CSJ. Decizia nr. 2438/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2438DOSAR NR. 5444/2002
Şedinţa publică din 5 iunie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii C.N. şi C.E. au chemat în judecată pe pârâta S.E., pentru a se dispune sistarea stării de indiviziune asupra imobilului înscris în C.F. 2922 Codlea, nr.top.1488-1489, casă curte şi grădină, prin formare şi atribuire de loturi în natură, eventuala diferenţă valorică urmând a fi compensată prin sultă.
Prin întâmpinare, pârâta S.E. a susţinut că reclamanţii au venit în imobil în anul 1996, în timp ce ea şi soţul ei îl ocupă din anul 1969 şi că timp de 30 de ani au efectuat, pe cheltuiala lor şi cu acordul proprietarilor anteriori, importante lucrări de reparaţii, investiţii şi întreţinere (expres arătate) ce profită bunului în întregul său, deci şi părţii ce revine reclamanţilor şi care urmează a fi avute în vedere la evaluarea imobilului.
Aceeaşi pârâtă a formulat cerere reconvenţională solicitând partajarea imobilului în natură prin formarea a două loturi, potrivit cotelor de proprietate şi folosinţă în fapt. În ceea ce priveşte curtea şi grădina, au cerut ca acestea să fie împărţite în aşa fel încât fiecare lot să aibă atât porţiuni însorite, cât şi porţiuni umbrite (paralel cu poarta de acces în imobil), cu eventuale părţi de uz comun pentru a se evita servituţiile de trecere.
În interesul pârâtei, în cauză a formulat cerere de intervenţie soţul acesteia, S.H.F., care a reiterat susţinerile pârâtei-reclamante privind investiţiile şi reparaţiile executate timp de 30 de ani la imobil, constând din: refacerea, de trei ori, a podului casei; construirea zidului de la stradă şi a portiţei pentru alinierea casei la stradă; construirea unui zid de cărămidă în grajd, devenit unul din pereţii camerei corespondente a reclamanţilor; refacerea gardurilor din stâlpi de beton, ţeavă metalică şi plasă de sârmă; construirea unei dependinţe de strictă necesitate; înlăturarea cuptorului (datând din 1806) şi construirea unei bucătării de vară şi a unui antreu care, împreună, ocupă jumătate din interiorul fostului cuptor; construirea stâlpilor de susţinere în pivniţă; placarea curţii cu plăci de beton, la toate acestea adăugându-se lucrările de întreţinere şi reparaţii curente la toate încăperile aşa încât acestea să se menţină în stare bună.
Investită cu judecarea cauzei, Judecătoria Braşov, prin sentinţa civilă nr. 2686 din 28 septembrie 1998, şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Braşov, având în vedere valoarea obiectului litigiului şi prevederile art. 1pct. 1 lit. b) C. proc. civ.
În primă instanţă Tribunalul Braşov, secţia civilă, prin sentinţa nr. 88/S din 11 februarie 2000, a admis, în principiu şi în fond, acţiunea principală şi cererea reconvenţională, precum şi cererea de intervenţie dispunând ieşirea din indiviziune prin atribuire de loturi, fără obligare la plata sultei. Această hotărâre a fost, însă desfiinţată – pentru omisiunea de pronunţare asupra unui capăt de cerere al acţiunii – cauza fiind trimisă spre rejudecare la prima instanţă, prin Decizia nr. 62/Ap din 29 mai 2000 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.
În rejudecare acelaşi tribunal, prin sentinţa civilă nr. 357/S din 28 iunie 2002, a admis în principiu şi în fond acţiunea principală şi cererea reconvenţională şi, în fond, cererea de intervenţie formulată (şi precizată) în folosul pârâtei şi:
A constatat că asupra imobilului situat în Codlea, înscris în C.F. 2922 Codlea, nr.top.1488, 1489, în compunerea arătată în cartea funciară, sunt coproprietari; în cotă de câte ½ parte, reclamanţii şi pârâta.
A dispus rectificarea Cărţii Funciare 2922 Codlea, în sensul că suprafaţa reală a imobilului cu nr.top.1489 – casă şi curte – este de 795,60 m.p. iar suprafaţa reală a întregului imobil, de 1112,60 m.p., faţă de cea înscrisă în C.F. - 1065,80 m.p.
A dispus ieşirea din indiviziune prin formare de loturi conform variantei a V a din raportul de expertiză tehnică întocmit de expert ing. N.I., completat prin raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul inginer C.I. şi răspunsul aceluiaşi expert la obiecţiunile formulate de reclamanţi, potrivit cu care.
A atribuit reclamanţilor lotul II reprezentând corpul B compus din construcţiile precizate, teren (grădină) în suprafaţă de 236,14 m.p. şi cota de ½ parte din părţile de uz comun, în valoare de 70.747.456 lei, iar pârâtei şi intervenientului, lotul I reprezentând corpul A compus din construcţiile precizate, 236,14 m.p. teren-grădină şi cota de ½ parte din părţile de uz comun, în valoare de 84.693.197 lei;
A stabilit că sunt părţi de uz comun: zidul despărţitor între apartamentele I şi II (corp A), zidul despărţitor între bucătărie şi cuptor (corp B), zidul despărţitor între grajd şi apartamentul II (corp A), împrejurimile: la stradă, cu porţile de acces şi podeţul din stradă, lângă gard, lângă coteţul de porci, terenul construit şi neconstruit (curte I şi curte II în suprafaţă de 640,32 m.p. cu nr.top. iniţial 1488-1489 şi branşamentele de apă, electricitate, gaz metan.
A dispus înscrierea în C.F. 2922 Codlea a drepturilor de proprietate ale părţilor asupra loturilor nou formate, cu titlu de drept – atribuire în urma partajului.
A obligat pe pârâtă şi intervenient să plătească reclamanţilor suma de 650.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată parţiale şi a compensat restul cheltuielilor părţilor.
Apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei primei instanţe a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr.78/Ap din 23 octombrie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.
Pentru a hotărî astfel, instanţele au reţinut, în ceea ce priveşte modalitatea de sistare a stării de indiviziune, că varianta a V a asigură respectarea drepturilor părţilor asupra cotelor părţi ce le revin din imobil şi a modului de folosinţă asupra acestuia, astfel cum a fost convenit de părţi, propunerea de lotizare în această variantă fiind în deplină concordanţă cu criteriile arătate în art. 6739 C. proc. civ. şi principiul ce decurge din art. 741 C. civ., în conformitate cu care, „la formarea şi compunerea părţilor, trebuie să se dea în fiecare parte, pe cât se poate, aceeaşi cantitate de mobile, de imobile, de drepturi sau de creanţe de aceeaşi natură şi valoare, evitându-se, cât va sta prin putinţă, îmbucătăţirea peste măsură a imobilelor şi diviziunea exploataţiunilor".
Împotriva deciziei instanţei de apel reclamanţii au declarat recurs invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 şi pct. 10 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora susţin că, spre deosebire de varianta a X a de partajare, varianta a V a nu respectă principiul înscris în art. 741 C. civ. întrucât suprafeţele construcţiilor nu sunt egale şi nu sunt împărţite conform folosinţei reale, care este alta decât aceea reţinută de instanţe şi nici criteriile enunţate de art. 6739 C. proc. civ., precum: natura bunului, domiciliul şi ocupaţia părţilor – recurenţii fiind cei care au locuit permanent în imobil şi faptul că ei, iar nu pârâta şi intervenientul, au efectuat construcţii şi îmbunătăţiri la imobil astfel că era echitabil să le fie incluse în lotul atribuit. În plus, deşi loturile acceptate în varianta a V a nu sunt egale, instanţele nu au obligat la sultă pe pârâtă şi pe intervenient, al căror lot îl depăşeşte valoric pe cel atribuit reclamanţilor.
Se cere modificarea deciziei recurate în sensul realizării partajului în varianta a X-a a expertizei tehnice.
Intimaţii S.E. şi S.H.F. au cerut respingerea recursului, pentru motivele expuse în întâmpinare, concordante cu considerentele instanţelor.
Recursul nu este fondat.
În baza unui amplu material probator administrat: înscrisuri, declaraţii de martori, cercetări la faţa locului şi rapoarte de expertiză tehnică însuşite şi de reclamanţi după ce li s-a răspuns la obiecţiuni, instanţele au reţinut că pârâta şi intervenientul, care ocupă imobilul de peste 30 de ani şi sunt proprietari asupra cotei de ½ parte din anul 1991, au efectuat lucrări de consolidare şi renovare a clădirii: de reparaţii la pod, au modificat poarta şi zidul pentru alinierea casei la stradă, au construit un zid în mijlocul grajdului pe care l-au despărţit în două părţi egale, au edificat anexe gospodăreşti pentru creşterea de păsări şi animale, în locul cuptorului care era în prag de dărâmare (clădirea datând din anul 1806) au edificat o bucătărie de vară şi un antreu, au consolidat pivniţa cu stâlpi de susţinere, au pus plăci de ciment în curte, au refăcut gardurile şi au mai edificat o dependinţă de strică necesitate.
Întrucât lucrările enumerate, necontestate de reclamanţi, au sporit valoarea imobilului profitând şi acestora, precum: lucrările de aliniere la stradă impuse de organele administrative, câte una din cele două încăperi create prin împărţirea grajdului şi, respectiv, prin transformarea cuptorului, instanţele au ţinut seama de aceste realităţi şi de prevederile art. 6739 C. proc. civ. atunci când au ales varianta a V a de partajare propusă de experţi.
În spiritul aceloraşi prevederi legale dar şi al echităţii, instanţele au reţinut corect că, chiar în lipsa unei cereri reconvenţionale pentru plata contravalorii investiţiilor făcute în imobil de către pârâtă şi intervenient, reclamanţii beneficiază de aceste investiţii în oricare dintre variantele de partajare, astfel încât obligarea pârâtei şi a intervenientului la plata sultei (de altfel, inferioară cheltuielilor suportate de ei) ar însemna că aceştia să fie supuşi să plătească încă odată acele lucrări.
În sublinierea spiritului de echitate care se impune în rezolvarea acestui aspect al cauzei, s-a mai reţinut şi faptul că, la ultima reactualizare a valorilor, expertul a ţinut cont numai de lucrările executate de reclamanţi omiţând reactualizarea contravalorii lucrărilor executate de pârâtă şi de intervenient.
În sfârşit, instanţele au motivat soluţia de neacceptare a variantei a X a de partaj cerută de reclamanţi, invocând argumentele experţilor tehnici, potrivit cărora adoptarea acestei variante ar aduce prejudicii însăşi ideii de partaj, expertul I.N. justificând cu argumente de ordin tehnic şi economic dece curtea nu poate fi partajată – fapt observat şi de instanţă cu ocazia cercetării la faţa locului – întrucât: deschiderea porţii de acces cu dimensiuni de 1,00 – 1,50 m.p. ar încălca cotele de proprietate ale părţilor, anexele gospodăreşti proprietatea pârâtei şi a intervenientului precum şi partea din grajd cuvenită acestora ar intra în lotul reclamanţilor, iar corpul B, a cărei folosinţă este deja partajată între părţi ar reveni în totalitate pârâtei şi intervenientului care, astfel, ar primi în totalitate construcţia veche de aproape 200 de ani.
Pe lângă cele redate, se impune şi constatarea că varianta a X a de partaj este contrară dispoziţiilor art. 741 alin. (2) C. civ., potrivit cărora „se va evita, cât va sta prin putinţă îmbucătăţirea peste măsură a eritajelor şi diviziunea exploataţiunilor".
Faţă de cele ce preced, şi cum art. 741 C. civ. nu impune formarea de loturi egale ci recomandă să se dea fiecărui copărtaş „pe cât se poate" aceeaşi cantitate de bunuri, de drepturi sau de creanţe, soluţia pronunţată în cauză este legală şi temeinică şi urmează a fi menţinută prin respingerea recursului.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii C.N. şi C.E. împotriva deciziei civile nr.78 Ap din 23 octombrie 2002 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.
Obligă pe recurenţii-reclamanţi C.N. şi C.E.la plata către intimaţii S.E. şi S.H. a cheltuielilor de judecată în cuantuum de 5 milioane lei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3855/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 238/2002. Civil → |
|---|
