ICCJ. Decizia nr. 2317/2003. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2317
Dosar nr. 4498/3/2003
Şedinţa publică din 8 aprilie 2008
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
1.1.Obiect
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la 6 noiembrie 2003, reclamantele M.I. şi I.M. au chemat în judecată pe pârâta S.N.R. SA pentru ca instanţa, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună desfiinţarea Deciziei nr. 107 din 3 octombrie 2003 emisă de pârâtă, obligarea pârâtei la restituirea în natură a imobilului compus din teren în suprafaţă de 3910 mp şi o casă cu 6 camere, dependinţe şi anexe gospodăreşti situat în comuna Valea Călugărească, judeţ Prahova.
1.2.În fapt
În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că imobilul în litigiu a fost dobândit de tatăl reclamantelor prin actul de donaţie autentificat sub nr. 4432 din 11 octombrie 1946 şi transcris sub nr. 5856/1946 la Tribunalul Prahova.
În perioada guvernării comuniste acest imobil a fost preluat de stat abuziv, fără titlu.
1.3. În drept
Reclamantele au invocat în drept „Legea nr. 10/2001".
2.Întâmpinarea
Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată întrucât petentele nu au făcut dovada modului în care imobilul a ieşit din proprietatea lui A.M. şi nici dovada calităţii lor de persoane îndreptăţite la restituire.
S.N.R. SA este o societate de interes naţional iar terenul şi construcţia solicitate reprezintă o parte a Staţiei de Radiodifuziune Arioneşti, obiectiv prin intermediul căruia îşi desfăşoară principalul obiect de activitate, transmisia programelor publice ale S.R.R.S.R.T.
Amplasamentul staţiei de radiocomunicaţii, a pilonilor şi antenelor nu s-a făcut în mod arbitrar ci pe baza unor măsurători, studii şi documentaţii tehnice care asigură soluţia tehnică pentru transmisia şi recepţia radio-tv.
3.Hotărârea primei instanţe
3.1.Soluţia
Prin sentinţa civilă nr. 237 din 16 februarie 2006 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis acţiunea, a dispus anularea deciziei nr. 107 din 3 octombrie 2003 emisă de S.N.R. SA. A constatat că reclamantele au calitatea de persoane îndreptăţite în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001 cu privire la terenul de 3910 mp şi a casei de locuit edificate pe acesta, situate în comuna Valea Călugărească, judeţ Prahova şi a obligat-o pe pârâtă să le facă ofertă de despăgubire privitor la casă şi teren.
3.2.Considerentele
Prima instanţă a reţinut că imobilul solicitat a aparţinut autorului direct al reclamantelor, I.A.M., în temeiul actului de donaţiune autentificat sub nr. 44520 din 11 octombrie 1946 şi transcris la Grefa Tribunalului Prahova sub nr. 5856 din 12 octombrie 1946.
Calitatea reclamantelor de moştenitoare a numitului M.I. este dovedită prin certificatul de moştenitor nr. 1556 din 8 august 1994.
Faptul că reclamantele nu ar fi făcut dovada modalităţii în care imobilul a ieşit din patrimoniul autorului lor, nu este un motiv de respingere a cererii.
4. Hotărârea instanţei de apel
4.1.Soluţia
Prin Decizia civilă nr. 446 din 20 iunie 2007 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul declarat de reclamante, a schimbat în parte sentinţa în sensul că a obligat-o pe pârâtă să emită dispoziţie de restituire în natură a imobilului conform expertizei F.R. A respins apelul declarat de pârâtă şi a păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei.
4.2.Considerentele
Instanţa de apel a reţinut că reclamantele au tăcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită la restituire cu actul de donaţie transcris sub nr. 5856 din 12 octombrie 1946 şi prin certificatul de moştenitor nr. 1566 din 8 august 1994. Calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantelor este dovedită şi prin certificatul nr. 1115 din 2 decembrie 1996 a Direcţiei Judeţene Prahova a Arhivelor Naţionale din care rezultă că M.A. a fost expropriat de imobilul în litigiu în anul 1948.
Se poate dispune restituirea în natură a imobilului în litigiu deoarece nu s-a făcut dovada că acesta este afectat unei activităţi de utilitate publică iar din raportul de expertiză rezultă că instalaţiile destinate activităţii de radiocomunicaţii nu sunt în interiorul imobilului şi deci în situaţia restituirii în natură a acestuia nu este împiedicată desfăşurarea acestei activităţi.
Prima instanţă a analizat pe larg excepţia lipsei calităţii procesuale active. Critica privind excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei comunei Valea Călugărească este nefondată deoarece imobilul în litigiu se află în posesia pârâtei iar Primăria comunei Valea Călugărească nu are calitatea de unitate deţinătoare.
Imobilul teren nu face obiectul Legii nr. 18/1991 nefiind teren aflat în proprietatea cooperativelor agricole de producţie pentru a face obiectul legii fondului funciar.
5. Recursul pârâtei
5.1.Motive
Pârâta S.N.R. SA a declarat recurs, critica, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:
Deşi instanţa a arătat că reclamantele au calitate de persoane îndreptăţite, în nicio încheiere şi nici în dispozitivul hotărârii nu s-a arătat explicit că se respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active.
Reclamantele nu au făcut dovada că proprietatea revendicată ar fi aparţinut autorului lor, decretul de preluare fiind aplicat unei alte persoane.
Imobilul, casă şi teren, aparţine S.N.R. care este o societate de utilitate publică înfiinţată prin HG nr. 372/1998 prin reorganizarea regiei autonome în societate pe acţiuni.
Terenul nu poate fi retrocedat pentru că preluarea s-a făcut în baza Decretului nr. 83/1949, act normativ ce a completat dispoziţiile Legii nr. 187/1945, ambele acte normative fiind emise pentru înfăptuirea reformei agrare în România. In raport de dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 contestaţia trebuia respinsă ca inadmisibilă.
5.2.Analiza făcută de instanţa de recurs
Analizând hotărârea atacată, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs şi în raport de dovezile administrate înaintea instanţelor de fond, Înalta Curte a reţinut următoarele:
1. Împrejurarea că prima instanţă a omis să se pronunţe prin dispozitiv asupra excepţiei lipsei de calitate procesuală activă nu este de natură să-i producă recurentei nicio vătămare procesuală pentru ca, în condiţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., să fie anulată hotărârea.
Instanţa de apel a analizat această critică şi s-a pronunţat asupra problemei calităţii de persoane îndreptăţite la restituire a reclamantelor;
2. Nu este întemeiată nici critica privitoare la faptul că reclamantele nu ar fi făcut dovada că imobilul în litigiu a fost preluat de la autorul lor şi că, deci, i-ar fi aparţinut în proprietate.
La fila 5 din dosarul de primă instanţă a fost depus „actul de donaţiune" autentificat sub nr. 44320 din 11 octombrie 1946 prin care A.M. dona fiului său I.A.M. „curtea cu casa şi crama pe o suprafaţă de circa 3910 mp teren" în comuna Valea Călugărească, judeţ Prahova.
În certificatul nr. 1115 din 2 decembrie 1996 emis de Arhivele Naţionale, Direcţia Judeţeană Prahova se arată că M.A. figurează „expropriat în comuna Valea Călugărească în anul 1949 cu 6,31 ha vie".
Conform art. 24 din Legea nr. 10/2001, în absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. În aplicarea prevederilor alin. (1) şi în absenţa unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deţine imobilul sub nume de proprietar.
În speţă s-au făcut probe contrare de natură să înlăture prezumţia privitoare la calitatea de proprietar a persoanei care figurează în actul de expropriere. Câtă vreme nu s-a dovedit că actul de donaţie ar fi fost anulat, efectele sale translative de proprietate se produc în continuare astfel încât moştenitoarele donatarului-reclamantele, potrivit certificatului de moştenitor nr. 1566 din 8 august 1994, au calitatea de persoane îndreptăţite la restituire conform art. 3 din Legea nr. 10/2001;
3. în mod eronat instanţa de apel a apreciat că imobilul, casă poate fi restituit în natură.
Potrivit art. 4 din HG nr. 372 din 3 iulie 1998 privind înfiinţarea S.N.R. SA prin reorganizarea RA R., S.N.R. SA. îşi desfăşoară activitatea în domeniul telecomunicaţiilor, având ca obiect principal de activitate transportul şi difuzarea cu mijloace radio a programelor naţionale de radio şi de televiziune, ca servicii de interes public naţional, precum şi alte servicii în diferite benzi de frecvenţă alocate în acest scop în temeiul legii şi al licenţelor şi autorizaţiilor acordate de Ministerul Comunicaţiilor ori de alt organ competent.
Aşadar, pârâta este o societate care prestează servicii de interes public naţional.
Faţă de prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, conform cu care, în situaţia imobilelor având destinaţiile arătate în anexa nr. 2 lit. a), care face parte integrantă din prezenta lege, necesare şi afectate exclusiv şi nemijlocit activităţilor de interes public, de învăţământ, sănătate ori social-culturale, foştilor proprietari sau, după caz, moştenitorilor acestora li se restituie imobilul în proprietate cu obligaţia de a-i menţine afectaţiunea pe o perioadă de până la 3 ani, pentru cele arătate la pct. 3 din anexa nr. 2 lit. a), sau, după caz, de până la 5 ani de la data emiterii deciziei sau a dispoziţiei, pentru cele arătate la pct. 1, 2 şi 4 din anexa nr. 2 lit. a) şi ale anexei nr. 2 la lege, intenţia legiuitorului nu a fost de a permite restituirea în natură a imobilelor destinate activităţilor desfăşurate de pârâtă.
În aceste condiţii, dispunând restituirea în natură a construcţiei, instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 16 din Legea nr. 10/2001, motiv pentru care critica recurentei întruneşte cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.;
4. Din certificatul nr. 1115 din 2 decembrie 1996 emis de Arhivele Naţionale, Direcţia Judeţeană Prahova rezultă că exproprierea autorului reclamantelor s-a făcut în baza Decretului nr. 83/1949, aspect necontestat de reclamante.
Potrivit art. 39 din Legea nr. 18/1991, persoanele fizice ale căror terenuri agricole au fost trecute în proprietatea statului prin efectul Decretului nr, 83/1949, precum şi al oricăror alte acte normative de expropriere, sau moştenitorii acestora pot cere reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de teren trecută în proprietatea statului, până la limita suprafeţei prevăzute la art. 3 lit. h) din Legea nr. 187/1945, de familie, indiferent dacă reconstituirea urmează a se face în mai multe localităţi sau de la autori diferiţi, în termenul, cu procedura şi în condiţiile prevăzute la art. 9.
Deoarece reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului trebuia făcută în condiţiile impuse de Legea nr. 18/1991 devin incidente dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 conform cu care, nu intră sub incidenţa acestei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare.
Stabilind că reclamantele au dreptul la măsuri reparatorii asupra terenului în sistemul Legii nr. 10/2001, ambele instanţe de fond au pronunţat soluţii nelegale decurgând din aplicarea greşită a dispoziţiilor enunţate anterior. Ca atare, şi critica privitoare la teren este întemeiată pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Având în vedere cele mai sus arătate, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va fi admis recursul şi hotărârea dată în apel va fi modificată în tot în sensul că va fi admis apelul pârâtei împotriva sentinţei civile nr. 237 din 16 februarie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.
În temeiul art. 296 C. proc. civ., sentinţa va fi schimbată în parte, fiind respinsă cererea în privinţa terenului. Întrucât prima instanţă a recunoscut reclamantelor dreptul la măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri băneşti pentru construcţie, în această parte sentinţa va fi păstrată.
Apelul reclamantelor, care au solicitat restituirea în natură a casei şi terenului preluate de la autorul lor, va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta S.N.R. SA împotriva deciziei civile nr. 446 din 20 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi în consecinţă:
Modifică în tot Decizia în sensul că admite apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 237 din 16 februarie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Schimbă în parte sentinţa în sensul că respinge cererea în privinţa terenului.
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantele M.I. şi I.M. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Păstrează celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5573/2003. Civil. Partaj judiciar. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1649/2003. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
