ICCJ. Decizia nr. 271/2003. Civil. Actiune în anulare. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 271.
Dosar nr. 3336/2003
Şedinţa publică din 6 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ. recurs în anularea deciziei nr. 2078 din 27 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III – a civilă, Decizia nr. 348 din 5 februarie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III- a civilă, şi sentinţa civilă nr. 4433 din 26 septembrie 2000 a Judecătoriei Buftea, solicitând casarea şi susţinând că hotărârile menţionate au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În motivarea recursului în anulare s-a arătat că hotărârile au fost pronunţate cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 18/1991, republicată.
S-a mai arătat că greşit instanţele au reţinut valabilitatea titlului invocat de reclamantul T.L. deşi nulitatea absolută a acestuia a fost constatată prin hotărâre judecătorească definitivă.
Curtea urmează să admită recursul ca fondat pentru următoarele considerente:
Prin acţiune, reclamantul T.L. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii B.M., D.S. şi Comisia Judeţeană Ilfov pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, constatarea nulităţii absolute parţiale a titlului de proprietate nr. 2026 din 24 martie 1993 emis pentru suprafaţa de 1000 mp teren pe numele G.E., autoarea pârâtelor persoane fizice.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că, deşi a dobândit terenul de la CAP Buftea, prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 3 mai 1990, transcris la fostul notariat de Stat SAI sub nr. 370 din 21 ianuarie 1993, în baza Decretului-lege nr. 42/1990, acesta a fost inclus în mod nelegal în titlul de proprietate nr. 2026 din 24 martie 1993 eliberat autoarei pârâtelor. S-a susţinut de asemenea că, în prezent, pârâtele l-au oprit de la executarea construcţiei pe care o edifica pe teren.
Pârâtele B.M. şi D.S. au solicitat respingerea acţiunii cu motivarea că actul de vânzare-cumpărare invocat de reclamant este nelegal deoarece nu a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor Decretului-lege nr. 42/1990.
Prin sentinţa civilă nr. 4433 din 26 septembrie 2000 Judecătoria Buftea a admis acţiunea, a constatat nulitatea parţială a titlului de proprietate nr. 2026 din 24 martie 1993, cu privire la suprafaţa de 1000 mp teren intravilan situat în oraşul Buftea.
Hotărârea instanţei de fond a rămas definitivă prin Decizia nr. 348 din 5 februarie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2078 din 27 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III – a civilă, care au respins apelul, respectiv recursul ca nefondate.
Instanţele au reţinut greşit că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 18/1991.
Reclamantul T.L. a invocat drept titlu de proprietate pentru suprafaţa de teren în litigiu înscrisul sub semnătură privată încheiat la data de 3 mai 1990 cu CAP Buftea intitulat „contract de vânzare teren construcţie locuinţă".
Decretul nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea ţărănimii prevede în mod expres că membrii cooperatori vor primi terenuri în folosinţă şi nicidecum în proprietate iar la art. 8 se arată că terenul aferent casei de locuit şi anexelor gospodăreşti precum şi curtea şi grădina din jurul acestora, în zonele cooperativizate, constituie proprietate particulară a deţinătorilor.
La data de 3 mai 1990 reclamantul nu îndeplinea nici una din aceste condiţii întrucât, pe de o parte nu a făcut dovada calităţii de membru cooperator iar pe de altă parte nu era deţinătorul unei case de locuit pentru a deveni proprietarul terenului ci, dimpotrivă, urma să construiască o casă pe terenul respectiv.
De asemenea prin contractul încheiat s-a încălcat şi statutul CAP întrucât aceste persoane juridice aveau numai un drept de admisibilitate asupra terenurilor aflate în folosinţa lor.
Art. 6 din Statutul CAP prevede că adunarea generală a CAP poate da în proprietate, cu plată, locuri de casă de cel mult 250 mp numai membrilor cooperatori sau persoanelor încadrate în cooperativă, cu contract de muncă pe durată nedeterminată, categorii din care reclamantul nu făcea parte.
Art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990, temeiul de drept al contractului, acorda adunării generale a CAP prerogativa de a atribui membrilor cooperatori, în folosinţă, suprafeţe de terenuri arabile şi fâneţe, circumscrise ca fiind „aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, curtea şi grădina din jurul acestora" , care se puteau vinde, ca proprietate particulară, deţinătorilor.
Ambele acte normative prevedeau ca premisă imperativă ca cel căruia i se vindea terenul să aibă calitatea de membru cooperator sau angajat pe durată nedeterminată al CAP-ului.
Mai mult, Decretul-lege nr. 42/1990 se referă la terenuri aferente casei de locuit ori, din chiar cuprinsul contractului încheiat la 3 mai 1990, rezultă că pe teren nu se afla nici o casă de locuit.
În raport de aceste prevederi legale, nu se pot invoca prevederile art. 24 din Legea nr. 18/1991, republicată, în sensul că „terenurile din intravilanul localităţilor, care au fost atribuite de cooperative, potrivit legii, cooperatorilor sau altor persoane, îndreptăţite, pentru construcţia de locuinţe şi anexe gospodăreşti, pe care le-au edificat, rămân şi se înscriu în proprietatea actualilor deţinători, chiar dacă atribuirea s-a făcut pe terenurile preluate, sub orice mod, de la foştii proprietari.
Pe de altă parte, prin Decizia nr. 2985 din 3 decembrie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V – a civilă şi de contencios administrativ, definitivă, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 3 mai 1990 între CAP Buftea şi reclamantul T.L. cu motivarea că actul a fost încheiat cu nerespectarea dispoziţiilor Decretului-lege nr. 42/1990 şi Statutul CAP.
De asemenea, prin sentinţa civilă nr. 1830 din 7 mai 1996 a Judecătoriei SAI, definitivă şi irevocabilă, reclamantul a fost obligat să lase pârâtelor în prezenta cauză în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 1613,43 mp cuprins în titlul de proprietate a cărui anulare s-a solicitat, teren ce include şi suprafaţa de 1000 mp în litigiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Casează Decizia nr. 2078 din 27 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, Decizia 348/A din 5 februarie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III – a civilă, precum şi sentinţa civilă nr. 4433 din 26 septembrie 2000 a Judecătoriei Buftea şi respinge acţiunea declarată de reclamantul T.L.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2715/2003. Civil. Litigiu munca. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 2675/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... → |
|---|
