ICCJ. Decizia nr. 1990/2003. Civil. Legea nr.10/2001 despagubiri banesti. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1990
Dosar nr. 10354/1/2003
nr. vechi 2797/2003
Şedinţa publică din 22 februarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A.G. şi B.M. au chemat în judecată Prefectura judeţului Prahova contestând răspunsul ce le-a fost comunicat sub nr. 2386 din 18 decembrie 2001 de către pârâtă, prin care li s-a respins notificarea nr. 166 din 6 iunie 2001 formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 pe motiv că despăgubirile solicitate nu se încadrau în dispoziţiile art. 10 alin. (5) din lege întrucât construcţia în discuţie a fost distrusă în timpul războiului urmare unui bombardament.
În motivarea acţiunii reclamanţii au susţinut că au cerut retrocedarea prin echivalent bănesc a construcţiei ce era situată în Ploieşti, imobil ce a aparţinut autorului lor A.C.. Construcţia a fost rechiziţionată în baza Legii nr. 139/1940 şi a fost distrusă în totalitate de două bombe, la acea dată fiind ocupată de trupe germane, conform fişei imobilului bombardat, încheiată la 13 august 1944 în dosarul nr. 4424/1945 de către Comisia II de sinistraţi de pe lângă Tribunalul Prahova. Cu acea ocazie s-au stabilit despăgubiri pentru construcţie de 5.500.000 lei care însă nu au fost niciodată acordate.
Întrucât potrivit art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 10/2001 prin imobile preluate abuziv se înţeleg şi cele rechiziţionate în baza Legii nr. 139/1940 şi care nu au fost restituite ori pentru care proprietarii nu au primit compensaţii echitabile, reclamanţii au apreciat că li s-a respins greşit cererea de despăgubiri.
Tribunalul Prahova, secţia civilă, prin sentinţa nr. 743 din 5 decembrie 2002 a respins contestaţia ca neîntemeiată cu motivarea că din cuprinsul fişei de sinistrat şi a fişei imobilului bombardat rezultă că imobilul în discuţie a fost bombardat la 13 august 1944 efectul fiind distrugerea totală.
Potrivit art. 10 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 în cazul imobilelor preluate în mod abuziv şi distruse urmare unor calamităţi naturale persoana îndreptăţită beneficiază de restituirea în natură pentru terenul liber, ori dacă terenul nu este liber de măsuri reparatorii prin echivalent, iar conform alin. (5) al aceluiaşi articol, menţionatele dispoziţii se aplică în mod corespunzător şi imobilelor rechiziţionate în baza Legii nr. 139/1940 şi distruse în timpul războiului, dacă nu au primit despăgubiri.
Raportat la prevederile legale evocate instanţa a stabilit că în ipoteza dată, legiuitorul a înţeles să acorde măsuri reparatorii numai în ceea ce priveşte terenul nu şi pentru clădirile distruse urmare unor calamităţi naturale sau în timpul războiului.
Cum în speţă, reclamantul a cerut măsuri reparatorii exclusiv pentru construcţia distrusă în bombardamentul din 13 august 1944, cererea sa nu putea fi primită.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, prin Decizia nr. 59 din 24 martie 2003, a respins apelul declarat de A.G. împotriva sentinţei nr. 743 din 5 decembrie 2002 a Tribunalului Prahova, secţia civilă, cu motivarea că în ceea ce priveşte construcţiile distruse în timpul războiului, acestea nu formează obiectul măsurilor reparatorii reglementate de art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, iar în ceea ce priveşte terenul, înşişi contestatorii au recunoscut implicit că le-a fost restituit autorilor săi, în anul 1966 figurând în masa succesorală a defunctului A.C., conform certificatului de moştenitor emis la dezbaterea succesiunii acestuia şi apoi nu s-a mai regăsit în certificatul de moştenitor nr. 120 din 15 iulie 1997 eliberat urmare decesului autoarei A.E.
Împotriva menţionatei decizii au declarat recurs reclamanţii A.G. şi B.M. invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Astfel, s-a susţinut că între sentinţa instanţei de fond şi Decizia instanţei de apel existau motive contradictorii întrucât deşi recunosc că în ceea ce priveşte construcţia în dispută aceasta fusese rechiziţionată şi distrusă ulterior ca efect al bombardamentului, comisia de la acea dată stabilind şi despăgubirile, se motivează că reclamanţii ar fi fost îndrituiţi numai la restituirea terenului, contrazicând înseşi înscrisurile aflate la dosar şi apoi deşi s-au cerut în mod expres declaraţii în sensul că nu au fost despăgubiţi, au revenit asupra despăgubirii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Construcţia în discuţie se încadra în dispoziţiile art. 2 lit. f) din Legea nr. 10/2001 care dau dreptul la despăgubiri pentru imobilele rechiziţionate şi pentru care nu s-au dat compensaţii echitabile, cum este şi cazul celei din speţă, astfel că greşit instanţa a făcut aplicarea art. 4 şi art. 5 din Legea nr. 10/2001.
Recursul nu este fondat.
Din dosar a rezultat că potrivit fişei imobilului bombardat din 13 august 1944 întocmită de comisia II de sinistraţi de pe lângă Tribunalul Prahova (f. 5 dos. nr. 1964/2003), autorul A.C. deţinea în proprietate în Ploieşti, un teren în suprafaţă de 360 mp şi o construcţie în suprafaţă clădită de 200 mp edificată în anul 1927, asupra căreia au căzut două bombe din care direct pe imobil o bombă, cauzând distrugerea totală a construcţiei. Comisia a evaluat paguba, conform expertizei efectuate la 5 noiembrie 1945 (f. 18 dos. nr. 1964/2003) la suma de 5.500.000 lei.
Reclamantul a susţinut constant că autorul său nu a încasat despăgubirea pentru construcţie şi prin urmare, conform art. 2 lit. f) şi art. 9 şi art. 10 din Legea nr. 10/2001, era îndrituit a-i fi acordată întrucât la data bombardamentului imobilul în litigiu era rechiziţionat în baza Legii nr. 319/1940 aspect atestat de comisia II de sinistraţi de pe lângă Tribunalul Prahova care a specificat în fişa imobilului faptul că era ocupat de trupe germane.
Or, este adevărat că potrivit art. 2 lit. f) din Legea nr. 10/2001 fac parte din domeniul de aplicare a legii şi imobilele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi care nu au fost restituite ori pentru care proprietarii nu au primit compensaţii echitabile.
Pentru a verifica însă incidenţa menţionatului text, reclamantul trebuia să probeze că imobilul în dispută a fost rechiziţionat şi categoria de rechiziţie, definitivă sau temporară, întrucât conform textului evocat se pot acorda despăgubiri pentru imobilele nerestituite, ceea ce presupune o rechiziţie temporară, ori pentru imobilele în legătură cu care proprietarii nu au primit compensaţii, ceea ce presupune o rechiziţie definitivă.
Reclamantul nu a produs nici o dovadă în acest sens, iar menţiunea din fişa imobilului bombardat potrivit căreia la data bombardamentului acesta era ocupat de trupe germane nu atestă automat şi că imobilul ar fi fost rechiziţionat şi cu atât mai puţin categoria de rechiziţie.
Mai mult, faptul că în favoarea autorului reclamantului, comisia II de sinistraţi de pe lângă Tribunalul Prahova a propus o despăgubire de 5.500.000 lei pentru construcţia distrusă, unit cu împrejurarea că terenul pe care fusese amplasată respectiva construcţie a fost inclus în masa succesorală a acestuia şi transmis succesorilor săi de la acea dată între care figurează şi reclamantul (f. 4 dos. nr. 1964/2003) formează convingerea că rechiziţia, dacă a existat, a fost temporară şi prin urmare, la data bombardamentului autorul reclamantului avea în proprietate respectivul imobil.
Astfel fiind, despăgubirile fixate de comisie urmau a fi urmărite de acesta pentru încasarea lor, eventual chiar prin valorificarea dreptului său în justiţie.
Dar, chiar în ipoteza susţinută de reclamant prin acţiune şi respectiv în motivele de recurs conform art. 10 alin. (4) şi (6) din Legea nr. 10/2001, în cazul imobilelor preluate în mod abuziv şi distruse urmare unor calamităţi naturale, ori în cazul imobilelor rechiziţionate în baza Legii nr. 139/1940 şi distruse în timpul războiului, dacă nu s-au primit despăgubiri, persoana îndreptăţită beneficiază de restituirea în natură pentru terenul liber.
Aşadar, potrivit cadrului legislativ menţionat, chiar dacă imobilul în discuţie ar fi fost rechiziţionat ceea ce însă în speţă nu a fost dovedit, iar autorul reclamantului nu a fost despăgubit, aşa cum reclamantul a susţinut constant, acesta era îndreptăţit numai la restituirea în natură a terenului, dacă era liber ori la restituirea prin echivalent.
Din dosar a rezultat că reclamantul este alături de ceilalţi moştenitori ai autorului A.C. coproprietar în cotă de 3/8 asupra terenului pe care a fost amplasată construcţia distrusă de bombardament (f. 3 dos. nr. 1964/2003). De altfel menţionatul teren nici nu a format obiect al notificării nr. 166/2001 adresată de acesta împreună cu B.M., sora sa, către Prefectura judeţului Prahova (f. 3 dos. nr. 6613/2002).
Faţă de cele de preced recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanţii A.G. şi B.M. prin mandatar A.G. împotriva deciziei nr. 59 din 24 martie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2355/2003. Civil. Conflict de munca. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 1653/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs → |
|---|
