Procedura punerii sub interdicţie. Cerere reconvenţională
| Comentarii |
|
Cererea prin care pârâtul, faţă de care s-a solicitat punerea sub interdicţie, solicită, la rândul lui, punerea sub interdicţie a reclamantului, nu îndeplineşte condiţiile unei cereri reconvenţionale, în sensul art. 119 alin. 1 şi 2 C. pr. civ., nefiind parcursă procedura prealabilă, prevăzută de art. 30 şi urm. din Decretul nr. 32/1954.
(Secţia civilă, decizia nr. 1098 din 15 martie 2002)
- Extras -
Reclamanta M. D. a chemat în judecată pe soţul său M. L. P., solicitând punerea acestuia sub interdicţie şi numirea unui curator.
Prin cerere reconvenţională, formulată în cauză, pârâtul a solicitat respingerea cererii principale şi punerea reclamantei sub interdicţie, susţinând că, fiind suferindă de schizofrenie paranoică, este
necesară internarea acesteia într-un institut de specialitate.
Tribunalul Caraş-Severin, prin sentinţa civilă nr. 151 din 20 februarie 2001, a respins atât cererea formulată de reclamantă, cât şi acţiunea reconvenţională.
S-a reţinut că cei doi soţi sunt în proces de divorţ şi, pentru punerea sub interdicţie, se învinuiesc reciproc, în sensul că fiecare ar suferi de schizofrenie paranoică. Or, potrivit dispoziţiilor art. 142 alin. 1 C. fam., punerea sub interdicţie se poate dispune, pe cale judecătorească, numai împotriva persoanelor fizice care nu au discernământul pentru a se îngriji de interesele lor, din cauza alienaţiei mintale, ori debilităţii mintale, împrejurare care nu rezultă din materialul probator administrat.
Prin decizia nr. 81 din 7 iunie 2001, Curtea de Apel Timişoara a respins apelul declarat de pârâtul M.L.P.
Recursul formulat de pârâtul-reclamant nu este întemeiat.
Recurentul a formulat cererea sa de punere sub interdicţie, ca cerere reconvenţională, în faţa primei instanţe, în faza de judecată a cererii formulate de reclamanta M. D., cerere care parcursese în prealabil
faza obligatorie prevăzută de art. 30 din Decretul nr. 32/1954.
Potrivit acestei dispoziţii legale, o asemenea cerere, cu un astfel de obiect, trebuie înaintată procurorului care dispune efectuarea cercetărilor ce va socoti necesare, va lua şi părerea unei comisii de medici specialişti, iar dacă cel a cărui punere sub interdicţie este cerută se găseşte internat într-o instituţie sanitară, va lua şi părerea medicului sub supravegherea căruia se află.
O astfel de cerere are deci un caracter independent, pentru a cărei soluţionare este necesar a se parcurge cele două faze: necontradictorie şi, respectiv, contradictorie, inclusiv în ceea ce priveşte administrarea probelor potrivit art. 30,32 şi urm. din Decretul nr. 32/1954, ceea ce nu s-a întâmplat cu cererea reconvenţională a pârâtului-reclamant.
Prin urmare, în speţă, cererea formulată de recurentul-pârât nu întruneşte, ca cerere reconvenţională, condiţiile prevăzute de art. 119 alin. 1 şi 2 C. pr. civ., pentru a putea fi considerată astfel, motiv pentru care, faţă de poziţia părţii care nu s-a prezentat niciodată în instanţă, a fost posibilă, în mod corect, respingerea ei, reţinându-se sub aspect probatoriu neîntrunirea cerinţelor prevăzute de art. 142C.fam.
| ← Recurs împotriva deciziei intermediare pronunţate în apel,... | Principiul disponibilităţii. Nelegalitatea introducerii în... → |
|---|
