CSJ. Decizia nr. 1864/2003. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.1864DOSAR NR.239/2003
Şedinţa publică din 9 mai 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta C.A.împotriva încheierii de suspendare din 9 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bacău – secţia civilă.
La apelul nominal s-a prezentat intimata-pârâtă I.E.prin avocat C. A. I., lipsind recurenta-reclamantă C.A., precum şi intimaţii-pârâţi V.M.şi V.E..
Procedura completă.
Se referă că recurenta C.A.a solicitat judecarea în lipsă şi a solicitat să i se comunice hotărârea la o adresă din Bacău în Calea Moldovei nr.40 la familia D.A..
Avocat C.A.I.a depus la dosar o adresă de la Parchet din care rezultă că s-a înregistrat pentru propunere de trimitere în judecată. A solicitat suspendarea cauzei sau respingerea recursului.
CURTEA
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr.709 din 12.06.2002 a Tribunalului Bacău – Secţia civilă a fost admis apelul declarat de pârâţii I.E., V.M.şi V.E.împotriva sentinţei civile nr.10071/18.12.2001 a Judecătoriei Bacău şi încheierii de îndreptare a erorii materiale din 19.02.2002 a aceleiaşi judecătorii, a fost anulată sentinţa şi pe fond a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta C.A.constatându-se nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între I.E.pe de o parte şi ceilalţi pârâţi V.M.şi V.I., pe de altă parte, autentificat sub nr.3730 din 5.10.2000 cu privire la imobilul situat în Bacău, str.Calea Moldovei nr.38.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut în esenţă că pârâţii au încheiat actul de vânzare-cumpărare a cărui anulare s-a solicitatprintr-o conivenţă frauduloasă, cu nesocotirea dreptului de proprietate ale reclamantei, moştenitoare legală a soţului său C.D., decedat în anul 1991.
Împotriva acestei hotărâri, pârâţii au declarat recurs, ce formează obiectul dosarului nr.3054/2002, pe rolul Curţii de Apel Bacău.
Aceasta a dispus prin încheierea din data de 9 octombrie 2002, suspendarea judecăţii recursului, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei, ce formează obiectul dosarului nr.2788/2002 al Judecătoriei Bacău.
Reclamanta C.A.a declarat recurs împotriva acestei încheieri de suspendare a judecăţii, cu motivarea că mai întâi trebuie să se judece acest dosar, şi apoi cel care are ca obiect ieşirea din indiviziune cu privire la acelaşi imobil. Arată că pe rolul Judecătoriei Bacău se află şi dosarul nr.11395/2002, în care U.N. pretinde că este fiul natural al defunctului său soţ.
Recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins ca atare.
Potrivit art.244 pct.1 C.proc.civ.., instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existenţa sau neexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.
Din examinarea acestei prevederi legale, rezultă că reglementează un caz de suspendare legală facultativă, instanţa având deplină libertate de apreciere asupra legăturii dintre cele două pricini în curs de judecată şi măsura în care soluţionarea cauzei este dependentă de existenţa sau neexistenţa unui drept care face obiectul altui litigiu.
În speţă, Curtea de Apel Bacău a dispus suspendarea judecăţii recursului de faţă, până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr.2788/2002 al Judecătoriei Bacău, care potrivit susţinerilor din recursul de faţă are ca obiect ieşirea din indiviziune cu privire la acelaşi imobil. La rândul său şi acest proces este suspendat, conform încheierii din 7.10.2002 a Judecătoriei Bacău, la cererea pârâtei C.A.până la soluţionarea dosarului nr.11395/2002 ce vizează procesul de stabilire a paternităţii lui C.D., proprietar iniţial al imobilului în litigiu.
În raport de obiectul litigiului de faţă, anularea unui contract de vânzare-cumpărare a unui bun succesoral, se constată că soluţionarea acestuia depinde de stabilirea cu certitudine a calităţii de moştenitor a celor îndreptăţiţi, precum şi de efectuarea împărţelii bunurilor succesorale.
Aşa fiind, rezultă că este legală şi temeinică măsura suspendării judecăţii pricinii luată în temeiul textului menţionat prin încheierea recurată, astfel că recursul de faţă urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de C.A.împotriva Încheierii din 9 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bacău, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 mai 2003.
← ICCJ. Decizia nr. 189/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... | CSJ. Decizia nr. 1865/2003. Civil → |
---|