ICCJ. Decizia nr. 2893/2003. Civil. Actiune în constatare nulitate contract vânzare-cumparare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2893
Dosar nr. 1180/2003
Şedinţa publică din 12 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focşani la 7 februarie 1997 reclamanţii E.V. şi E.R. au chemat în judecată pe pârâţii W.K.R. pentru a se constata în contradictoriu cu aceştia că au un drept de creanţă pentru suma de 50.000 dolari creanţă izvorâtă dintr-un contract de vânzare-cumpărare încheiat între părţi la 7 august 1996.
Pârâţii au formulat o cerere reconvenţională prin care au solicitat anularea actului juridic de vânzare-cumpărare pentru eroare asupra substanţei obiectului convenţiei [art. 954 alin. (1) C. civ.).
Tribunalul Vrancea, primind cauza prin declinare de la Judecătoria Focşani prin sentinţa nr. 167 din 15 iunie 2000 a respins acţiunea ca inadmisibilă şi ca nefondată cererea reconvenţională.
Prin Decizia nr. 101 din 10 noiembrie 2000 a Curţii de Apel Galaţi care a desfiinţat soluţia Tribunalului Vrancea s-a respins acţiunea reclamanţilor şi s-a admis în parte cererea reconvenţională a pârâţilor. S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare la 7 august 1996 şi prin dispoziţia de repunere a părţilor în situaţia anterioară, au fost obligaţi reclamanţii să restituie pârâţilor c/val. a 20.000 dolari SUA la rata de schimb în momentul executării hotărârii. S-a considerat că acţiunea fiind o acţiune în realizare şi nu în constatare nu a fost dovedită şi ca atare a fost respinsă.
Curtea Supremă de Justiţie prin Decizia nr. 1096 din 15 martie 2002 a admis recursul reclamanţilor, a casat Decizia şi a trimis cauza spre rejudecarea apelului. Această soluţie a fost impusă de constatarea unei nulităţi procedurale în cuprinsul minutei deciziei.
Curtea de Apel Galaţi, prin Decizia nr. 65 A din 2 octombrie 2002, rejudecând, a admis apelul pârâţilor a schimbat în parte sentinţa nr. 167/2000 a Tribunalului Vrancea în sensul că a admis în parte cererea reconvenţională a pârâţilor. A fost anulată convenţia de vânzare-cumpărare, s-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară, fiind obligaţi reclamanţii să restituie pârâţilor suma de 20.000 dolari americani în contravaloare în lei la momentul executării. Au mai fost obligaţi intimaţii să plătească apelanţilor 44.965.000 lei cheltuieli de judecată în fond şi în apel. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de apel a constatat că probele administrate au condus la concluzia că imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare dintre părţi, adică un imobil aflat în construcţie într-un stadiu de 75%, nu era nici pe departe la acest nivel de realizare. Pe lângă împrejurarea că stadiul lucrărilor era mult înapoiat s-au mai constatat şi deficienţe grave de rezistenţă, stabilitate, funcţionalitate corectă, elemente care nu puteau fi sesizate de pârâţi la momentul contractării, aceştia nefiind de specialitate, şi care dacă ar fi fost cunoscute ar fi dus la refuzul încheierii contractului. Probele au arătat că imobilul în starea actuală ar mai necesita lucrări de remediere care ar depăşi cu mult valoarea preţului contractat. S-a constatat aşadar că sunt întrunite condiţiile art. 954 C. civ. care să impună anularea contractului pentru viciul invocat.
Instanţa de apel a mai verificat, la îndrumarea Curţii Supreme de Justiţie, şi unele neregularităţi ale actelor de procedură semnalate în motivele de recurs de reclamanţi, şi a constatat că acestea fie sunt neîntemeiate (cele legate de delegaţia avocatului pârâţilor şi domiciliul procesual al reclamanţilor), fie este inutil a mai fi analizate deoarece Decizia care le cuprinde a fost desfiinţată şi cauza trimisă spre o nouă judecată a apelului (nelegala compunere a completului care a amânat pronunţarea).
Împotriva acestei decizii reclamanţii au declarat în termen legal recurs.
Au fost invocate motivele prevăzute de art. 304 pct. 1, 5, 7 şi 10 C. proc. civ. reclamanţii criticând în esenţă soluţia curţii de apel pentru următoarele:
- ilegala alcătuire a instanţei la şedinţa din 22 mai 2002 a Curţii de apel, încheierea nemenţionarea numelui celui de-al treilea judecător care semnase încheierea fiind încălcat art. 17 alin. (2) din Legea nr. 92/1992, potrivit căruia apelurile se judecă în complet format din 2 judecători;
- nepronunţarea instanţei pe o probă administrată, înscrisul din 6 ianuarie 1997 expediat prin poştă la 7 ianuarie 1992 (aflat la dosar în copie), din care rezultă că pârâtul transmitea că „din mai multe motive vreau să încetez contractul de cumpărare a casei": în legătură cu această critică s-a considerat că instanţa nu a observat că cererea reconvenţională este fără obiect pentru că între părţi s-a încheiat o convenţie propriu-zisă la 1 august 1996, actul din 7 august 1999 fiind numai o precizare a convenţiei, iar pârâţii nu au cerut anularea convenţiei iniţiale.
- nemotivarea în mod convingător a modului în care s-a produs vicierea consimţământului pârâtului, neindicarea normei pe care se întemeiată soluţia instanţei;
- eronata bazare a hotărârii pe expertiza B., concluziile acestei expertize fiind în contradicţie cu cele reţinute de instanţă în sensul că au fost respectate normele de protecţie sanitară, structura de rezistenţă iar încăperea de la mansardă nu afectează stabilitatea clădirii;
- un ultim motiv de recurs l-a constituit critica în sensul că instanţa de trimitere nu s-a conformat îndrumărilor instanţei de recurs când a examinat nulităţile de ordin procedural referitoare la delegaţia avocatului pârâţilor pentru Tribunalul Vrancea şi cu procesul verbal de depunerea motivelor de apel peste termenul legal.
S-a mai susţinut că nu s-au stabilit cu exactitate circumstanţele de fapt ale speţei.
Recursul este nefondat şi se va respinge pentru următoarele considerente.
Cât priveşte critica prevăzută de art. 304 pct. 1:
Modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere „când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale".
La judecarea cauzei, finalizată cu Decizia atacată nr. 65/A din 2 octombrie 2002, instanţa a avut compunerea prevăzută de lege, doi judecători identificaţi prin nume şi semnătură, aceeaşi care au judecat la 27 septembrie 2002 şi aceeaşi care s-au pronunţat la 2 octombrie 2002 când instanţa a amânat pronunţarea.
Împrejurarea că pe parcursul judecăţii la un termen, la 22 mai 2002, în jurnalul şedinţei figurează doi judecători, şi semnează trei este fără îndoială o eroare materială care putea fi îndreptată pe căile admise de procedura civilă.
La termenul de 22 mai 2002 de altfel nu s-a produs nici o vătămare a reclamanţilor, fiind acordat un nou termen, la 12 iunie 2002 încuviinţându-se cererile ambelor părţi pentru lipsă de apărare formulate oral în şedinţă de apelanta pârâtă şi respectiv în scris de intimaţii pârâţi lipsă.
Potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ. actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule numai dacă prin acestea s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.
Or din cele de mai sus rezultă din contră că dreptul la apărare al reclamanţilor a fost respectat. O altă hotărâre nu s-a produs în detrimentul acestora.
Nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 5, când prin hotărârea dată instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2), nu se poate reţine pentru considerentele mai sus expuse.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7, lipsa considerentelor pe care se sprijină sau motivare contradictorie sub aspectele învederate nu se poate reţine pentru casarea hotărârii atacate.
În acest sens se constată că Decizia nr. 65/2002 cuprinde o amplă analiză a situaţiei de fapt şi de drept a cauzei deduse judecăţii. Expertiza este amplu analizată instanţa însuşindu-şi concluziile acesteia în sensul necorespondenţei dintre planurile de construcţie şi, respectiv, stadiul lucrărilor, şi stadiul fizic al imobilului.
Critica că instanţa nu ar fi stabilit toate circumstanţele situaţiei de fapt este formulată în termeni generici şi în lipsa unor elemente concrete nu este de natură a atinge casarea hotărârii atacate.
Critica referitoare la nepronunţarea instanţei pe lipsa de obiect a cererii reconvenţionale, alta fiind convenţia încheiată între părţi şi nu cea din 7 august 1997 nu este întemeiată.
Se constată că prin însăşi acţiunea cu care au investit instanţa, la 7 februarie 1997 reclamanţii au invocat o convenţie de vânzare-cumpărare încheiată cu pârâţii la 7 august 1997 şi au depus-o la dosar în xerocopie. În raport de petitul acţiunii au formulat pârâţii cererea reconvenţională. Atât reclamanţii cât şi termenii în care actul încheiat în 7 august 1997 este redactat vorbesc în mod clar de o convenţie de vânzare-cumpărare. Expertiza efectuată în cauză s-a raportat la acest act, convenţia de vânzare-cumpărare încheiată între părţi la 7 august 1997.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ. în sensul că instanţa nu s-a pronunţat asupra unui înscris primit de reclamanţi de la pârât în sensul că acesta nu mai doreşte să cumpere imobilul, nu este de natură să determine casarea hotărârii atacate. Documentul în discuţie nu este de natură să reprezinte o probă hotărâtoare în dosar de natură să conducă la o altă concluzie decât ce la care a ajuns instanţa în soluţionarea cauzei.
Critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ. ale instanţei de trimitere. Cu privire la valabilitatea mandatului de reprezentare al avocatului D.F. instanţa s-a pronunţat după o analiză amănunţită a probelor din dosar. De altfel şi reclamanţii recurenţi recunosc acest lucru în motivele de recurs dar critică hotărârea pentru că nu a analizat şi nu s-a pronunţat pe cererea de repunere în termenul de depunere a motivelor de apel.
În dosarul nr. 1601/2000 în care pârâţii au atacat cu apel sentinţa civilă nr. 167 din 15 iunie 2000 a Tribunalului Vrancea instanţa s-a pronunţat asupra cererii de repunere în termen prin încheierea din şedinţa din 18 octombrie 2000.
Într-adevăr instanţa de recurs a îndrumat instanţa de trimitere să aibă în vedere şi motivele de recurs referitoare la nulitatea unor acte procesuale. Astfel s-a analizat calitatea avocatului D.F. pentru a reprezenta pe pârâţi în proces sub aspectul valabilităţii delegaţiei pentru proces. Aceasta este de altfel şi nulitatea invocată de recurenţi.
Despre împrejurarea că apelul a fost motivat peste termen iar instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra cererii de repunere în termen, soluţia instanţei de apel este corectă. Ea nu s-a preocupat de acest aspect întrucât el nu formase motiv de recurs.
Ca urmare motivul din prezentul recurs fondat pe această chestiune este neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanţii E.R. şi E.V. împotriva deciziei nr. 65 A din 2 octombrie 2002 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 32/2003. Civil. Art.318 Cod procedură... | ICCJ. Decizia nr. 2520/2003. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
