ICCJ. Decizia nr. 407/2002. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 407.
Dosar nr. 1203/2002
Şedinţa publică din 28 mai 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin acţiunea înregistrată la 26 octombrie 2000 pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanţii L.M.A. şi S.A. au revendicat potrivit art. 480 C. civ., de la Statul român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor şi R.A. A.P.P.S., terenul în suprafaţă de 4594 mp situat în comuna Snagov, satul Ciofliceni, judeţul Ilfov, care a aparţinut autoarei lor M.P., căsătorită H., imobil greşit naţionalizat pe numele H.C.
În baza probelor administrate, cu înscrisuri şi expertiză judiciară Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a pronunţat sentinţa civilă nr. 460 din 7 mai 2001 prin care a admis acţiunea şi a dispus retrocedarea către reclamanţi a imobilului, determinat prin expertiza ing. P.O., care a fost omologată.
S-a reţinut în esenţă că imobilul revendicat a aparţinut mătuşei reclamanţilor, P.M.T., decedată în anul 1998, pe care aceştia o moştenesc, că a fost greşit naţionalizat pe numele soţului acesteia, care, de altfel, era funcţionar de stat, deşi era bunul său propriu, iar în prezent se găseşte în detenţia pârâtei R.A.A.P.P.S.
Ca atare, constatând că preluarea s-a făcut fără titlu valabil în sensul art. 6 din Legea nr. 213/1998, a fost admisă acţiunea.
Apelul declarat de Ministerul Finanţelor Publice împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia civilă nr. 611 din 11 decembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, care a constatat că reclamantul S.P.L. nu are calitate procesual activă. A fost păstrată în rest sentinţa, iar apelul declarat de R.A. A.P.P.S. a fost respins ca nefondat.
În motivarea deciziei instanţa de apel a reţinut că este neîntemeiată critica vizând valabilitatea titlului statului asupra imobilului naţionalizat, faţă de probele indubitabile care atestau calitatea de funcţionar a lui H.C., soţul proprietarei.
De asemenea nefondată s-a apreciat critica din apel vizând greşita respingere a obiecţiunilor la raportul de expertiză care a menţionat o suprafaţă de 4660,56 mp, iar nu 4594 mp, cât apărea în actul de proprietate al autoarei reclamanţilor.
Faţă de împrejurarea că reclamantul S.P.L. este cetăţean german, acţiunea acestuia de redobândire a proprietăţii asupra terenului a fost respinsă, în raport cu dispoziţiile imperative ale Legii nr. 54/1998 privind circulaţia juridică a terenurilor, precum şi ale Constituţiei. Ca atare, apelul Ministerului Finanţelor Publice care viza acest aspect a fost admis.
Împotriva acestei decizii în termen legal au declarat recurs pârâţii.
Un motiv comun invocat de cele două recurente vizează valabilitatea titlului statului, care ar fi impus aprecierea integrală a aplicării Decretului nr. 92/1950, atât cu privire la soţ, cât şi cu privire la soţie.
În plus, Ministerul Finanţelor Publice a susţinut că reclamanţii puteau apela la dispoziţiile din legile speciale de reparaţie, respectiv Legea nr. 112/1995 şi Legea nr. 10/2001.
Pârâta R.A. A.P.P.S. a mai invocat şi dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., în sensul că s-a acordat mai mult decât s-a cerut, respectiv 4660,56 mp.
Acelaşi recurent a mai susţinut că în condiţiile în care acţiunea reclamantului S.P. a fost, corect, respinsă, întreaga acţiune era inadmisibilă, întrucât lipsea unanimitatea necesară promovării unei acţiuni în revendicare.
În recurs s-a încuviinţat pentru intimaţi suplimentarea probei cu înscrisuri, fiind depuse printre altele, copia carnetului de muncă al autoarei reclamanţilor, care a fost dactilografă.
Prin întâmpinare, intimaţii au solicitat respingerea recursurilor, învederând că diferenţa de teren de cca 60 mp se datorează aluviunilor depuse de-a lungul timpului pe una din laturi, aflată la lac.
Recursurile nu sunt fondate, urmând ca în baza art. 312 C. proc. civ., să fie respinse, pentru următoarele considerente:
Cu privire la motivul comun invocat de recurente, vizând valabilitatea titlului statului asupra terenului în litigiu, se constată că Decizia recurată a fost pronunţată cu aplicarea corectă a legii, nefiind întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocate.
Astfel cum a rezultat din expunerea rezumată a lucrărilor dosarului, autoarea reclamantelor a dobândit prin cumpărare, înscrisă în registrele de publicitate, în anul 1940, imobilul în litigiu, care avea şi o construcţie, demolată ulterior după naţionalizarea întregului imobil de la soţul proprietarei, cu care aceasta se căsătorise în anul 1944.
Interpretând modul de aplicare al Decretului nr. 92/1950 prin prisma dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, corect ambele instanţe au reţinut că greşit în anul 1950 autoarea reclamanţilor a fost deposedată de bunul său, deşi atât ea cât şi soţul erau funcţionari (dactilografă, respectiv contabil), categorie exceptată în mod expres de art. II din Decretul nr. 92/1950.
În raport cu data introducerii acţiunii şi natura bunului revendicat, apare ca nefondată susţinerea Ministerului Finanţelor Publice vizând posibilitatea reclamanţilor de a fi recurs la legile speciale de reparaţie. Legea nr. 112/1945 se aplica, cum se ştie, imobilelor cu destinaţie de locuinţă, or, în speţă, locuinţa fusese demolată de stat între timp, iar Legea nr. 10/2001 este ulterioară datei învestirii instanţei.
Nici motivul invocat de recurenta R.A. A.P.P.S. vizând o pretinsă pronunţată ultra petita nu se găseşte întemeiat. Astfel cum rezultă din dispozitivul sentinţei pronunţate în fond, neschimbat în apel, s-a admis acţiunea pentru 4594 mp, exact cât s-a solicitat prin acţiune. Împrejurarea că s-a omologat expertiza care a găsit la măsurătoare o suprafaţă de circa 60 mp mai întinsă nu se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 314 pct. 6 C. proc. civ., ce se va lămuri cu ocazia executării hotărârii.
Ultimul motiv cuprins în recursul pârâtei R.A.A.P.P.S. este de asemenea neîntemeiat. Dacă s-a dovedit că cei doi reclamanţi (între timp S.P. fiind decedat) erau singurii moştenitori ai defunctei proprietare este evident că s-a respectat regula unanimităţii impusă pentru promovarea acţiunii în revendicare. Calitatea de cetăţean străin a unui dintre comoştenitori, observată de instanţa de apel, îl împiedică pe acesta să dobândească în natură terenuri în România, nefiind înlăturată calitatea sa de moştenitor. De altfel, după decesul acestui reclamant, moştenitoarele sale, cum rezultă din actele noi depuse în recurs, emise în Germania şi care poartă apostila prevăzută de Convenţia de la Haga din anul 1961, au cedat către cealaltă comoştenitoare toate drepturile cu privire la acest bun.
Ca atare, nici unul dintre motivele invocate nefiind fondat, recursurile se vor respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi R.A.A.P.P.S. împotriva deciziei civile nr. 611 din 11 decembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4175/2002. Civil. Retrocedare imobil... | CSJ. Decizia nr. 244/2002. Civil → |
|---|
