CSJ. Decizia nr. 244/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 244.
Dosar nr. 3260/2002
Şedinţa publică din6 iunie2003
Asupra recursului în anulare de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 6689 din 18 iunie 2001 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti a fost admisă acţiunea formulată deP.D. în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti reprezentat prin Primarul General, constatându-se că reclamantul a dobândit prin prescripţie achizitivă dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 283 mp. situat în Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că autorul reclamantului S.G. a stăpânit terenul în litigiu din anul l968, în mod continuu,public şi sub nume de proprietar, posesie care a fost continuată de reclamant începând din anul 1999, fiind întrunite astfel în cauzăcerinţele art. 1846 şi art. 1857 C. civ.
Sentinţa a rămas definitivă şi irevocabilă prin neexercitarea căilor de atac.
Considerând că această hotărâre a fost pronunţatăcu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşităa cauzei pe fond, totodată sentinţa fiind şi vădit netemeinică Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recursul în anulare de faţă, în sensul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond, în vederea suplimentării probelor cu martori şi înscrisuri, spre a se putea stabili corect situaţia juridică a terenului. Se reţine şi greşita citare în proces a Municipiului Bucureşti, în loc de persoană deţinătoare a terenului indicată de reclamant.
Recursul în anulare este întemeiat, urmând a fi admis în sensul celor ce urmează:
Potrivit art. 1846 C. civ., orice prescripţie este întemeiată pefaptul posesiei, iar textul următor prevede condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească posesia, pentru a duce la dobândirea dreptului de proprietate.
Uzucapiunea, ca mod originar de dobândire a dreptului de proprietate asupra unui imobil, este operantă şi în situaţia în care posesia se exercită de către una sau mai multe persoane, în condiţiile şi termenele prevăzute de lege. Admiţând unirea posesiilor, art. 1859 C. civ. prevede că în astfel de cazuri, fiecare posesor începe, în persoana sa, o nouă posesie,fără a distinge dacăstrămutarea posesiunii s-a făcut în mod singular sau universal, lucrativ sau oneros.
Pentru a face joncţiunea (unirea) posesiilor este necesar, îndeplinirea următoarelor condiţii: să fie vorba de o posesie propriu-zisă, iar cel ce invocă joncţiunea să fie succesor în drepturi al autorului său, pe baza unui titlu juridic, fiind exclusă joncţiunea posesiilor în cazul în care posesorul actual a intrat în posesie prin uzurpare sau autorul său a fostun simplu deţinător precar al bunului.
În speţă, instanţa a reţinut că autorul reclamantului S.G. a stăpânit terenul situat în Bucureştidin anul 1968 – 1969 în mod continuu, neîntrerupt, netulburat, public şi sub nume de proprietar. Apoi, în 1999 a vândut terenul cu chitanţă sub semnătură privată reclamantului, care l-a stăpânit în continuare nestingherit sub nume de proprietar.
Se constată că probele administrate nu confirmă această soluţie. Astfel, dindepoziţiile martorilor S.V. şi C.N. nu rezultă că reclamantul deţine terenul în litigiu, ci un alt teren situat pe aceeaşi stradă la nr. 7, sector 1, ce a fost stăpânit anterior de S.G. De asemenea aceste probe sunt infirmate de cele ce rezultă din adresa nr.1908 din 28 mai 2001 a Direcţiei Impozite şi Taxe Locale a sectorului 1,care atestă că a figurat în rol ca titular al imobilului din Bucureşti.T.S.,până în anul 1959, după care nu mai există alte date, terenul nefigurând în prezent ca bun impozabil.
Din actele noi, ataşate recursului în anulare rezultă că pentru terenul în litigiu au fost achitate taxe şi impozite pe perioadele 1956-1994.
În raport de aceste contradicţii, în virtutea rolului activ consacrat de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanţa avea îndatorirea să dispună suplimentarea probatoriului, spre a se putea stabili o corectă stare de fapt în legătura pretinsa posesie a terenului de către reclamant şi autorul său, precum şi îndeplinirea condiţiilor uzucapiunii.
Şi în situaţia în care posesorul iniţial al terenului a fost indicat de reclamant a fi S.G., se constată că în mod greşit s-a reţinut calitatea procesuală pasivă în acest litigiu a Municipiului Bucureşti prin Primar, în loc de a fi citat cel menţionat, precum şi persoana indicată în relaţiile comunicate de Direcţia Impozite şi TaxeLocale sector 1 ca fiind proprietar, T.S., înscrisă ca plătitor de impozite sau succesorii acesteia, dacă este cazul. Citarea în proces a acestora din urmă este necesară, pentru că uzucapiunea ca mod de dobândire a dreptului de proprietate, constituie o sancţiune civilă îndreptată împotriva proprietarului iniţial al bunului, care manifestă dezinteres, lipsă de diligenţă faţă de acest bun.
Aşa fiind, recursul în anulare este întemeiat, astfel că se impune admiterea lui, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursulîn anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei nr. 6689 din 18 iunie 2001 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi6 iunie2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 407/2002. Civil. Revendicare. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2439/2002. Civil → |
|---|
