ICCJ. Decizia nr. 1269/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 1269
Dosar nr. 4203/2003
Şedinţa publică din 13 februarie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 1 martie 2002 reclamanta R.M. a chemat în judecată Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Satu Mare în calitate de ordonator principal, respectiv secundar de credite bugetare, solicitând obligarea acestor doi pârâţi la restituirea, la o valoare actualizată, a sumelor încasate prin reţineri nelegale din salariul reclamantului în perioada 1 ianuarie 2000-1 martie 2001.
În motivarea acestei acţiuni s-a susţinut că respectivele reţineri reprezentând 7 % din veniturile salariale au fost efectuate ca urmare a unei greşite aplicări a Legii nr. 145/1999, care constituie o reglementare de ordin general.
În aceeaşi ordine de idei s-a afirmat că reclamanta beneficiază de dispoziţiile speciale, derogatorii, conţinute în Legea nr. 92/1992 şi în HG nr. 409/1998 care îi conferă dreptul la asistenţă medicală gratuită.
Acţiunea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare cu nr. de dosar 1068/2002, iar la data de 11 aprilie 2002 pârâtul Ministerul Justiţiei a formulat o întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii pe considerentul că reclamanta poate beneficia de asistenţă medicală gratuită numai în măsura în care face dovada îndeplinirii obligaţiilor de plată a contribuţiilor lunare la asigurările de sănătate.
La data de 15 aprilie 2002 Tribunalul Satu Mare a formulat la rândul său o întâmpinare prin care a susţinut că, în raport cu obiectul acţiunii nu are calitate procesuală pasivă.
Acelaşi pârât a formulat şi o cerere de chemare în garanţie a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., solicitând ca în ipoteza în care acţiunea principală ar fi admisă respectiva chemată în garanţie să fie la rândul său obligată să restituie contravaloarea sumelor care i-au fost virate ulterior reţinerii lor din salariul reclamantului.
Prin sentinţa civilă nr. 131/D din 13 mai 2002 Tribunalul Satu Mare a admis acţiunea, pârâţii fiind obligaţi să restituie reclamantului contravaloarea actualizată a sumelor reţinute cu titlu de contribuţie de asigurări sociale de sănătate.
Pronunţând această sentinţă, instanţa a reţinut în esenţă că până la modificarea prevederilor art. 99 din Legea nr. 92/1992 realizată prin Legea nr. 118/2001 (care a aprobat OUG nr. 179/1999) reclamanta beneficiază de scutire de contribuţie pentru asigurări de sănătate.
În ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi cererea de chemare în garanţie au fost respinse, având în vedere calitatea tribunalului de ordonator secundar de credite care procură, respectiv reţine sumele în vederea achitării contribuţiei de sănătate. Contractul de asigurare vizează prestaţiile efective care urmează a fi asigurate, nicidecum plata contribuţiei de sănătate.
Recursurile declarate de Tribunalul Satu Mare şi Ministerul Justiţiei au fost admise de Curtea de Apel Oradea prin Decizia civilă nr. 949/R din 11 septembrie 2002 în dosarul nr. 3180/2002.
Ca urmare hotărârea primei instanţe a fost schimbată în parte în sensul admiterii cererii de chemare în garanţie şi de obligare a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. la plata sumelor pe care pârâţii fuseseră obligaţi să le plătească reclamantei.
În considerentele deciziei astfel pronunţate s-a relevat că încasarea de către chemata în garanţie a sumelor reţinute din salariu justifică obligarea acesteia la restituire în condiţiile în care atât reţinerea cât şi virarea lor către Casa OPSNAJ s-a făcut fără temei legal.
La data de 29 iulie 2003 în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ. Procurorul General al Parchetului de pe lângă fosta Curte Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva ambelor hotărâri pronunţate în cauză, solicitând casarea lor, precum şi respingerea acţiunii şi a cererii de chemare în garanţie.
În motivarea recursului în anulare s-a susţinut că o interpretare sistemică a actelor normative aplicabile în cauză duce la concluzia potrivit căreia magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistenţa medicală gratuită numai în măsura în care îşi îndeplinesc obligaţia de a achita lunar contribuţia pentru asigurările sociale de sănătate.
S-a relevat de asemenea că dispoziţiile Legii nr. 145/1997 care reglementează această obligaţie sunt de generală aplicare şi că singurele excepţii avute în vedere de către legiuitor au fost menţionate expres în textul aceluiaşi act normativ.
Ca urmare a declarării acestui recurs în anulare cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu numărul de dosar 4203/2003.
Intimata-reclamantă R.M., intimatul-pârât Tribunalul Satu Mare şi intimata chemată în garanţie Casa OPSNAJ nu s-au prezentat în faţa acestei Curţi şi nici nu şi-au făcut cunoscute în scris punctele de vedere referitoare la recursul în anulare declarat în cauză.
În ceea ce îl priveşte intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a solicitat admiterea recursului în anulare şi respingerea acţiunii ca nefondată cu consecinţa soluţionării corespunzătoare a cererii de chemare în garanţie.
Recursul în anulare este fondat.
În acest sens Curtea are în primul rând în vedere că Legea asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 a fost publicată la 31 iulie 1997 fiind precedată de Legea nr. 142/1997 publicată la 25 iulie 1997 şi prin care s-au adus modificări substanţiale Legii de organizare judecătorească nr. 92/1992 stabilindu-se ca aceasta din urmă să fie republicată.
O corectă soluţionare a litigiului este condiţionată de respectarea tuturor acestor acte normative inclusiv de dispoziţiile Legii nr. 92/1992 în forma în care ea a fost republicată la 30 septembrie 1997.
Curtea reţine astfel ca fiind de necontestat că potrivit art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate de la instanţe şi parchete urmau să beneficieze în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze.
Conform însă art. 99 alin. (2) din acelaşi act normativ condiţiile de acordare a acestor facilităţi urmau să fie stabilite printr-o hotărâre de guvern.
Înainte ca o astfel de hotărâre să fi intrat în vigoare a fost adoptată Legea nr. 145/1997 care în art. 4 instituia obligativitatea contribuţiei lunare pentru asigurările sociale de sănătate, iar în art. 6 şi art. 55 menţiona expres categoriile de persoane exceptate sau scutite de această obligaţie.
Este de reţinut că aceste din urmă categorii nu îi includeau pe beneficiarii de asistenţă medicală gratuită prevăzuţi de art. 99 şi art.141 din Legea nr. 99/1992 republicată.
Ulterior, în executarea acestor din urmă dispoziţii legale a fost emisă HG nr. 409/1998 care menţiona expres că beneficiul gratuităţilor prevăzute de art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 operează în condiţiile Legii nr. 145/1997.
Interpretarea propusă de instanţele care au soluţionat cauza în fond şi în recurs, interpretare conform căreia Legea nr. 92/1992 ar fi instituit o derogare de la prevederile art. 4 al Legii nr. 145/1997 este criticabilă sub mai multe aspecte.
Este de observat că anterior publicării Legii nr. 145/1997, Legea nr. 92/1992 a fost în vigoare şi a fost modificată de două ori.
În raport cu această succesiune în timp a celor două acte normative caracterul pretins derogatoriu al legii mai vechi nu poate fi prezumat.
În acelaşi timp nu se poate omite că modificările aduse Legii de organizare judecătorească prin Legea nr. 142/1997 au avut loc aproape simultan cu adoptarea Legii asigurărilor sociale de sănătate.
Au existat aşadar toate premisele pentru ca printr-o corelare a dispoziţiilor celor două legi să se prevadă într-o manieră explicită includerea magistraţilor şi eventual a personalului auxiliar de specialitate de la instanţe şi parchete în categoria persoanelor exceptate ori scutite de obligaţia instituită prin art. 4 din Legea nr. 145/1997.
În realitate o asemenea corelare nu a avut loc, iar prin HG nr. 409/1998 beneficiul gratuităţilor prevăzute de art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 a fost condiţionat de respectarea prevederilor Legii nr. 145/1997.
Pe de altă parte, din analiza dispoziţiilor art. 6 şi art. 55 din Legea nr. 145/1997 rezultă că lipsa totală de venituri a fost unicul criteriu pe care legiuitorul l-a avut în vedere în cazurile de exceptare sau scutire a unor persoane de la plata contribuţiei lunare pentru asigurările sociale de sănătate.
Acest criteriu nu operează însă nici în cazul magistraţilor şi nici în cel al personalului auxiliar de specialitate de la instanţe şi parchete.
Prin urmare nu există argumente pentru a se reţine că Legea nr. 92/1992 ar deroga sub aspectul analizat de la prevederile art. 4 din Legea nr. 145/1997.
Aşa fiind, interpretarea contrară avută în vedere de cele două instanţe constituie o încălcare esenţială a prevederilor legale menţionate care atrage incidenţa în cauză a art. 330 pct. 2 C. proc. civ.
În consecinţă, Curtea urmează a admite recursul în anulare făcând aplicarea art. 314 C. proc. civ. în sensul casării ambelor hotărâri atacate şi al respingerii ca nefondată a acţiunii formulate de reclamanţi.
În raport cu soluţia dată acţiunii principale şi cu dispoziţiile art. 60 alin. (1) şi art. 63 alin. (1) C. proc. civ. urmează a fi de asemenea respinsă cererea de chemare în garanţie a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 131 D din 13 mai 2002 a Tribunalului Satu Mare şi deciziei civile nr. 949/R din 11 septembrie 2002 a Curţii de Apel Oradea.
Casează ambele hotărâri şi rejudecând pe fond respinge acţiunea şi cererea de chemare în garanţie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 223/2003. Civil. Reziloere conventie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1273/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... → |
|---|
