ICCJ. Decizia nr. 10231/2003. Civil. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMANIA
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
SECTIA CIVILA SI DE PROPRIETATE INTELECTUALA
Decizia nr. 10231
Dosar nr. 6364/2003
Şedinţa publică din 8 decembrie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele;
Prin acţiunea înregistrată la 7 iunie 1996 pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti reclamantele B.E.M., B.V.O., au chemat în judecată pe pârâţii D.F. şi N.F., solicitând instanţei pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate că reclamantele sunt coproprietarele imobilului situat în Bucureşti, astfel cum rezultă din actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 9568 din 24 martie 1950, să se dispună anularea actelor în baza cărora Consiliul General al municipiului Bucureşti şi SC H.N. SA, au predat acest apartament pârâţilor şi să fie obligaţi pârâţii să lase reclamantelor în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul în cauză.
În motivarea acţiunii, reclamantele au arătat că, prin actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 9568 din 23 martie 1950 de Tribunalul Ilfov, autoarea lor M.B. a dobândit de la autorul pârâţilor I.D., apartamentul nr. 2 situat la etajul 1 al imobilului în litigiu, împreună cu cota indiviză de ½ din terenul în suprafaţă de 461 mp situat la aceeaşi adresă şi ½ din părţile comune ale imobilului.
Prin Decretul nr. 92/1950 s-a dispus naţionalizarea întregului imobil de la autorul pârâţilor.
Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr.20027 din 23 noiembrie 1993, a admis excepţia insuficientei timbrări a acţiunii şi a anulat acţiunea formulată de reclamantele B.E.M., B.V.O.
S-a reţinut că, în vederea stabilirii timbrajului şi a competenţei materiale s-a dispus efectuarea unei expertize din care a reieşit că apartamentul şi terenul în litigiu valorează 582.909.000 lei, echivalentul a 30.000 dolari SUA.
Că, deşi le-a pus în vedere reclamantelor să timbreze acţiunea, acestea nu s-au conformat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantele B.E.M., B.V.O., susţinând că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei privind propria sa competenţă.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 1380A din 22 mai 2000, a admis apelul şi a trimis cauza spre rejudecare în fond la Tribunalul Bucureşti.
S-au reţinut că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., competenţa materială pentru soluţionarea pe fond a cauzei, revenind tribunalului, întrucât obiectul pricinii are o valoare mai mare de 150.000.000 lei.
Prin sentinţa civilă nr. 456 din 25 iunie 2001, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins acţiunea formulată de reclamantele B.E.M., B.V.O. ca fiind nefondată, reţinând că din probatoriile administrate nu a rezultat temeinicia susţinerilor acestora.
Prin Decizia civilă nr. 101 din 25 februarie 2002 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis apelul reclamantelor, a anulat sentinţa instanţei de fond şi a reţinut cauza pentru evacuarea fondului.
Evocând fondul, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 421A din 15 septembrie 2003, a emis în parte cererea completată formulată de reclamantele pârâte reclamantele B.E.M., B.V.O. şi în consecinţă.
A constatat că reclamantele pârâte sunt coproprietare ale apartamentului nr. 2 situat la etajul 1 al imobilului situat în Bucureşti, şi ale cotei indivize de ½ din terenul situat la aceeaşi adresă în suprafaţă de 461 mp şi ½ din părţile comune ale imobilului.
A respins ca nefondate cererile reclamantelor pârâte privind constatarea greşită a dreptului de proprietate al numitei D.F. prin sentinţa civilă nr. 12169 din 2 decembrie 1994 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti şi anularea actelor prin care Consiliul Local al municipiului Bucureşti şi SC H. SA au predat apartamentul pârâtelor.
A dispus anularea parţială a certificatului de legatar nr. 20 din 7 februarie 1996 eliberat de N.P. V.B. în sensul excluderii din masa succesorală rămasă de pe urma defunctei D.F., a apartamentului nr. 2 a cotei indivize de ½ din suprafaţa de 461 mp şi din părţile comune ale imobilului.
A respins ca neîntemeiată cererea privind anularea parţială a certificatului de moştenitor nr. 1315 din 4 septembrie 1985 şi a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 343 din 1 martie 1996 şi nr. 1316 din 16 august 1996 cu privire la apartamentul nr. 2, în litigiu.
A respins cererea privind constatarea nulităţii absolute parţială a contractului de vânzare cumpărare nr.881/2001.
A respins excepţiile privind inadmisibilitatea cererii formulată împotriva pârâtei I.C. şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestor pârâţi.
A respins ca neîntemeiată cererea reclamantelor pârâte privind revendicarea părţii din imobil, rejudecând din actul de vânzare cumpărare nr. 9569 din 24 martie 1950, împotriva pârâtului N.F. şi cererea conexă a pârâtelor reclamante.
Împotriva acestei decizii, reclamantele B.E.M., B.V.O. au declarat recurs, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 10 octombrie 2003, instanţă competentă la acea dată.
Ulterior, prin Legea nr. 219/2005 au survenit modificări ale Codului de procedură civilă, în sensul că tribunalele ca instanţă de apel, judecă apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă [art. 2 pct. 2 şi art. 282 alin. (1)], iar curţile de apel, ca instanţă de recurs, judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel (art. 3 pct. 3 şi art. 299).
Prin dispoziţiile tranzitorii ale art. II alin. (1) şi (3) din Legea nr. 219/2005 s-a prevăzut că procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal investite precum şi căile de atac se judecă de instanţele competente, potrivit legii, iar recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa curţilor de apel se trimit la curţile de apel.
Faţă de cele expuse, cauza va fi scoasă de pe rolul instanţei supreme şi va fi trimisă spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Bucureşti, pentru soluţionarea recursurilor declarate de B.E.M., B.V.O., N.D.F., M.C. şi M.J. împotriva deciziei civile nr. 421A din 15 septembrie 2003 pronunţată ca instanţă de apel de Curtea de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Scoate cauza de pe rol şi trimite dosarul la Curtea de Apel Bucureşti pentru soluţionarea recursurilor declarate de B.E.M., B.V.O., N.D.F., N.F., M.C. şi M.J. împotriva deciziei civile nr. 421/A din 15 septembrie 2003 pronunţată ca instanţă de apel de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi 8 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1216/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1000/2003. Civil. Pretentii. Recurs → |
|---|
