ICCJ. Decizia nr. 1000/2003. Civil. Pretentii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1000
Dosar nr. 15876/1/2003
4550/200.
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 16 septembrie 2001, reclamantul W.L.F. i-a chemat în judecată pe pârâţii S.N. şi S.I. pentru a fi obligaţi la plata sumei de 154.103 Euro, cu titlu de rambursare împrumut, 6.200 Euro, cu titlu de dobândă pentru perioada de până la introducerea acţiunii şi a dobânzii legale de 6% pe an, aplicată sumelor datorate, până la achitarea integrală a debitului.
Investit cu soluţionarea acestui litigiu, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr. 1673 din 18 noiembrie 2002, a admis acţiunea şi i-a obligat pe pârâţi să-i plătească reclamantului, echivalentul în lei, la data plăţii, al sumei de 154.103 Euro, precum şi dobânda legală aferentă acestei sume, începând cu data introducerii acţiunii şi până la achitarea integrală a debitului.
A respins ca neîntemeiat capătul de cerere vizând obligarea pârâţilor la plata sumei de 6.200 Euro.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că urmare transferului bancar, operat la 28 ianuarie 2000, patrimoniul pârâtului s-a mărit pe seama patrimoniului reclamantului, situaţie care se defineşte prin instituţia îmbogăţirii fără justă cauză.
Consecinţa acestui fapt juridic, se mai arată, o reprezintă obligaţia pârâtului, al cărui patrimoniu s-a mărit, de a restitui către reclamant, suma corespunzătoare diminuării patrimoniului acestuia.
Apelul pârâtului S.N. a fost admis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, care prin Decizia nr. 355/A din 18 iunie 2003, a schimbat în parte sentinţa şi a respins ca nefondat capătul de cerere privind restituirea sumei de 154.103 Euro, şi a dobânzii legale, de la data introducerii acţiunii şi până la achitarea debitului.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate şi a respins ca nefondată cererea de aderare la apel, formulată de reclamantul W.L.F.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că patrimoniul pârâtului nu a fost mărit prin efectuarea operaţiunii bancare invocate, iar simpla împrejurare, nedovedită de altfel că pârâtul că pârâtul este creditorul societăţii SC B.S. SRL nu justifică admiterea acţiunii, atâta vreme cât societatea nu i-a restituit suma virată în cont.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamantul W.L.F. care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. susţine în esenţă că Decizia cuprinde motive contradictorii, fiind totodată lipsită de temei legal întrucât prin probele administrate s-a făcut dovada împrejurării că pârâtul a transferat suma de bani primită de la reclamant, în contul SC B.S. România SRL, pentru ca, ulterior, aceasta să îşi achite creditul către bancă, devenind astfel creditor al societăţii.
Recursul se priveşte ca fondat, urmând a fi admis, în considerarea argumentelor ce succed.
Părţile au fost asociaţi ai SC B.S. România SRL, societate care a beneficiat de un credit în sumă de 600.000 mărci germane, acordat de B.C.R.B. SA.
Din probele administrate în cauză rezultă, fără putinţă de tăgadă că reclamantul a constituit în favoarea pârâtului un depozit colateral în cuantum de 153.400 Euro, al cărui scop a fost garantarea rambursării acestui credit.
La 31 ianuarie 2000, S.N. a rambursat împrumutul, prin transferul depozitului colateral, ce constituie obiectul garanţiei, din contul său personal către R.B. SA, operaţiune în urma căreia a fost înregistrat în evidenţele contabile ale B.S. România SRL (fostă B.S. România SRL) în calitate de creditor al societăţii.
Din raportul juridic astfel creat, rezultă implicit obligaţia societăţii comerciale de restituire către pârâtul S.N., a sumei virate din contul personal al acestuia, în vederea achitării creditului.
De altfel din expertiza contabilă efectuată, la cererea reclamantului, de SC R.C. România SRL rezultă că, ulterior rambursării creditului, B.S. România i-a achitat lui S.N., sumele cu care acesta a fost înscris ca şi creditor, prin mai multe retrageri succesive de numerar.
Independent însă de această obligaţie la restituire, a cărei executare a fost contestată de către pârât, S.N. este debitor într-un alt raport juridic, creat urmare transferului în contul său personal a sumei depusă de către reclamant la R.B. SA, pentru crearea depozitului colateral, prin efectul îmbogăţirii fără justă cauză.
Ca atare, în mod corect a reţinut instanţa fondului că acţiunea în restituire este justificată prin mărirea patrimoniului pârâtului în detrimentul reclamantului care, în afara unei atari acţiuni, este lipsit de alt mijloc juridic pentru recuperarea pierderii suferite.
Aşa fiind, recursul se va admite, cu consecinţa modificării deciziei atacate, şi a respingerii apelului formulat de pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul W.L.F. împotriva deciziei civile nr. 355/A din 18 iunie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Modifică Decizia recurată în sensul că respinge apelul pârâtului S.N. împotriva sentinţei civile nr. 1673 din 18 noiembrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10231/2003. Civil. Acţiune în constatare.... | ICCJ. Decizia nr. 9932/2003. Civil → |
|---|
