ICCJ. Decizia nr. 223/2003. Civil. Reziloere conventie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTEDE CASAŢIEŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 223.
Dosar nr.517/2003
Şedinţa publică din16 martie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 390 din 6 aprilie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV – a civilă, s-a luat act de renunţarea la judecată în acţiunea principală a Fundaţiei N.I. împotriva Universităţii H., prin care s-a solicitat rezilierea convenţiei încheiate între părţi, cu privire la transferul studenţilor Facultăţii de Drept neautorizate de la Botoşani, la Universitatea H., cu plata taxei de şcolarizare la Rectoratul acesteia din urmă, cu începere de la data de 1 mai 1996.
A fost admisă cererea conexă formulată de Fundaţia U.H., în contradictoriu cu Fundaţia N.I.,reprezentată prin preşedinte N.V., dispunându-se obligarea pârâţilor la plata sumei de 295.456.652 lei, reprezentând taxe de şcolarizare neremise, precum şi de 15.173.661 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în adevăr părţile au încheiat o convenţie de colaborare la 5 septembrie 1995, în sensul căreia pentru studenţii transferaţi de la Facultatea de Drept a Fundaţiei N.I. Botoşani la Facultatea de Drept a Universităţii H.Bucureşti, plata taxei de şcolarizare să se facă la Rectoratul Universităţii H. Taxa a fost încasată de la 391 studenţi de către pârâtă, prin reprezentantul său N.V., fără a fi remisă reclamantei.
De aceea în temeiul art. 969 C. civ., care reglementează răspunderea contractuală, acţiunea a fost admisă pentru suma menţionată, ce reprezintă reactualizarea sumei de 93.500.000 lei, stabilită pe baza expertizei contabile.
Apelul declarat de FundaţiaN.I. împotriva acestei hotărâri a fost anulat ca netimbrat, prin Decizia nr. 470 din 21 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III – a civilă.
Se constată că apelanta nu s-a conformat măsurii dispuse de instanţă de a timbra cererea de repunere pe rol a cauzei după suspendare cu 30.000 lei taxă judiciară şi 1.500 lei – timbru judiciar.
De asemenea s-a reţinut că apelul nu a fost timbrat cu suma de 7.750.000 lei şi timbru judiciar în valoarea de 30.000 lei.
Totodată a fost respins ca nefondat apelul declarat de N.V. împotriva aceleiaşi hotărâri.
Referitor la acest apel, instanţa a avut în vedere concluziile raportului de expertiză la care s-a făcut referire, cu privire la suma de 93.500.000 lei, ce a fost reactualizatăîn raport de rata inflaţiei pe perioada martie 1996 – 31 octombrie 1998, astfel ajungându-se la suma de 295.456.652 lei, la care au fost obligaţi pârâţii. S-a reţinut şi că pârâtul nu aformulat obiecţiuni la raportul de expertiză fiind prezent la termenul din 17 februarie 2000, la care a luat termen în cunoştinţă pentru 16 martie 2000, când s-a judecat pricina, fiind amânată pronunţarea de 3 ori, nefiind întemeiată susţinerea că nu a avut cunoştinţă de proces.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât Fundaţia N.I. cât şi pârâtul N.V.
Ambele recursuri cuprind în general aceeaşi motivare, nefundamentată în drept şi cu o formulare greu de descifrat, cerându-se în esenţă casarea deciziei date în apel fără vreo solicitare în legătură cu soluţia de fond, invocându-se de către N.V. imposibilitatea efectuării de obiecţiuni la raportul de expertiză, întrucât nu a avut cunoştinţă de termen.
Ambele recursuri sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.
În legătură cu recursul declarat de pârâta Fundaţia N.I. Botoşani se constată că acesta nu poate fi primit, întrucât în mod corect instanţa a anulat apelul ca netimbrat. Şi în adevăr recurenta nu a dat curs dispoziţiei instanţei de a timbra apelul şi repunerea pe rol cu sumele menţionate, făcându-se în consecinţă aplicarea art. 20 din Legea nr. 146/1997, potrivit căruia taxele de timbru se plătesc anticipat, iar neîndeplinirea acestei obligaţii este sancţionată cu anularea cererii, conform alin. (3) al aceluiaşi text.
Cu privire la recursul declarat de N.V. împotriva aceleiaşi decizii, se constată că nu este de admis, întrucât instanţa de apel a decis corect că cel în cauză a avut termen în cunoştinţă pentru termenul la care cauza a fost dezbătută în fond – 16 martie 2000, de la termenul anterior de 17 februarie 2000,la care a fost reprezentat de avocat.
De observat că la termenul anterior din 6 ianuarie 2000 cauza a fost amânată la cererea pârâtului N.V. pentru lipsă de apărare. Prin urmare, avându-se în vedere şi că pronunţarea în cauză a fost amânată de 3 ori şi în raport de cele arătate, nu se poate reţine că recurentul nu a avut cunoştinţă de termenul de judecată în fond şi astfel nu a putut depune obiecţiuni la raportul de expertiză.
Faţă de cele arătate recursurile de faţăsunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de N.V. şi de Fundaţia N.I. din Botoşani împotriva deciziei nr. 470 Adin 21 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti,secţia a III – a civilă, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi16 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1209/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 1269/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... → |
|---|
