ICCJ. Decizia nr. 1310/2003. Civil. Asig.sociale. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 1310
Dosar nr. 4289/2003
Şedinţa publică din 17 februarie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 3 iulie 2002, pe rolul Tribunalului Harghita, reclamanta C.A. a chemat în judecată pe pârâţii Tribunalul Harghita şi Ministerul Justiţiei pentru obligarea acestora la restituirea sumelor încasate prin reţinerea nelegală a procentului de 7 % din salariu lunar, cu titlu de primă pentru asigurările de sănătate pe perioada anterioară datei de 29 martie 2001, cu aplicarea coeficientului de inflaţie la data executării hotărârii.
Ministerul Justiţiei în nume propriu şi ca reprezentant al Tribunalului Harghita a formulat o întâmpinare şi o cerere de chemare în garanţie a Casei OPSNAJ pentru obligarea acesteia, în ipoteza admiterii acţiunii, la restituirea sumelor reţinute de la reclamantă.
Tribunalul Harghita, prin sentinţa civilă nr. 1036 din 14 august 2002, a admis acţiunea reclamantei şi cererea de chemare în garanţie formulată de Ministerul Justiţiei împotriva Casei OPSNAJ. A fost obligată aceasta din urmă să restituie reclamantei suma de 1.873.744 lei cu titlu de contribuţie la asigurările de sănătate în procent de 7 % începând cu ianuarie 2000-martie 2001, cu aplicarea dobânzii legale prevăzute de OG nr. 9/2000.
A fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Harghita.
Curtea de Apel Târgu-Mureş, prin Decizia 915 din 8 noiembrie 2002, a respins ca nefondate recursurile Ministerului Justiţiei şi al Casei OPSNAJ.
Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva acestor hotărâri în temeiul art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 şi art. 330 pct. 2 C. proc. civ., considerând că hotărârile au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În motivarea recursului în anulare s-a arătat că în conformitate cu art. 99 din Legea nr. 92/1992 magistraţii beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, iar condiţiile în care acestea se acordă au fost stabilite prin HG nr. 409/1998 precum şi de Normele emise pentru aplicarea acestei hotărâri în sensul că acordarea gratuităţilor se face în condiţiile prevăzute de Legea nr. 145/1997.
Se susţine, în recursul în anulare, că printr-o interpretare sistemică a tuturor actelor normative menţionate, în ordinea lor cronologică, se degajă concluzia că magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistenţă medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac reţineri în contul contribuţiei lunare de asigurări de sănătate.
S-a mai arătat că Legea nr. 145/1997 prevede obligativitatea asigurării pentru toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară, cetăţenii străini şi apatrizii care au reşedinţa în România precum şi obligaţia acestora de a plăti contribuţia lunară, cei exceptaţi de la plata acestei contribuţii, fiind arătaţi în mod expres în mai multe texte de lege, în care nu se regăsesc şi magistraţii sau personalul auxiliar de specialitate din justiţie.
Ca atare, procurorul general a apreciat că prin hotărârile criticate instanţele au interpretat şi aplicat greşit actele normative în vigoare când au apreciat că magistraţii nu trebuie să plătească contribuţie lunară, iar această încălcare esenţială a legii a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Recursul de anulare este fondat.
Este de reţinut, în primul rând, că atât în considerentele hotărârilor criticate cât şi în motivele formulate în susţinerea recursului în anulare sunt invocate aceleaşi prevederi legale, interpretarea lor fiind însă total diferită.
Astfel, printr-o interpretare sistemică a tuturor dispoziţiilor cuprinse în actele normative ce vor fi analizate se vor reţine următoarele.
Fără îndoială, în conformitate cu art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992, republicată la 30 septembrie 1997, magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze.
Condiţiile de acordare a acestora, aşa cum arată art. 99 alin. (2) din Legea nr. 92/1992 se stabilesc însă prin hotărâre de Guvern.
În acest sens, Guvernul a emis, la 20 iulie 1998, Hotărârea nr. 409 care, în art. 1 arată fără echivoc că de aceste gratuităţi se beneficiază în condiţiile Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 (intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998), acelaşi lucru fiind prevăzut şi în Normele comune nr. 318/F.B.-64-807/C din 26 mai 1999 emise de Ministerul Justiţiei, Curtea Supremă de Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie pentru aplicarea HG nr. 409/1998.
În consecinţă trebuie avute în vedere aceste acte normative care arată că beneficiul gratuităţilor prevăzute de art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 se face în condiţiile Legii nr. 145/1997 care prevede în art. 4 obligativitatea asigurării pentru toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară iar în alineatul al doilea arată în mod imperativ că „asiguraţii vor plătit o contribuţie lunară pentru asigurările sociale de sănătate".
Categoriile de persoane care beneficiază de asigurare, fără plata contribuţiei, sunt cele limitativ prevăzute în art. 6 şi art. 55 din Legea nr. 145/1997.
Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este voinţa sa, şi anume că beneficiul gratuităţii pentru magistraţi şi personalul auxiliar de specialitate în acest domeniu „să se facă în condiţiile Legii nr. 145/1997".
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuţi în art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de asiguraţi fără plata contribuţiei sau să fie scutiţi de ea, nu ar fi făcut trimitere la „condiţiile Legii nr. 145/1997" şi ar fi menţionat-o expres, incluzându-i în categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55 din acea lege.
Legiuitorul nu a dorit acest lucru, pentru că în categoria excepţiilor au fost cuprinse persoanele care nu au venituri sau nu pot dobândi venituri într-o anumită perioadă.
Ca urmare, instanţele care au dat o altă interpretare textelor de lege mai sus menţionate au făcut o aplicare greşită a acestora.
Distinct de cele mai înainte menţionate urmează a se mai reţine că anterior soluţionării irevocabile a cauzei prin Legea nr. 118 din 30 martie 2001 pentru aprobarea OUG nr. 179 din 11 noiembrie 1999, privind modificarea şi completarea Legii nr. 92/1992 alin. (1) al art. 99 a dobândit următorul cuprins: „magistraţii în activitate sau pensionarii, precum şi soţul sau soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei de asigurare socială de sănătate", ceea ce demonstrează în plus că voinţa legiuitorului a fost constantă în sensul că gratuităţile se acordă cu condiţia dovedirii că s-a plătit contribuţia lunară pentru asigurările sociale de sănătate.
Astfel fiind, văzând considerentele de mai sus şi dispoziţiile art. 314 C. proc. civ., se va admite recursul în anulare, se vor casa hotărârile criticate şi pe fond, se va respinge acţiunea reclamanţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei civile nr. 915/R din 8 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Târgu-Mureş şi sentinţei civile nr. 1036 din 14 august 2002 a Tribunalului Harghita, pe care le casează.
Pe fond, respinge acţiunea formulată de reclamanta C.A.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1309/2003. Civil. Litigiu asigurari sociale.... | ICCJ. Decizia nr. 1318/2003. Civil. Lg.10/2001. Recurs → |
|---|
