ICCJ. Decizia nr. 1691/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 1691
Dosar nr. 1696/2003
Şedinţa publică din 2 martie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul B.I., a chemat în judecată Ministerul de Interne, solicitând ca prin hotărârea ce se va da să se dispună obligarea pârâtului la recalcularea pensiei pentru limită de vârstă, în raport de legislaţia în vigoare la data emiterii deciziei de pensionare, respectiv Legea nr. 164 din 1 aprilie 2001, şi nu Decretul nr. 214/1977 avut în vedere în mod greşit prin Decizia de pensionare.
Tribunalul Dâmboviţa, prin sentinţa civilă nr. 152 din 4 februarie 2002, a admis acţiunea şi a dispus recalcularea pensiei, în raport de dispoziţiile Legii nr. 164/2001, începând cu data încetării raporturilor de muncă, 7 iunie 2001, data emiterii deciziei de pensionare.
S-a reţinut pentru aceasta că legislaţia ce urmează a se aplica petentului, referitoare la calcularea drepturilor de pensie, este Legea nr. 164/2001, în vigoare la data când s-a depus cererea prin care s-a solicitat stabilirea pensiei pentru limită de vârstă şi anume, 3 aprilie 2001.
S-a mai stabilit că raporturile de muncă ale petentului cu unitatea, au încetat la data emiterii deciziei de pensionare şi anume 7 iunie 2001 şi nu la data de 9 martie 2001 când a fost emis ordinul de zi nr. 047 din 8 martie 2001.
Prin Decizia nr. 1254 din 27 mai 2002, Curtea de Apel Ploieşti, a respins ca nefondat recursul declarat împotriva sentinţei, de către Ministerul de Interne.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs, a reţinut, raportat la prevederile art. 83 din Legea nr. 19/2000, că data încetării calităţii de asigurat intervine la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare şi după primirea deciziei de admitere a cererii de pensie. Ca atare, încetarea raporturilor de muncă ale intimatului nu putea interveni decât la data naşterii dreptului de plată a pensiei, iar aceasta, la data primirii deciziei de admitere a cererii de pensionare, în speţă, 7 iunie 2001, când era în vigoare Legea nr. 164/2001.
Referitor, la data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2001, reţine mai departe instanţa, potrivit deciziei Curţii Constituţionale nr. 7 din 15 ianuarie 2002, aceasta este 10 aprilie 2001, data publicării în Monitorul Oficial, şi nu 1 aprilie 2001 cum este prevăzut în art. 87 din lege.
Împotriva acestor hotărâri, în temeiul prevederilor art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, considerând că au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Se susţine în esenţă că, raportat la prevederile art. 83 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cuantumul pensiei se determină în funcţie de legislaţia în vigoare la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare şi nu la data emiterii deciziei de pensionare, în speţă, reclamantul fiind trecut în rezervă cu drept de pensie de serviciu la data de 28 februarie 2001, iar cererea de pensionare a fost formulată la 4 aprilie 2001.
Prin urmare, deşi încetarea calităţii de asigurat a avut loc la data de 28 februarie 2001, drepturile de pensie trebuiau acordate de la data depunerii cererii, respectiv 4 aprilie 2001, situaţie în care, cuantumul pensiei se determină în funcţie de dispoziţiile Decretului nr. 214/1977 şi nu ale Legii nr. 164/2001 lege care a intrat în vigoare ulterior, la 10 aprilie 2001, conform deciziei Curţii Constituţionale nr. 7 din 15 ianuarie 2002.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul B.I. a solicitat respingerea recursului în anulare, arătând că, Decizia Curţii Constituţionale invocată în recurs a fost publicată în M.Of. nr. 220 din 2 aprilie 2002 având putere numai pentru viitor, conform art. 26 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.
De altfel, mai susţine intimatul, data depunerii cererii de pensionare, nu este 4 aprilie 2001, ci 10 aprilie 2001, data înregistrării acesteia.
Recursul nu este fondat.
Esenţial, recursul în anulare vizează chestiunea principală, de rezolvat în speţă şi anume, dacă în raport de prevederile art. 83 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, şi de momentul intrării în vigoare a Legii nr. 164/2001, pensia cuvenită contestatorului trebuie acordată corespunzător dispoziţiilor acesteia din urmă, cum au apreciat instanţele, sau, în conformitate cu dispoziţiile normelor legale anterioare - Decretul nr. 214/1977, cum se susţine în recursul în anulare.
Din această perspectivă, se susţine că trebuie avute în vedere, datele de 4 aprilie 2001, ca moment al depunerii cererii de pensionare, şi 10 aprilie 2001 (nu 1 aprilie 2001), ca moment al intrării în vigoare a Legii nr. 164/2001, aceasta în conformitate cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 7 din 15 ianuarie 2002.
Or, raportat la aceste chestiuni, este de reţinut, sub un prim aspect, că la data de 4 aprilie 2001, când se consideră a fi fost depusă cererea de pensie, Legea nr. 164/2001 apărea ca intrată în vigoare, conform prevederilor art. 87 din lege. Este adevărat că, ulterior, respectiv la 15 ianuarie 2002 a fost pronunţată Decizia nr. 7 a Curţii Constituţionale prin care acest text a fost declarat neconstituţional, consecinţa firescă fiind aceea că data intrării în vigoare a legii a rămas a fi cea a publicării ei în Monitorul Oficial, respectiv 10 aprilie 2001.
În conformitate însă, cu prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Decizia este obligatorie de la data publicării ei în Monitorul Oficial şi produce efecte numai pentru viitor.
Cu alte cuvinte, sub acest aspect, drepturile contestatorului, la acea dată, oricum trebuiau stabilite corespunzător dispoziţiilor Legii nr. 164/2001.
Dar, situaţia rămâne aceeaşi chiar dacă, s-ar avea în vedere, data de 10 aprilie 2001, ca moment al intrării în vigoare a legii menţionate, recunoscându-se în acest sens deci, efectele juridice ale deciziei Curţii Constituţionale.
Aceasta întrucât, din prevederile art. 83 din Legea nr. 19/2000, astfel cum au fost modificate prin OUG nr. 49/2001 şi Legea nr. 338/2002, şi din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 19/2000 (pct. 30), rezultă că în sensul celor de mai sus, în ce priveşte acordarea dreptului de pensie, trebuie avută în vedere data înregistrării cererii, cu toate actele care dovedesc îndeplinirea condiţiilor de pensionare.
Or, de necontestat, în acest sens, deşi cererea de pensionare a fost formulată la 4 aprilie 2001, dosarul de pensie a fost înregistrat la 10 aprilie 2001 dată la care, a intrat în vigoare Legea nr. 164/2001.
Aşadar şi în raport de acest moment, dreptul de pensie trebuia stabilit în conformitate cu dispoziţiile acestei legi şi nu potrivit prevederilor legale anterioare, nefiind lipsit de importanţă în acest sens că, totuşi, dreptul menţionat a fost stabilit la momentul şi prin emiterea deciziei de pensionare, respectiv 7 iunie 2001.
Aşa fiind, cum prin hotărârile atacate pe această cale, nu s-a încălcat (esenţial) legea, recursul în anulare urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 152 din 4 ianuarie 2002 a Tribunalului Dâmboviţa şi deciziei nr. 1254 din 27 mai 2002 Curţii de Apel Ploieşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1700/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 165/2003. Civil. Revizuire → |
|---|
