ICCJ. Decizia nr. 10184/2003. Civil. Revendicare/L..10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 10184
Dosar nr. 12965/2003
Şedinţa publică din 7 decembrie 2005
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş la data de 12 iunie 2002, E.E. a solicitat, în contradictoriu cu SC B. SA şi Consiliul local Sovata, anularea deciziei nr. 1181 din 14 mai 2002 emisă de prima pârâtă, restituirea în natură a imobilului situat în Sovata, evidenţiat în C.F. Sovata, nr.top 3136/1/2/2 şi evacuarea pârâtei din imobil. În drept, reclamanta s-a prevalat de dispoziţiile art. 9 alin. (1) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 503 din 18 octombrie 2002, Tribunalul Mureş a respins acţiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâţii SC B. SA şi Consiliul local Sovata. Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că imobilul în litigiu a fost preluat de stat cu titlu valabil, fiind respectate dispoziţiile Decretului nr. 92/1950, întrucât antecesorul reclamantei B.I. avea profesiunea de comerciant de lemne, deţinând şi o uzină de cherestea. S-a constatat că în condiţiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, reclamanta este îndreptăţită la măsuri reparatorii şi nu la restituirea în natură şi ţinând cont de faptul că SC B. SA s-a privatizat prin încheierea contractului de vânzare de acţiuni nr. 6 din 18 mai 2001, soluţionarea notificării este de competenţa A.V.A.S.
Apelul declarat de reclamantă împotriva hotărârii primei instanţe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, prin Decizia nr. 131/A din 9 octombrie 2003. S-a reţinut de către instanţa de apel că deşi autorul reclamantei a fost o personalitate proeminentă a oraşului Sovata, ca intelectual, are prioritate situaţia personală potrivit căreia acesta avea profesiunea de comerciant de lemne şi deţinea în proprietate o uzină de cherestea, motiv pentru care s-a constatat că imobilul în litigiu a fost preluat cu titlu valabil, după cum s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat prin sentinţa civilă nr. 438/2000 a Tribunalului Mureş. Făcând aplicaţiunea art. 27 din Legea nr. 10/2001, s-a constatat că notificarea reclamantei trebuia adresată şi soluţionată de către A.V.A.S., instituţia care a efectuat privatizarea. Instanţa de apel a reţinut, de asemenea, că reclamanta nu şi-a probat susţinerea în sensul anulării pe cale judecătorească a actului de privatizare.
Împotriva deciziei pronunţate în apel a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate. A arătat că fostul proprietar tabular al construcţiei, B.I., nu se încadra în categoria marilor comercianţi, ci era intelectual, fiind una din personalităţile proeminente ale oraşului, istoria familiei fiind evocată şi în monografia oraşului Sovata, astfel încât era exceptat din categoriile de persoane ale căror imobile se puteau naţionaliza. Mai mult, a susţinut că nu se poate ca printr-o lege care se doreşte a fi reparatorie să se dea gir de legalitate unui act normativ abuziv cum este Decretul nr. 92/1950. A precizat totodată că pârâta SC B. SA a cunoscut situaţia juridică a imobilului la momentul achiziţionării pachetului de acţiuni, întrucât în caietul de sarcini erau evidenţiate imobilele cu privire la care erau formulate acţiuni în revendicare, astfel încât societatea a acceptat riscul de a evinsă. Prin urmare, instanţa de apel a reţinut eronat că nu s-a urmat procedura necontencioasă prevăzută de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 cu privire la imobilul în litigiu întrucât reclamanta nu s-a adresat instituţiei care a efectuat privatizarea, având în vedere că imobilul nu a fost preluat cu titlu.
Recursul este întemeiat, urmând a fi admis, a se casa ambele hotărâri pronunţate şi a se trimite cauza spre rejudecare la tribunal, pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Imobilul în litigiu a fost naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950, astfel că potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, face parte din categoria imobilelor preluate în mod abuziv de stat.
În aceste condiţii, nu se pot reţine considerentele instanţei de fond potrivit cărora imobilul în litigiu a fost preluat de stat cu titlu valabil, fiind respectate dispoziţiile Decretului nr. 92/1950, întrucât respectarea prevederilor acestui act normativ apare ca irelevantă în contextul reglementat de textul de lege menţionat, cu atât mai mult cu cât Decretul nr. 92/1950 a contravenit chiar normelor constituţionale în vigoare la data adoptării sale. Faţă de cele precizate nu se poate reţine nici autoritatea de lucru judecat invocată de instanţa de apel, deoarece prin sentinţa civilă nr. 438/2000, Tribunalul Mureş a soluţionat o acţiune formulată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi nici incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din lege care se referă la imobile preluate cu titlu valabil.
Potrivit art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, imobilele, terenuri şi construcţii, preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar, de o organizaţie cooperatistă sau de orice altă persoană juridică, vor fi restituite persoanei îndreptăţite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare, aceste dispoziţii fiind aplicabile şi în cazul în care statul sau o autoritate publică centrală sau locală ori o organizaţie cooperatistă este acţionar sau asociat minoritar al unităţii care deţine imobilul, dacă valoarea acţiunilor sau părţilor sociale deţinute este mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire în natură este cerută.
Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 stipulează la pct. 20.1 că prevederea cuprinsă la alin. (1) al art. 20 din lege statuează indisponibilizarea imobilelor, restituibile pe calea prevăzută de lege, cu privire la orice alte proceduri legale care tind să înstrăineze imobilul respectiv către alte persoane decât cele îndreptăţite în accepţiunea legii. Potrivit aceloraşi norme, indisponibilizarea operează începând cu data de 14 februarie 2001, data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, chiar dacă notificarea a fost făcută la o dată ulterioară, în speţă 31 mai 2001 şi are drept scop îndeplinirea obligaţiei de restituire în natură adevăratului proprietar. Totodată, potrivit normelor metodologice, nu au obligaţia restituirii în natură societăţile comerciale privatizate integral care au dobândit astfel de bunuri după privatizare, dacă sunt dobânditori de bună credinţă.
Pentru motivele arătate, urmează a se casa hotărârile pronunţate şi a se trimite cauza spre rejudecare la tribunal, urmând a se analiza incidenţa textelor de lege despre care s-a făcut vorbire şi a se depune contractul de vânzare-cumpărare acţiuni încheiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta E.E. împotriva deciziei nr. 131/A din 9 octombrie 2003 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă.
Casează Decizia recurată precum şi sentinţa civilă nr. 503 din 18 octombrie 2002 a Tribunalului Mureş şi trimite cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1504/2003. Civil. Revendicare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 881/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
