ICCJ. Decizia nr. 1504/2003. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1504
Dosar nr. 14089/1/2003
(nr. vechi 3957 / 2003)
Şedinţa de la 10 februarie 2006
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov sub nr. 4740/1999 reclamantele B.L.E. şi H.R.E. au solicitat în contradictoriu cu pârâtele R.A. A.P.P.S., sucursala de reprezentare Predeal, şi SC R. SA, să fie obligate acestea să lase în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 1125 mp situat în Predeal format din parcela P.B. întabulat în C.F.
Prin sentinţa civilă nr. 309/ S din 2 iunie 2000, Tribunalul Braşov a admis cererea de arătare a titularului dreptului formulată de pârâta R.A. A.P.P.S., sucursala de reprezentare Predeal, a admis acţiunea reclamantelor B.L.E. şi H.R.E. în contradictoriu cu aceeaşi pârâtă şi intervenientul Ministerul Finanţelor Publice, obligând prima pârâtă să lase reclamantelor în deplină proprietate şi posesie, imobilele identificate astfel: C.F. Braşov nr.top 13478/2/5/a/S, teren de 306 mp; C.F. Braşov nr.top 13478/2/5/a/2 teren de 691,20mp; C.F. Braşov nr.top 13478/2/5/a/1 teren de 126 mp ce urmează parcela nr. 24, după planul general de parcelare ,,P.B.".
Au fost respinse pretenţiile reclamantelor privitoare la plata de despăgubiri pentru teren.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că în condiţiile în care pârâta nu a exibat nici un titlu legal asupra imobilelor, este fără îndoială că le foloseşte în mod abuziv.
Împotriva acestei sentinţe pârâta R.A. A.P.P.S. a declarat apel susţinând că ea administrează imobilul, calitatea de administrator al imobilului fiind susţinută şi prin cererea de arătare a titularului dreptului admisă de instanţa de fond în temeiul art. 12 alin. (4) şi (5) din Legea 213/1998.
Curtea de Apel Braşov, prin Decizia civilă nr. 23/ Ap din 5 aprilie 2001 a respins apelul ca inadmisibil, cu motivarea că menţinerea R.A. A.P.P.S. în proces a fost admisă doar pentru opozabilitate, drept urmare acesta nu putea să formuleze apel.
În contra acestei din urmă decizii pârâta R.A.A.P.P.S. a declarat recurs invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând, în esenţă că s-a încălcat grav dreptul conferit de lege coparticipanţilor la procesul civil şi anume de a declara apel.
Curtea Supremă de Justiţie prin Decizia civilă nr. 48 din 15 ianuarie 2003 a admis recursul declarat de R.A.A.P.P.S. împotriva deciziei nr. 23/Ap din 5 aprilie 2001 pronunţată de Curtea de Apel Braşov pe care a casat-o şi a trimis cauza la această instanţă pentru judecarea pe fond a apelului.
În fond, după casare, Curtea de Apel Braşov prin Decizia civilă nr. 36/Ap din 9 mai 2003 a respins apelul declarat de pârâta R.A. A.P.P.S. R.A Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut în esenţă că: din actele de stare civilă, precum şi din actul de vânzare-cumpărare autentificat rezultă că numele întreg al reclamantei este B.L.E., fiind astfel neîntemeiată critica referitoare la nedovedirea identităţii dintre B.L. şi B.E.; imobilul în litigiu a fost preluat în fapt, fără nici un titlu, dreptul de proprietate al persoanelor deposedate nestingându-se niciodată; întabularea are efect constitutiv iar din C.F. rezultă că reclamanţii sunt proprietari conform art. 32 Legea 115/1938.
Din actele dosarului rezultă că imobilul a fost preluat în fapt, fără nici un titlu, dreptul de proprietate al persoanelor deposedate nestingându-se niciodată.
Şi în cazul în care imobilul ar fi un bun din domeniul public, ar intra sub incidenţa art. 6 din Legea nr. 213/1998, care condiţionează apartenenţa la domeniul public de un titlu valabil, în caz contrar oferindu-se proprietarilor dreptul de a le revendica.
Nemulţumită de această soluţie pârâta R.A. A.P.P.S. Bucureşti a formulat, în termen legal recurs aducând critici cu privire la faptul că instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare care era hotărâtor pentru dezlegarea pricinii în sensul că nu s-a făcut dovada identităţii dintre B.L.E. şi B.E.
Recurenta a mai arătat că hotărârea recurată este lipsită de temei legal dat fiind faptul că din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că terenul revendicat este aferent vilei Izvorul şi că acesta este în întregime afectat de construcţie, deci nu poate fi restituit în natură.
Şi Legea 10/2001 prevede că pentru imobilul de genul celui în cauză se acordă despăgubiri şi nu se dispune restituirea în natură.
Au mai fost invocate dispoziţiile art. 26 din Legea 115 / 1938 din care reiese că Statul nu avea obligaţia înscrierii drepturilor reale, decât dacă dorea să dispună de ele, iar înscrierea se făcea într-un registru special potrivit art. 16 din aceeaşi lege.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, faţă de excepţia invocată, constată că este competentă să judece prezenta cauză având în vedere că reclamanţii, care au posibilitatea procedurală a preţuirii obiectului cererii conform art. 112, pct. 3 C. proc. civ., au precizat că valoarea imobilului este mai mare de 5 miliarde lei.
Recursul nu este fondat urmând a fi respins conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ. pentru considerentele ce urmează:
În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la faptul că nu s-a făcut dovada identităţii dintre B.L.E. şi B.E., instanţa îl priveşte ca nefondat, întrucât instanţa de apel a reţinut că din actele de stare civilă precum şi din contractul de vânzare cumpărare reiese că numele întreg al reclamantei este B.L.E.
Constatându-se, pe baza probelor administrate, că B.E. este aceeaşi persoană cu B.L.E., instanţa de recurs nu mai poate reaprecia probatoriile sub acest aspect, art. 304 pct. 11 fiind abrogat prin OUG nr. 138/2000 instanţa de apel s-a pronunţat asupra acestei apărări, critica fiind astfel neîntemeiată din perspectiva art. 304 pct. 10 C. proc. civ.
Distincţia de utilitate publică a imobilului în cauză nu prezintă relevanţă în condiţiile în care s-a constatat că imobilul a fost preluat fără nici un titlu, în fapt, foştii proprietari fiind deposedaţi în mod abuziv.
Dreptul de proprietate al reclamanţilor este protejat de art. 480 şi urm. C. proc. civ. care prevăd că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi formând o dreaptă şi prealabilă despăgubire.
Nerespectarea acestor condiţii de preluare a unui imobil, care sunt reglementate cumulativ, nu poate valida titlul statului prin simpla invocare a unei destinaţii de utilitate publică a imobilului preluat.
Celelalte apărări privind Legea 10/2001 şi prevederile Legii nr. 115/1938 nu vor fi primite de Înalta Curte având în vedere că nu au constituit critici de apel, reţinându-se astfel omisso medio.
Incidenţa dispoziţiilor art. 32 din Legea nr. 115/1938 a fost reţinută şi prin sentinţa primei instanţe, fără ca pe calea apelului să fie criticată sentinţa sub acest aspect.
Răspunzând astfel motivelor de recurs, instanţa de recurs constată că instanţa de apel a aplicat corect legea situaţiei de fapt pe deplin stabilite, iar recursul este nefondat, astfel că va fi respins în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de R.A. A.P.P.S. Bucureşti împotriva deciziei nr. 36/Ap din 9 mai 2003 a Curţii de Apel Braşov.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1656/2003. Civil. Revendicare; iesire din... | ICCJ. Decizia nr. 10184/2003. Civil. Revendicare/L..10/2001.... → |
|---|
