ICCJ. Decizia nr. 147/2003. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 147.
Dosar nr. 95/2003
Şedinţa publică din 24 februarie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1049 din 14 decembrie 1999, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia civilă, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul G.A. împotriva pârâtului Ş.E., care a fost obligat să-i lase reclamantului, în deplină proprietate, apartamentul de la mansarda imobilului situat în Municipiul Constanţa, a fost admisă în parte cererea de chemare în garanţie formulată de pârât, a fost obligată chemata în garanţie RAEDPP Constanţa să-i plătească acestuia valoarea actualizată a sumei de 7.661.612 lei, reprezentând preţul prevăzut în contractul de vânzare-cumpărare nr. 27.178 din 30 septembrie 1996 şi a fost respinsă cererea de chemare în garanţie a municipiului Constanţa, prin primar, a Consiliului local al municipiului Constanţa şi a Statului Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor.
După un prim ciclu procesual, prin Decizia nr. 123/C din 28 octombrie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, au fost admise apelurile formulate de pârâtul Ş.E. şi de RA E.D.P.P. Constanţa şi a fost schimbată sentinţa tribunalului, în tot, în sensul respingerii acţiunii, precum şi a cererii de chemare în garanţie, ca nefondate.
Împotriva susmenţionatei decizii au declarat recurs M.M. şi C.H., în calitate de succesoare ale reclamantului, încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ. şi susţinând în esenţă că, prin sentinţa civilă nr. 1049 din 14 decembrie 1999 a Tribunalului Constanţa corect s-a constatat că titlul lor de proprietate este preferabil, fiind mai bine conturat decât cel al reclamantului, provenind de la adevăratul proprietar, că din probele administrate în cauză rezultă reaua credinţă, atât a vânzătorului, cât şi a cumpărătorului, că imobilul a fost preluat de stat fără titlu, că nu au fost respectate îndrumările cuprinse în Decizia de casare a Curţii Supreme de Justiţie şi că nu a fost soluţionat apelul chematei în garanţie RA E.D.P.P. Constanţa, cu privire la cererea subsidiară.
Recursul este nefondat.
Reinvestită, după un prim ciclu procesual, cu soluţionarea apelurilor, prin Decizia nr. 1597 din 19 aprilie 2002, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, a respectat îndrumările cuprinse în Decizia de casare, conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ., iar modul în care a fost soluţionat apelul declarat de chemata în garanţie RA E.D.P.P. Constanţa nu putea fi criticat, eventual, decât de această parte, iar nu de către reclamante.
Este adevărat că, prin sentinţa civilă nr. 13.396 din 13 noiembrie 1996, pronunţată de Judecătoria Constanţa au fost obligaţi reclamanţii-pârâţi Consiliul local Constanţa, Municipiul Constanţa, prin primar şi Statul Român, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Constanţa să-i lase pârâtului-reclamant G.A., în deplină proprietate, imobilul situat în Constanţa, însă această hotărâre nu era opozabilă autoarei pârâtului din prezenta cauză, Ş.V., care nu a fost parte în acel proces.
Autoarea pârâtului a cumpărat apartamentul ce constituie obiectul litigiului, în baza Legii nr. 112/1995, la data de 30 septembrie 1996, iar acţiunea în revendicare a fost formulată mult mai târziu, şi anume la data de 8 octombrie 1998.
Însuşi reclamantul a susţinut prin acţiune că nu a notificat decât Consiliul local Constanţa şi RA E.D.P.P. Constanţa să nu înstrăineze imobilul, însă la dosar se află notificarea nr. 323, înregistrată la RA E.D.P.P. Constanţa, la data de 8 noiembrie 1996, dată ulterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
Din nici o probă a dosarului nu rezultă reaua-credinţă a cumpărătoarei, care nu a avut cunoştinţă despre demersurile făcute de reclamant pentru a-şi redobândi dreptul de proprietate.
Întrucât nu a fost răsturnată prezumţia de bună-credinţă a cumpărătorului se constată că soluţia instanţei de apel este temeinică şi legală.
În atare situaţie, devine inutilă examinarea celorlalte critici formulate de recurente.
În consecinţă, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele M.M. şi C.H. împotriva deciziei nr. 123/c din 28 octombrie 2002 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1478/2003. Civil. Revendicare - LG. 10/2001.... | ICCJ. Decizia nr. 1479/2003. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
