ICCJ. Decizia nr. 3110/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în anulare

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 3110

Dosar nr. 18350/1/2003

nr. vechi 5452/2003

Şedinţa publică din 24 martie 2006

Asupra recursului în anulare de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiune, reclamanta M.E.L. a chemat în judecată pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Dolj, solicitând instanţei să dispună obligarea lor la restituirea sumelor reprezentând contribuţia de asigurări sociale de sănătate de 7%, reţinută din venitul brut pentru perioada 1 ianuarie 2000-31 martie 2001, reactualizată la data executării hotărârii cu coeficientul de inflaţie.

Prin sentinţa civilă nr. 864 din 17 octombrie 2002, Tribunalul Gorj a admis acţiunea şi a obligat pârâtele la plata sumelor astfel cum au fost solicitate.

Instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei şi cererea de chemare în garanţie a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

Soluţia primei instanţe a fost menţinută de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, care prin Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2003 a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei.

La data de 2 octombrie 2003 Curtea Supremă de Justiţie, actualmente Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost sesizată de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie cu soluţionarea recursului în anulare îndreptat împotriva ambelor hotărâri, pe considerentul că acestea au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.

În temeiul art. 330 pct. 2 şi art. 314 C. proc. civ., Procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor şi, pe fond, respingerea acţiunii.

Din punct de vedere procedural, recursul în anulare este admisibil deoarece, chiar dacă prin OUG nr. 58/2003 art. 330-3304 C. proc. civ. au fost abrogate, la data pronunţării deciziei curţii de apel acestea erau în vigoare, or hotărârea este susceptibilă de a fi atacată pe căile prevăzute de legea în vigoare la momentul pronunţării.

Art. 330 pct. 2 C. proc. civ. prevedea că Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, poate ataca cu recurs în anulare, la Curtea Supremă de Justiţie, o hotărâre judecătorească irevocabilă, când prin aceasta s-a produs o încălcare esenţială a legii, ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond, iar art. 3301 prevedea că, în atare situaţie, recursul în anulare se poate declara în termen de 1 an de când hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă.

În speţă recursul a fost declarat în termen de 1 an de la data pronunţării deciziei irevocabile a instanţei de recurs.

Cu toate acestea, este inutil a se mai analiza dacă sunt sau nu întemeiate criticile aduse prin motivarea recursului în anulare, deoarece admiterea acestei căi de atac extraordinare ar constitui o violare a art. 1 al Protocolului nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, iar conform art. 20 alin. (2) din Constituţia României, dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate cele dintâi.

Prin urmare, chiar dacă instanţa ar ajunge la concluzia că în speţă s-a produs o încălcare esenţială a legii, care a condus la o admitere greşită a acţiunii, hotărârea irevocabilă pronunţată în favoarea reclamantei nu ar putea fi anulată, deoarece ar aduce atingere dreptului său de proprietate, adică unuia din drepturile garantate prin Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, la care şi România este parte din anul 1994.

Articolul 1 alin. (1) din primul Protocol adiţional la Convenţie prevede că:

„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional."

În speţă, reclamantul se bucură de un bun în sensul Convenţiei, iar acest bun îl constituie creanţa exigibilă, care i-a fost constatată faţă de stat, prin Decizia irevocabilă nr. 1006 din 21 aprilie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia.

Admiterea recursului în anulare, cu consecinţa respingerii acţiunii, ar constitui o ingerinţă în dreptul de proprietate al reclamantului care, chiar dacă s-ar admite că este prevăzută de lege şi că urmăreşte protejarea unui interes general, nu îndeplineşte cerinţa respectării unui raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul propus.

În acest sens s-a pronunţat Curtea Europeană a Drepturilor Omului într-o cauză ale cărei date esenţiale sunt similare celei de faţă şi în care a condamnat statul român pentru violarea articolului 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, şi anume cauza Stere şi alţii contra României, 23 februarie 2006.

În cauza citată reclamanţii s-au plâns de atingerea adusă dreptului la respectarea bunurilor, prin obligarea lor la a restitui sumele încasate în baza unei decizii intrate în puterea lucrului judecat, sume calificate ca fiind datorii fiscale.

În motivarea deciziei, Curtea a amintit că „preeminenţa dreptului, unul din principiile fundamentale ale unei societăţi democratice, este inerentă ansamblului articolelor Convenţiei.(...) Ea presupune respectarea principiului securităţii raporturilor juridice, şi mai ales a deciziilor judecătoreşti devenite res judicata. Nici o parte nu este îndreptăţită la revizuirea unei decizii finale şi executorii numai în scopul de a obţine o reexeminare a cauzei şi o nouă decizie. Altminteri, desfiinţarea unei decizii finale ar crea un climat general de incertitudine juridică, care ar reduce încrederea publicului în sistemul judiciar şi, în consecinţă, şi în statul de drept.

(...) Având în vedere că intervenţia Procurorului General, care nu a fost parte în proces, după finalizarea procedurii, a condus la anularea totală a creanţei, Curtea consideră că o ingerinţă atât de serioasă în drepturile reclamanţilor a rupt, în defavoarea lor, justul echilibru care trebuie menţinut între protejarea proprietăţii şi cerinţele interesului general.

(...) În consecinţă, a avut loc o violare a articolului 1 din Protocolul nr. 1".

Pentru aceleaşi considerente ca şi cele anterior citate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate admite recursul în anulare, declarat de Procurorul general, care nu a fost parte în proces, cu consecinţa casării unei decizii irevocabile, executorii şi intrate în puterea lucrului judecat şi privării reclamantului de dreptul de creanţă ce i-a fost recunoscut prin această decizie.

În consecinţă, Înalta Curte va respinge recursul în anulare declarat de Procurorul general ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 22 din 20 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Craiova şi sentinţei civile nr. 864 din 17 septembrie 2002 a Tribunalului Gorj.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3110/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în anulare