ICCJ. Decizia nr. 1318/2003. Civil. Lg.10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 1318
Dosar nr. 1811/2003
Şedinţa publică din 17 februarie 2004
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi la data de 24 octombrie 2001 reclamantul G.V.Ş. a chemat în judecată Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Iaşi pentru a fi pus în posesia terenului în suprafaţă de 403 mp situat în Iaşi. Reclamanta şi-a fondat cererea pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 art. 16 alin. (1) şi a solicitat totodată şi daune materiale pentru uzufructul terenului pe toată perioada cât pârâtul l-a utilizat.
Acest teren a fost revendicat de reclamant prin notificarea făcută către pârâtă, aceasta din urmă, prin dispoziţia nr. 38/2001 refuzând retrocedarea în natură.
Judecătoria Iaşi prin sentinţa civilă nr. 21646 din 3 decembrie 2001 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi conform art. 25 pct. 8 din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul Iaşi, prin sentinţa civilă nr. 837 din 9 octombrie 2002 a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins totodată acţiunea reclamantului.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că potrivit art. 35 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 18/1991 terenurile proprietate de stat folosite de unităţile de învăţământ cu profil agricol sau silvic aparţin domeniului public şi trec în administrarea acestora. S-a apreciat, în consecinţă, că terenul în litigiu nu intră sub incidenţa de reglementare a Legii nr. 18/1991 ci sub cea a Legii nr. 10/2001. Pe fond s-a constatat că Legea nr. 10/2001 se aplică numai imobilelor prev. de art. 16 alin. (1), preluate cu titlu valabil, imobile pentru care soluţia principală o constituie restituirea prin echivalent.
S-a constatat că imobilul a fost preluat fără titlu în vederea unei exproprieri care nu a mai avut loc şi ca urmare Decizia de respingere a restituirii în natură este corectă. Acţiunea a fost respinsă faţă de împrejurarea că ea a avut ca obiect numai restituirea în natură a terenului.
Curtea de Apel Iaşi prin Decizia civilă nr. 14 din 26 februarie 2003 a respins apelul declarat de petent împotriva sentinţei civile nr. 837/2002 a Tribunalului Iaşi.
Pentru a motiva această soluţie Curtea de apel a reţinut că în mod corect s-a apreciat legală Decizia 38 din 27 septembrie 2001 emisă de Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Iaşi prin care reclamantului i s-au oferit pentru terenul în suprafaţă de 403 mp, despăgubiri în echivalent. Decizia a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, terenul fiind ocupat de o unitate bugetară de învăţământ, cuprins în perimetrul Fermei „Adamclisi" şi fiind utilizat în scopuri didactice şi experimentale.
Instanţa de apel a mai reţinut că potrivit art. 9 din Legea nr. 1/2001 terenurile proprietate de stat administrate de instituţiile şi staţiunile de cercetare, destinate cercetării şi producerii de seminţe, de material săditor din categorii biologice superioare şi din animale de rasă, aparţin domeniului public şi rămân în administrarea acestora. Potrivit art. 1 din HG nr. 517/1999 aparţin domeniului public atât terenurile cu această afectaţiune cât şi cele folosite de unităţile de învăţământ cu profil agricol, iar în anexa 2 la sus-arătata hotărâre, unitatea pârâtă fiind înscrisă cu o suprafaţă de teren de 411 ha. Staţiunea Didactică Iaşi, înfiinţată prin HG nr. 123/1993 care funcţionează în cadrul Institutului Agronomic „Ion Ionescu de la Brad" Iaşi (actuala Universitate de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Iaşi), a primit în administraţie 400 ha teren pentru, între altele, producerea de seminţe şi material săditor, pentru obţinerea, testarea şi valorificarea produselor ecologice de origine vetală şi animală.
Nu s-a primit nici critica pentru greşita aplicare a art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 întrucât textul nu s-ar aplica imobilelor preluate fără titlu valabil pe considerentul că acest text a suportat modificări, legea nemai condiţionând aplicarea procedurilor din art. 16 de modalitatea preluării, cu sau fără titlu a bunului revendicat.
Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat în termen legal recurs.
În susţinerea recursului, nemotivat în drept, recurentul a făcut un istoric al imobilului revendicat (dobândit de tatăl său prin contract de cumpărare la 27 mai 1926 şi preluat abuziv de către pârâtă care îl deţine şi în prezent în mod nelegal, neputând prezenta un titlu) şi a adăugat în susţinerea nelegalitării hotărârii, împrejurarea că porţiuni din acelaşi teren deţinut de intimata-pârâtă au fost predate în proprietate altor proprietari.
Recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează.
În primul rând este de observat că recursul nu este structurat potrivit cerinţelor art. 303 alin. (1) C. proc. civ. prin prezentarea şi argumentarea motivelor prev. de art. 304 pct. 1-10 C. proc. civ. în limitele cărora este permisă atacarea unei hotărâri, prin această cale de atac.
Verificând soluţia atacată prin prisma dispoziţiilor art. 306 C. proc. civ. şi în raport de considerentele expuse în motivarea recursului se constată că s-ar putea încadra unele critici în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9, greşita aplicare a legii. Motivul este neîntemeiat, instanţa de apel făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente în cauză în raport de datele istorice şi de evoluţie a regimului juridic al terenului în litigiu, considerentele deciziei nr. 14 din 26 februarie 2003 fiind, sub acest aspect, elocvente prin analiza amănunţită făcută.
Nu se poate primi nici critica dedusă dintr-un aşa-zis precedent în primul rând pentru că această motivare în fapt nu se încadrează în nici una din situaţiile prevăzute de art. 304 de la 1 la 10 C. proc. civ., soluţiile în cauzele deduse judecăţii fiind pronunţate pentru fiecare caz în parte în limita şi temeiul datelor proprii.
Pentru argumentele mai sus expuse recursul se va respinge ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Ş.G. împotriva deciziei civile nr. 14 din 26 februarie 2003 a Curţii de Apel Iaşi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1310/2003. Civil. Asig.sociale. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 1317/2003. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
