Principiul disponibilităţii. Nelegalitatea introducerii în cauză, din oficiu, a altor persoane
Comentarii |
|
în dreptul român, nefiind cunoscută instituţia introducerii în cauză, din oficiu, a unor persoane, instanţa nu poate să dispună din oficiu citarea altei persoane decât cea indicată prin cererea de chemare în judecată, care să dobândească astfel calitate procesuală pasivă şi să fie obligată faţă de reclamant.
(Secţia civilă, decizia nr. 494 din 8 februarie 2002)
- Extras -
Prin sentinţa civilă nr. 407 din 15 septembrie 2000, pronunţată de Tribunalul Braşov - secţia civilă, a fost admisă, astfel cum a fost completată şi precizată, acţiunea în revendicare formulată de reclamanţii V. A., V. G. S., 0. G. şi M. I. A. în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Braşov, prin primar, şi S. C. „P. B.“ S. A. constatându-se că imobilul revendicat a fost preluat de stat fără titlu valabil.
Apelurile împotriva acestei sentinţe au fost respinse ca nefondate prin decizia civilă nr. 11 din 2 martie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Braşov.
împotriva acestor hotărâri au declarat recursuri pârâtul Municipiul Braşov, prin primar, precum si S. C. „P. B.“ S. A., fostă S. C. „P. C.“ S. A.
Printr-un motiv comun de recurs s-a susţinut că instanţa de fond a procedat în mod nelegal introducând din oficiu în cauză, în calitate de pârâtă, a S. C. „P. C.“ S. A., ceea ce excede cadrului procesual stabilit de pârâţi.
Recursurile sunt fondate.
Este de reţinut, în primul rând, că instanţele au rezolvat în mod greşit problema calităţii procesuale
pasive în cauză, nelămurind toate aspectele care se referă la aceasta.
Astfel, în acţiunea introductivă de instanţă, a figurat ca pârâtă S. C. „P. B.“ S. A.
La termenul de judecată de la 24 martie 2000, faţă de susţinerile reprezentantului pârâtei S. C. „P.
B.“ S. A., în sensul că a avut loc o cesiune de acţiuni către S. C. „P. C.“ S. A., tribunalul a menţionat că se va pune în discuţie problema calităţii procesuale pasive a pârâtei.
Aceeaşi formulare se regăseşte şi în cuprinsul încheierii din 21 aprilie 2000, când se dispune „din oficiu"citarea S. C. „P. C.“ S. A., pentru ca, la 2 iunie 2000, să le pună în vedere reclamanţilor că „precizeze exact partea pârâtă în cauză".
Reclamanţii nu s-au conformat şi, cu toate acestea, în dispozitivul hotărârii, S. C. „P. C.“ S. A. apare ca pârâtă obligată să predea imobilul.
Procedând în acest mod, prima instanţă, dar şi cea de apel, au încălcat în mod evident dispoziţiile legale ce reglementează fixarea cadrului procesual, în dreptul român neexistând instituţia „introducerii din oficiu în cauză", precum şi principiul dreptului la apărare.
← Procedura punerii sub interdicţie. Cerere reconvenţională | Principiul contradictorialităţii → |
---|