CSJ. Decizia nr. 621/2002. Civil

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ

Decizia nr.621

Dosar nr.3425/2002

Şedinţa publică din 18 februarie 2003

La data de 7 februarie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de pârâţii B.I. şi B.M. împotriva deciziei civile nr. 266/A din 3 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III – a civilă.

Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 7 februarie 2003, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar pronunţarea s-a amânat la 18 februarie 2003.

CURTEA

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 761 din 6 iulie 2001 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a III – a civilă a fost admisă în parte acţiunea principală formulată de Cioboată Ion împotriva pârâţilor B.I., B.M., B.A.P., T.V., F.E., V.V. şi V.E., dispunându-se obligarea acestora de a lăsa reclamantului în deplină proprietate şi posesie terenul însuprafaţă de 1700 m.p. situat în comuna 1 Decembrie, sat Copăceni, Judeţul Ilfov, cu vecinătăţile menţionate.

Au fost respinse ca nefondate cererile având ca obiect obligarea pârâţilor de a desfiinţa şi ridica amenajările din lemn şi conductele – solarii - , şi îngrădirile terenului, precum şi obligarea la plata contravalorii lipsei de folosinţă a terenului.

De asemenea, a fost respinsă ca nefondată cererea reconvenţională prin care s-a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2168/1997, încheiat între reclamant în calitate de cumpărător şi pârâţi, cu excepţia soţilor B. în calitate de vânzători.

Pentru a hotărî astfel, cu privire la acţiunea principală, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu pe baza unui transfer al dreptului de proprietar de la adevăraţii proprietari, în timp ce pârâţii B. nu au putut opune un titlu de proprietate valabil.

Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia civilă nr. 266 din 3 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III – a civilă, prin care a fost schimbată în parte sentinţa, dispunându-se şi obligarea pârâţilor să ridice pe cheltuiala lor amenajările şi instalaţiile (solarii) ridicate pe terenul revendicat.

De asemenea, pârâţii au fost obligaţi şi la plata despăgubirilor în valoare totală de 237.720.000 lei, reprezentând veniturile de care a fost lipsit reclamantul în perioada 1998 şi 1999 prin cultivarea terenului de către pârâţi şi deţinerea abuzivă, cu rea credinţă a acestuia.

Prin aceeaşi decizie, a fost respins apelul declarat de pârâţii B.I.şi Maria împotriva sentinţei, avându-se în vedere că s-a stabilit în cadrul altui litigiu că aceştia deţin terenul în litigiu fără titlu.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii B.I.şi B.M., considerând-o vădit netemeinică şi nelegală, fiind dată cu încadrarea prevăzută de art.304 pct. 8 şi 10 C. proc.civ.

În motivarea recursului se susţine că instanţa de apel a interpretat greşit actul dedus judecăţii, în situaţia în care, cu o motivare sumară s-a respins cererea reconvenţională, nesocotind faptul că ceilalţi pârâţi şi-au înstrăinat în 1978 întreaga gospodărie, şi anume atât construcţia, cât şi terenul în suprafaţă de 3315 m.p.

Cel de al doilea motiv de recurs vizează catalogarea greşită de către ambele instanţe a recursurilor ca deţinători de rea credinţă a terenului, cu consecinţa obligării lor la despăgubiri şi desfiinţarea amenajărilor efectuate, nesocotindu-se prevederile art. 36 alin. 3 din Legea 18/1991, în temeiul căruia terenurile ce au fost trecute în proprietatea statului în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974 trec ,la cerere, în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosinţă, proprietari ai locuinţei, în limitele prevăzute de art. 8 din Decretul lege nr. 41/1990.

În sfârşit, este criticată hotărârea dată în apel, ca şi cea a instanţei de fond, pe motivul că instanţele nu au ţinut seama şi nu au dorit să aprobe administrarea unor probe, ceea ce i-a prejudiciat grav pe recurenţi. Astfel, se susţine că nu s-a avut în vedere contractul de vânzare-cumpărare autentificat şi transcris în 1978, prin care pârâţii şi-au înstrăinat gospodăria.

Se solicită în final suspendarea judecării acestui recurs până la rezolvarea dosarului nr. 7994/2002 Judecătoriei Buftea, în cadrul căruia Prefectul judeţului Ilfov a solicitat constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate nr. 36.211/17 iunie 1997, ce cuprinde terenul în suprafaţă de 3315 m.p., din care Cioboată Ion a dobândit suprafaţa de 1700 m.p.

Recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins în raport de cele ce urmează:

Curtea constată că cererea de suspendare a judecăţii cauzei nu poate fi primită, întrucât recurenţii nu au făcut dovada în sensul art. 244C.proc.civ. că dezlegarea pricinii atârnă în totul sau în parte de existenţa sau neexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.

Nu numai că nu s-au produs dovezi în sensul solicitat, în prezenţa cărora instanţa are facultatea de a lua măsura suspendării judecăţii, dar, în speţă, există o situaţie deosebită, şi anume aceea că lipsa de titlu a recurenţilor în deţinerea terenului în litigiu a fost stabilită irevocabil în cadrul altui litigiu. Astfel, prin sentinţa civilă nr. 873 din 7 martie 1994 a Judecătoriei Sectorului Agricol Ilfov, dată în fond după casare, definitivă prin Decizia civilă nr. 1499 din 15 iunie 1995 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a III – a civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea recurentului din cauza de faţă B.I.,prin care a solicitat în contradictoriu cu Cioboată Ion să se constate că este proprietarul terenului în suprafaţă de 3400 m.p., aferent casei de locuit pe care a cumpărat-o anterior. S-a reţinut lipsa oricărui titlu al acestuia cu privire la terenul în litigiu în suprafaţă de 1700 m.p.

Aceste hotărâri au fost date cu ocazia rejudecării pricinii, ca urmare a casării hotărârilor anterioare prin Decizia nr. 1182 din 18 mai 1993 a Curţii Supreme de Justiţie , Secţia Civilă. În considerentele acestei hotărâri s-a reţinut că, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2374 din 7 septembrie 1978 autentificat de notariatul de Stat Giurgiu, B.I.a cumpărat de la fraţii A.P. F., A.şi D. A. V. o casă de locuit cu 4 camere şi anexe, imobil situat în comuna Copăceni nr. 603, imobilul aferent construcţiei în suprafaţă de 250 m.p., trecând în proprietatea statului în baza art. 30 alin. 2 din Legea nr. 59/1974.

De asemenea,s-a stabilit,prin aceeaşi decizie,că la data întocmirii actului de vânzare-cumpărare, restul terenului (în afară de 250 m.p.) ce a aparţinut autorului vânzătorului era proprietatea Cooperativei Agricole de Producţie Copăceni, după cum rezultă din sentinţa civilă nr. 1149 din 12 mai 1976 a Judecătoriei Giurgiu, teren dat în folosinţă unor membri cooperatori, printre care figura şi pârâtul Cioboată Ion. A rezultat,astfel,că vânzătorii nu puteau să vândă, iar B.I.nu putea să cumpere decât casa de locuit şi terenul aferent de 250 m.p. Ca atare,în temeiul art.8 din Decretul-Lege nr. 42/1990,coroborat cu art. 22 şi 35 alin. 4 din Legea nr.18/1991 reclamantul B.I.nu poate pretinde decât cel mult diferenţa de 700 m.p., până la suprafaţa de 1000 m.p., fiind greşită interpretarea actelor normative invocate, în sensul că reclamantul a devenit proprietar, asupra întregii suprafeţe de 3400 m.p.

Din cele redate rezultă în cadrul altui litigiu, finalizat prin soluţie irevocabilă, s-a stabilit că B.I.nu are nici un titlu asupra terenului în suprafaţă de 1700 m.p., astfel că reiterarea dreptului de proprietate derivând din contractul de cumpărare din 1978 nu este de natură a confirma temeinicia recursului. În consecinţă, reţinându-se deţinerea şi exploatarea terenului proprietatea reclamantului de către pârâţi în lipsa unui titlu valabil rezultă că în mod corect instanţa de apel a făcut aplicaţiunea art. 480 art. 483 – 487 cod civil în temeiul cărora a hotărât obligarea pârâţilorde a ridica de pe teren pe cheltuiala lor amenajările şi instalaţiile efectuate de ei în mod necontestat, astfel cum au recunoscut la interogatoriu, precum şi obligarea la plata despăgubirilor datorate.

S-a avut în vedere judicios că exploatarea terenului în situaţia în care nu le-a fost recunoscut dreptul de proprietate pretins şi nesocotind notificările reclamantului spre a-i lăsa terenul în deplină proprietate şi paşnică folosinţă, înlătură în ceea ce-i priveşte buna credinţă, fiind sancţionaţi, ca atare.

Aşa fiind, recursul de faţă urmează a fi respins ca nefondat.

În temeiul art. 274 c.pr.civ., recurenţii, care au căzut în pretenţii urmează a fi obligaţi şi la plata cheltuielilor de judecată în această fază a litigiului, în valoare de 11.900.000 lei, reprezentând onorariu de avocat, conform facturii fiscale nr. 2983051 din 10 ianuarie 2003.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâţiiB.I.şi B.M.împotriva deciziei nr. 266/A din 3 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III – a civilă, ca nefondat.

Obligă pe recurenţi la plata cheltuielilor de judecată, în valoare de 11.900.000 lei, reprezentând onorariul de avocat, către reclamantul C. I. I.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 621/2002. Civil