CSJ. Decizia nr. 2442/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.2442DOSAR NR.1434/2002
Şedinţa publică din 6 iunie 200.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanţii M.M., M.I.S. şi M.S.împotriva deciziei nr.16 din 15 ianuarie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.
La apelul nominal s-au prezentat recurenţii-reclamanţi M.M., M.I.S.şi M. S. toţi reprezentaţi de avocat M.U., intimaţii-pârâţi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, prin consilier juridic O.O., Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de consilier juridic V.C.S.şi intimatul-intervenient Serviciul de Informaţii Externe, prin consilier juridic B.C..
Procedura completă.
După ce depune la dosar câteva înscrisuri în original, avocat M.U. solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.
Consilierii juridici O.O., V.C.S.şi B.C. pun concluzii de respingere a recursului ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 5 noiembrie 1999 reclamanţii M.M., M.I.S.şi M.S.au chemat în judecată Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi Consiliul Local al comunei Otopeni, solicitând obligarea pârâţilor de a lăsa în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Bucureşti, str.Alex.Traian nr.8, sector 1, compus din teren în suprafaţă de 14110 mp şi construcţie, imobil preluat de stat fără titlu valabil.
În cauză a formulat cerere de intervenţie în interes propriu Serviciul de Informaţii Externe, arătând că imobilul a fost expropriat prin Decretul nr.34/1970, în prezent făcând parte dindomeniul public şi aflându-se în administrarea sa, ca obiectiv militar, cu destinaţie specială. S-a cerut totodată citarea în cauză a Ministerului Finanţelor, cerere încuviinţată de instanţă.
La termenul din 03.10.2000, tribunalul a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a reclamanţilor M.I.S.şi S. (cetăţeni francez şi respectiv argentinian) în ceea ce priveşte terenul revendicat, în temeiul art.3 alin.1 din Legea nr.54/1998.
Prin sentinţa civilă nr.162 din 13 februarie 2001 Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a civilă – a respins ca neîntemeiată cererea principală formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi intervenienţii Serviciul de Informaţii Externe şi Ministerul Finanţelor, a respins ca rămasă fără obiect cererea de intervenţie în interes propriu formulată de Serviciul de Informaţii Externe.
Instanţa a reţinut că imobilul revendicat a fost proprietatea autorului reclamanţilor M.N., trecut apoi în proprietatea statului, cu titlu, prin Decretul de expropriere nr.34/1970, în administrarea Consiliului Securităţii Statului, în prezent în administrarea Serviciului de Informaţii Externe.
Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă prin Decizia nr.16 din 15 ianuarie 2001, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţii M.M., M.I.S.şi M.S.împotriva Încheierii din 03.10.2000 şi a sentinţei civile nr.162/13.02.2001 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi Ministerul Finanţelor;
- a admis apelul intervenientului Serviciul de Informaţii Externe şi a schimbat în parte sentinţa, admiţând cererea de intervenţie;
- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi a respins acţiunea faţă de acesta, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;
- a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Numai în apel s-a făcut dovada evacuării familiei apelanţilor din imobil în anul 1951. După evacuare impozitul aferent a fost achitat în continuare de aceştia, primind chirie până în anul 1970. Aceste împrejurări dovedesc că autorul apelanţilor nu a pierdut dreptul de proprietate în anul 1951, transferul acestui drept către stat operând ulterior, prin expropriere, în anul 1970.
Pentru a produce efecte juridice, Decretul de expropriere nr.34/1970 nu era necesar a fi publicat; ca atare, titlul statului este valabil.
Ca cetăţeni străini, reclamanţii M.I.S.şi M.S.au capacitate procesuală de folosinţă în cauză pentru revendicarea terenului ce le-a fost transmis în proprietate prin moştenire legală, întrucât, prin acţiune, se tinde la redobândirea unui drept ce a existat în patrimoniul reclamanţilor.
Faţă de dreptul invocat şi dovedit ce justifică participarea în procesul de revendicare, cererea de intervenţie se impunea a fi admisă.
Întrucât imobilul litigios nu se află în administrarea C.G.M.B., această parte nu-şi justifică calitatea procesuală pasivă în cauză.
Titularul dreptului de proprietate este statul, reprezentat în proces de Ministerul Finanţelor.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii, întemeindu-l pe motivele de casare prevăzute de art.304 pct.9 C.proc.civ..
Se susţine în dezvoltarea motivelor de recurs: în mod greşit s-a reţinut că imobilul a fost preluat cu titlu, aplicându-se eronat dispoziţiile art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998.
Prin decretul de expropriere, nepublicat, s-au încălcat dispoziţiile art.481 C.civ., art.17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului la care România este parte cât şi art.69 din Constituţia României de la acea dată.
Deşi a reţinut capacitatea procesuală de folosinţă a reclamanţilor M.I.S.şi S., instanţa a apreciat că o schimbare a soluţiei sub acest aspect ar fi numai formală. Ori, preluarea imobilului de către stat fiind abuzivă, fără titlu, acţiunea trebuie admisă şi pentru aceşti reclamanţi.
Greşit s-a admis apelul declarat de Serviciul de Informaţii Externe şi cererea de intervenţie formulată de acesta, apelanta având numai un drept de administrare (şi acesta nedovedit), dreptul de proprietate aparţinând statului, care nu a declarat apel în cauză.
Recursul nu este întemeiat.
Este adevărat că în anul 1951, familia recurenţilor-reclamanţi a fost deposedată abuziv de imobil, prin evacuare forţată, de către stat.
Instanţele au reţinut corect însă că în ce priveşte transferul dreptului de proprietate, respectiv preluarea în proprietate de către Statul Român a imobilului din litigiu, aceasta a avut loc în 1970, prin Decretul de expropriere nr.34/1970 (fila 44 dosar fond). Indubitabil, măsura a fost luată în scop de utilitate publică, realizată ca atare, imobilul fiind dat în administrarea Consiliului Securităţii Statului (la acea vreme).
De necontestat, exproprierea reprezintă un mod de dobândire a proprietăţii de către stat, prevăzut ca atare de lege.
Faptul că, în speţă, decretul de expropriere nu a fost publicat în Monitorul oficial, nu poate lipsi de efecte juridice măsura luată astfel. Constituţia din 1965, cu modificările ulterioare, prevăzând obligativitatea publicării numai pentru decretele cu putere de lege (art.68 alin.2), ceea ce, evident, aici, nu este cazul.
În ce priveşte chestiunea despăgubirilor, reclamanţii au primit despăgubirile stabilite de către Comisia de evaluare a Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti. Împrejurarea după care, eventual, suma stabilită şi încasată nu cuprindea despăgubiri şi pentru teren, nu poate duce la nulitatea actului de expropriere, ea putând determina, în anumite condiţii cel mult existenţa unui drept de creanţă în acest sens.
Nu se poate contesta că imobilul, în prezent, se află în administrarea Serviciului de Informaţii Externe, fiind obiectiv militar cu destinaţie specială. Or, dacă aşa este, potrivit Constituţiei României, art.135 alin.4 şi respectiv Legii nr.213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia – art.3 pct.1-29 din Anexă, imobilul în litigiu face parte din domeniul public al statului.
Ca atare, reţinând şi faptul că, potrivit celor arătate deja, titlul statului, dat de actul de expropriere menţionat, este valabil, imobilul în litigiu nu putea fi retrocedat în proprietate, instanţa făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor legale enunţate de recurenţi. Sigur, reclamanţii au în continuare la dispoziţie posibilitatea de a recurge la prevederile Legii 10/2001, procedura specială în acest sens fiind de altfel pornită.
În consecinţă rămâne fără semnificaţie chestiunea vizată în recurs privind capacitatea procesuală de folosinţă a reclamanţilor M.I.S.şi S., reţinută de altfel de instanţa de apel, ea putând fi luată în discuţie, în sensul dorit de recurenţi pentru ipoteza în care acţiunea era admisă.
În ce priveşte cererea de intervenţie formulată de Serviciul de Informaţii Externe, aceasta în mod corect a fost admisă în apel, dreptul de administrare (ce rezultă din însuşi actul de expropriere) instituit în favoarea acestei părţi, justificând poziţia procesuală a intervenientei. Or,respingându-se acţiunea,firesc, cererea de intervenţie în interes propriu pe acest temei şi formulată astfel – nu putea fi decât admisă.
Aşa fiind, faţă de cele arătate, în temeiul art.312 C.proc.civ., recursul urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii M.M., M.I.S. şi M.S.împotriva deciziei nr.16 din 15 ianuarie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4282/2002. Civil. Daune - 504 Cod procedura... | ICCJ. Decizia nr. 4175/2002. Civil. Retrocedare imobil... → |
|---|
