Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a şi de contencios Administrativ a admis apelul, a desfiinţat sentinţa şi trimis cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti şi cum împotriva acestei decizii a declarat recurs Primăria Municipiului Bucureşti, ulterior prin Decizia civilă nr.414 din 12 decembrie 2000 Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă a constatat nul recursul, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a V-a Civilă şi de Contencios Administrativ sub nr.3985 la 10 iulie 2000.
Astfel, în cel de-al doilea ciclu procesual, soluţionând în primă instanţă cauza, prin sentinţa civilă nr.785/F din 29 octombrie 2001, instanţa a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi excepţia autorităţii de lucru judecat invocate de pârâta V.M.D.şi a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că la 4 iunie 2001, reclamanta a formulat o cerere de intervenţie forţată a foştilor chiriaşi M.V., B.C., B.M., V.M.D.deveniţi proprietari conform Legii 112/1995 solicitând obligarea acestora de alăsa în deplină proprietate şi liniştită posesie apartamentele pe care le ocupă şi şi-a motivat soluţia în sensul că reclamanta a făcut dovada calităţii procesuale active, iar autorul nu făcea parte din categoriile expres exceptate de la naţionalizare.
S-a mai reţinut şi buna credinţă a subdobânditorilor, terţi achizitori care nu au avut cunoştinţă de existenţa vreunui litigiu având ca obiect revendicarea imobilului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta F.I.N.criticând soluţia pronunţată, fără însă a dezvolta motivele de apel, astfel încât instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art.292 alin.2 din C.proc.civ., pronunţându-se pe aspectul legat de exceptarea autorului său de la naţionalizare.
Doar depoziţiile martorilor coroborate cu conţinutul procurii autentificate sub nr.33483/1943, din care rezultă că I.C., autorul reclamantei era comerciant, nu au fost apreciate de instanţa de apel ca fiind concludente şi relevante în sensul stabilirii cu certitudine a statului socio-profesional al acestui comerciant (măcelar) întrucât înscrisul şi probele testimoniale relevă o situaţie din 1943, anterioară anului 1950, când a operat naţionalizarea.
Cu această motivare apelul declarat de reclamantă a fost respins, aceasta fiind obligată la 500.000 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată către intimatul-pârât M.V., prin Decizia nr.277 pronunţată la 19 iunie 2002 de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs la 12 august 2002 reclamanta F.I.N., prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă, pe care l-a motivat, ulterior la data de 27 mai 2003, deci după curgerea termenului legal de 15 zile defipt de dispoziţiile art.284 alin.(1) aplicabil şi în materia recursului în temeiul art.316 din C.proc.civ., în considerarea principiului echipolenţei actelor de procedură.
Nemotivarea recursului în termenul legal, atrage incidenţa prevederilor art.306 alin.(1) din C.proc.civ., aşa încât curtea va constata nul recursul declarat de reclamanta F.I.N.
Cum nu ne aflăm în ipoteza reglementată la acelaşi articol, în alin.(2) nefiind motive de ordine publică care să îndrituiască instanţa şi corelativsă-i stabilească obligaţia de a le pune în dezbaterea părţilor, urmează a se face aplicarea art.306 alin.(1) din C.proc.civ..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nul recursul declarat de reclamanta F.I.N.împotriva deciziei nr.277 din 19 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 141/2002. Civil. Revendicare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3266/2002. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
