ICCJ. Decizia nr. 2076/2003. Civil. LEGEA 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2076
Dosar nr. 15837/1/2003
nr. vechi 4535/2003
Şedinţa publică din 23 februarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin notificările înregistrate la executorul judecătoresc sub nr. 134 şi respectiv 145 din 16 iulie 2001 şi expediate către A.P.A.P.S., reclamanta S.N., în nume propriu şi ca mandatară a fratelui său S.V. a solicitat măsuri reparatorii pentru cota de 0.5/4 din terenul aferent imobilului înscris în C.F. Sînnicolau Mare nr. top 815-815/1, teren de construcţii industriale în suprafaţă de 5.027 mp aflat în proprietatea SC S.W.C. SA.
Instituţia notificată nu a răspuns notificărilor, astfel că, la data de 7 februarie 2002, reclamanta şi fratele său au formulat o acţiune înregistrată la Tribunalul Timiş sub nr. 2117/C/2001.
Prin acţiune, reclamanţii au chemat în judecată instituţia notificată, precum şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi SC S.W.C. SA, solicitând să se constate calitatea lor de succesori după defunctul S.V., precum şi faptul că li se cuvin măsuri reparatorii prin echivalent, respectiv acţiuni în valoare de 42.051,3 dolari SUA la cursul de la data acordării, pentru cota de ¼ din terenul menţionat în notificări, care a aparţinut tatălui lor. Deasemeni, reclamanţii au solicitat obligarea A.P.A.P.S. să emită decizie motivată pentru măsurile reparatorii.
La termenul din 8 mai 20002, reclamanţii au depus o precizare de acţiune prin care au solicitat obligarea A.P.A.P.S. să emită Decizia motivată sub sancţiunea unor daune cominatorii de 500.000 lei pe zi de întârziere de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
La termenul de judecată din 25 septembrie 2002, prin încheiere s-a dispus disjungerea precizării de acţiune, calificată ca o obligaţie de a face şi judecarea ei separată de acţiunea iniţială, în legătură cu care instanţa a solicitat ca reclamanţii să precizeze dacă este o acţiune de drept comun sau o contestaţie împotriva deciziei de respingere a notificării consemnată în adresa nr. 9024 din 12 august 2002 emisă de A.P.A.P.S. Prin această adresă, A.P.A.P.S. răspundea notificării reclamantei în sensul că nu poate emite Decizia în sensul art. 27 din Legea nr. 10/2001 până când reclamanta nu îndeplineşte două condiţii, respectiv să completeze dosarul administrativ cu acte de proprietate şi cu acte privind preluarea terenului şi situaţia lui juridică actuală, precum şi să prezinte o hotărâre judecătorească de constatare a valabilităţii titlului de proprietate al autorului său şi a calităţii sale de persoană îndreptăţită.
La termenul din 23 octombrie 2002, reclamanţii prin apărător au pus concluzii în sensul admiterii cererii iniţiale cu privire la calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii prin echivalent constând în acţiuni, în cuantumul pretins prin acţiune, cuantum stabilit printr-o expertiză extrajudiciară.
Procedând la judecarea cauzei, Tribunalul Timiş a pronunţat sentinţa denumită greşit „decizie" nr. 1059 din 6 noiembrie 2002 prin care a admis în parte acţiunea reclamanţilor faţă de pârâţi. S-a constatat că reclamanţii sunt moştenitorii legali ai defunctului S.V., fost coproprietar al cotei de ¼ din imobilul menţionat, imobil trecut în proprietatea statului prin naţionalizare. Instanţa a mai constatat că reclamanţii sunt persoane îndreptăţite potrivit Legii nr. 10/2001 la măsuri reparatorii prin echivalent, respectiv acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital. S-a respins cererea având ca obiect stabilirea cuantumului acestor acţiuni.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Reclamanţii au dovedit că sunt succesori legali ai proprietarului tabular S.E., în calitate de nepoţi de fiu, conform certificatului de calitate de moştenitor nr. 712 din 12 octombrie 2001, având o cotă succesorală de ¼ parte. Prin urmare, aceştia au dovedit că au calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii, conform art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Terenul pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii este înscris în C.F. Sânnicolau Mare, nr. top 815-819/1 şi care o suprafaţă de 5.027 mp, conform extrasului de carte funciară depus la dosar. Antecesorul reclamanţilor, respectiv tatăl lor S.V., care la rândul său îl moştenise pe tatăl său, adică bunicul reclamanţilor avea o cotă de proprietate de ¼ din acest imobil, cotă pe care o revendică reclamanţii, sub formă de acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital.
Din acelaşi extras de C.F. rezultă că terenul a fost preluat de stat prin naţionalizare, respectiv cu titlu valabil, ceea ce îi îndreptăţeşte la măsuri reparatorii prin echivalent, aşa cum au solicitat, în condiţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, faţă de faptul că terenul se află în patrimoniul societăţii comerciale pârâte.
Capătul de cerere privind stabilirea cuantumului acţiunilor a fost respins cu motivarea că legea stabileşte o procedură specială în acest sens, cuprinsă în art. 28-31 din Legea nr. 10/2001, aflată în strânsă legătură cu capătul de cerere disjuns privind obligaţia de a face.
Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanţii, criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul respingerii cererii de stabilire a cuantumului acţiunilor.
Apelul reclamanţilor a fost admis prin Decizia nr. 104 din 3 iulie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă; sentinţa a fost schimbată în tot, respectiv s-a admis în totalitate acţiunea reclamanţilor. S-a constatat că valoarea cotei de ¼ din imobilul în litigiu este de 51.642 dolari SUA, conform expertizei efectuate în apel şi a fost obligat A.P.A.P.S. să emită dispoziţie motivată prin care să acorde fiecărui reclamant acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, în valoare de 25.821 dolari SUA pentru fiecare, echivalentul a 839.397.000 lei la data hotărârii. S-a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Instanţa de apel şi-a motivat soluţia pe incidenţa Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, consemnând în mod generic acest considerent.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs fostul A.P.A.P.S., devenită până la pronunţarea deciziei în recurs A.V.A.S.
Recurenta critică Decizia pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ. Astfel, recurenta arată că hotărârea din apel s-a pronunţat cu încălcarea dispoziţiilor art. 31 din Legea nr. 10/2001, iar instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut.
Recursul este fondat pentru considerentele ce urmează.
Reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 27 şi art. 31 din Legea nr. 10/2001. Este evident că, potrivit art. 27 din lege li se cuvin măsuri reparatorii prin echivalent, aşa cum au solicitat.
În redactarea anterioară modificărilor şi completărilor aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, intrată în vigoare pe parcursul derulării litigiului în recurs şi fiind de imediată aplicare, după primirea notificării, fostul A.P.A.P.S. trebuia să procedeze potrivit art. 28 din lege, respectiv trebuia să emită o decizie motivată privind cuantumul şi modalitatea măsurilor reparatorii, prin negociere. În ipoteza în care nu se convenea asupra valorii şi formei măsurilor reparatorii, procedura de urmat era cea din art. 31 din lege.
Sub acest aspect, instanţa de apel a aplicat greşit legea atât pentru faptul că a ignorat total dispoziţiile legale menţionate, pronunţând o soluţie nemotivată şi făcând trimiterea generic la Normele metodologice de aplicare fără a arăta ce dispoziţii din lege a aplicat pentru a-şi justifica soluţia, cât şi pentru faptul că a acordat mai mult decât i s-a cerut, atât sub aspectul cuantumului, cât şi sub aspectul faptului că a ignorat împrejurarea că în ce priveşte obligaţia de a face, respectiv obligarea fostului A.P.A.P.S. de a emite Decizia motivată, care declanşa apoi procedura specială de stabilire a cuantumului şi modalităţii măsurilor reparatorii, cererea reclamanţilor a fost disjunsă, urmând a se judeca separat, instanţa rămânând sesizată cu cererile soluţionate bine de instanţa de fond.
Pe de altă parte, Legea nr. 10/2001 republicată prevede o procedură specială de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, în art. 29, procedură pe care reclamanţii o vor urma după emiterea deciziei, în mod benevol sau prin soluţionarea litigiului de obligaţie de a face.
De altfel, în recurs s-a depus Decizia nr. 247 din 11 octombrie 2005 prin care s-au soluţionat cele două notificări ale reclamanţilor, în raport cu dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001 republicată, formulându-se propunerea de acordare a măsurilor reparatorii, propunere ce se va înainta Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Faţă de această situaţie, recursul apare ca fondat, astfel că va fi admis, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6 şi 9 şi în baza art. 314 C. proc. civ., dispunându-se în sensul celor stabilite deja de instanţa de fond, cu aplicarea prevederilor noi din Legea nr. 10/2001 republicată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de A.P.A.P.S. (în prezent A.V.A.S.) împotriva deciziei nr. 104 din 3 iulie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Casează Decizia atacată precum şi Decizia nr. 1059 din 6 noiembrie 2002 a Tribunalului Timiş, secţia civilă, şi în fond:
Admite în parte acţiunea formulată de reclamanţii S.N. şi S.V. împotriva pârâţilor A.P.A.P.S. (în prezent A.V.A.S.), Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi SC S.W.C. SA
Constată că reclamanţii sunt moştenitori legali ai defunctului S.V., coproprietar în cotă de ¼ asupra imobilului înscris în C.F. Sânnicolau Mare, nr. top 815-819/1.
Constată că reclamanţii sunt persoane îndreptăţite potrivit Legii nr. 10/2001 la măsuri reparatorii în echivalent, conform art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Respinge capătul de cerere privind stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii prin echivalent.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3110/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 1656/2003. Civil. Revendicare; iesire din... → |
|---|
